Se mai întâmplă și minuni: ANAF vrea să îmi dea niște bani înapoi!

Știți că am scris eu la un moment dat despre plicurile cu doliu de la ANAF? I-au scris bunicii mele după ce a murit… nu ca să îi ceară bani, ci ca să confirme că își direcționează în continuare impozitul către organizația pe care o alesese ea cât a fost în viață.

Ei bine, se mai întâmplă și miracole: am primit de la ei un document pe care, evident, nu l-am înțeles, pentru că nu vorbesc finanțeza. Am rugat un prieten să îmi traducă și mi-a zis că, pe scurt, am de luat bani de la ANAF, că asta înseamnă „Diferenţe de contribuţii rezultate din regularizarea anuală – diferențe stabilite în minus”.

Când vezi că ai primit mesaj de la ANAF și subiectul este „Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate”, nu te gândești că decizie de impunere înseamnă că ai bani de luat, nu? Ei bine, la ANAF asta înseamnă. Habar nu am cum e prin alte țări, dar mie mi se pare greu de înțeles limbajul folosit de ANAF și în general de multe dintre instituțiile publice cu care are de-a face omul de rând. Și e amuzant că fiecare se așteaptă ca tu să știi ce îți spune.

Am mers la ghișeul ANAF cu documentul primit în spațiul virtual privat (în traducere liberă: contul meu de pe site-ul ANAF) și am aflat, după ce am luat bon de ordine și am așteptat câteva minute să apară cineva din spatele ghișeului, că într-adevăr, pot lăsa banii ca să acopere plăți viitoare către ANAF sau îi pot lua.

Am zis că nu las vrabia din mână pentru cioara de pe gard, am completat încă o hârtie, am semnat, am depus apoi hârtiile la secretariat și acum aștept să îmi intre banii în cont. Nu am idee cât va dura, dar chiar și așa, este aproape incredibil că se întâmplă asta!

Sunt decizii din 2014 – se pare că ANAF ne ia la puricat cu cinci ani în urmă, din motive pe care numai „el” le știe. Sau mă rog, zice un prieten că doar cinci ani se păstrează documentele contabile (?) și ei încep să te caute acolo unde e posibil să nu mai ai chitanțe cu care să dovedești că le-ai plătit te miri ce dări. Eu nu arunc bonuri, chitanțe și facturi, dar din moment ce ei îmi spun că au calculat tăt-tăt-tăt și trebuie să le dau bani, cum pot eu să le dovedesc că nu trebuie să le dau, în condițiile în care nu spun niciodată PENTRU CE le datorez banii?

În paranteză fie spus, mi-e milă de femeile care lucrează acolo. În general am un respect amestecat cu milă pentru toate categoriile de oameni care lucrează cu publicul, în special pentru funcționarii despre care se spune că sunt „plătiți din banii noștri”.

Femeia care mi-a explicat mie ce și cum lucra pe o râșniță de calculator, într-o tristețe de program despre care spunea, la intervale regulate, că nu merge sau că merge foarte greu. Și calculatorul e cum e, dimineața mai merge, dar acum… E foarte nasol să trebuiască să îți desfășori activitatea fără să ai instrumentele potrivite; și dacă-mi spuneți că poate femeia aia și-a instalat cine știe ce programe pe calculator și „l-a stricat”, vă răspund că ar trebui să existe un compartiment de IT care să paroleze calculatoarele în așa fel încât să nu se poată instala nimic, să rezolve problemele de funcționare atât a părții de hardware, cât și de software. Personalul să fie instruit și să nu mai așteptăm cu toții, pe timpul și banii noștri, ca unui calculator să i se facă milă și să funcționeze.

Și mai e ceva: de fiecare dată când merg la ANAF, pot foarte lejer să fac rost de cel puțin un CNP. Pe la marginea ghișeelor stau întotdeauna maldăre de documente „pending” (care așteaptă rezolvarea sau așa ceva) și oricine poate să vadă date personale care nu ar trebui sub nici o formă să fie vizibile tuturor. Ce poți face cu un CNP? Păi nu cred că trebuie să vă spun eu. Dar eu nu mi-aș vrea CNP-ul expus pe toate gardurile, voi?

Bun, ca să închei într-o notă pozitivă: o să iau bani de la ANAF. Cineva mi-a reținut prea mult impozit la sursă, în 2014, și acum îmi iau banii înapoi!

UPDATE 9 APRILIE 2019: AU INTRAT BANII!

Știu, pare incredibil, dar uite că ANAF mai face și lucruri bune, cum ar fi să îmi returneze niște bani pe care firmele cu care am avut contracte i-au virat în mod eronat către ANAF. Și bănuiesc că lucrurile s-au petrecut așa: eu aveam contract de muncă, iar contractele de cesiune a drepturilor de autor sunt „pretty standard”, adică nu se schimbă mare lucru, reținerea impozitului se face la sursă, adică la cel care plătește, iar cel care plătește nu vrea să riște să fie acuzat că a dat prea puțini bani la „stat”, deci virează maximul de impozit posibil, inclusiv contribuția pentru sănătate*.

*Nu sunt sigură că acea contribuție se virează o singură dată

Prestatorul primește „în mână” suma netă negociată, impozitele se duc către ANAF, iar cinci ani mai târziu, iată, ANAF face calculul și vede că tu, prestator, erai angajat și ai contribuit de două ori pentru sănătate (sau ce contribuție o fi aia) și îți calculează ce ai dat în plus, sau ce a dat în plus pentru tine firma care ți-a reținut impozitul la sursă, urmând să îți dea ție acei bani sau să îți rămână în cont și să se scadă din viitoarele datorii ale tale către ANAF.

Și uite-așa, pentru 2014 am avut de încasat, iar pe 2015 au fost și „diferențe stabilite în plus”, dar și „diferențe stabilite în minus”, diferența… dintre cele două diferențe fiind de vreo 6 lei pe care, de asemenea, urmează să îi încasez. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.