„Știe cineva…?” este dovada că oamenii încă mai vor să facă bine

Acum vreo soi sau trei ani, Sebi a avut o idee genială: sătul de întrebările care se repetau obsesiv pe grupul de Facebook pe care îl „păstorește” – Grupul de inițiativă „Civica” Hunedoara, respectiv:

Știe cineva ce farmacie este deschisă acum? și Știe cineva ce medic este de gardă la Pediatrie?

a decis să înființeze un nou grup, unul de întrajutorare, căruia i-a spus chiar așa: „Știe cineva…? – Hunedoara”. Este un grup care a adunat deja peste 11 mii de membri, într-un oraș cu vreo 60 de mii de locuitori declarați la recensământ, dar unde populația reală cred eu că este mult sub această cifră.

Grupul are un regulament destul de mare și de strict, zic eu. În felul acesta, ne-am asigurat că pe el vor apărea doar întrebările stringente ale oamenilor și nu toate bălăriile care populează celelalte grupuri locale de Facebook.

Da, sunt sute de oameni blocați, pentru că au considerat că grupul este un bun public în care se pot comporta ca la ei pe moșie; unii dintre acei oameni au încercat să își facă propriul grup Știe cineva…?, în speranța că se vor umple de membri și de faimă. Ce nu știu ei este că în spatele unui astfel de grup stau moderatorii, oamenii care își dedică timp prețios pentru ca grupul să meargă bine. Sute de postări șterse, conturi false neaprobate, comentarii șterse pentru că nu erau relevante ș.a.m.d..

La final, avem un grup în care hunedoreanul pune o întrebare și niște necunoscuți îi răspund. Oamenii sunt dornici să își ajute aproapele, dacă le oferi contextul potrivit. Acum sunt convinsă de asta, după ani de moderat comentarii în care am rămas surprinsă de viteza lor de reacție.

Întrebările pot fi de ordin medical, referitoare la meseriași, sunt căutări ale diverselor produse etc.

Întrucât întrebările despre medicii de gardă, imobiliare, vânzări ajunseseră să sufoce și acest grup, am creat niște grupuri-satelit, iar acum există:

La un moment dat au explodat grupurile de Facebook de tipul „Ești din (Oraș) dacă…”, și astea pornite după o idee de-a prietenei mele Raluca Teodorescu, care a făcut Ești din Orăștie dacă… . Din păcate, multe au fost lăsate în paragină sau inundate de postări de tipul „Cafeluța de dimineață”.

Un grup mare de Facebook este o treabă serioasă. E nevoie de moderatori, de reguli stricte, de mână de fier care să nu-l lase pe arătură.

Iar eu vreau să îl felicit pe Sebastian și pe această cale pentru ideea grupului Știe cineva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.