Viața cu Viktor sau Pedală the Husky

S-a împlinit recent un an de când în viața noastră a intrat un cățel micuț, pufos și cu personalitate, căruia i-am pus fiecare câte un nume, pentru că nu am putut să alegem unul singur. Din fericire, câinele e suficient de deștept încât să știe că toate cele trei nume sunt ale lui și răspunde la toate. Așadar, îi spunem Viktoraș, Pedală și Bobiță.

Pedală trebuia să fie numele de scenă, Sebi a tot insistat și până la urmă l-a făcut cunoscut în mediul online drept Pedală the Husky (pe pagina de Facebook are deja peste 3.000 de prieteni). Eu refuz să-i spun așa pentru că mi se pare bătaie de joc, așa că pentru mine e când Viktoraș, când Bobiță. Iar el, câtă vreme îi dau de mâncare și-l duc la pișu, e fericit și-mi răspunde la ambele apelative. Chiar și Cățelu’, Băiețel sau Puișor de-i mai spun, îmi răspunde, că e bine crescut.

Atât era când l-am luat de la părinții lui…

Am avut, până la el, două fetițe: pe Becky și pe Codiță. Nu am crezut că o să am vreodată un câine și cu atât mai puțin un Husky. Nu-mi plăceau câinii cu botul lung și cu nasul mare, nu știu de ce. Mi-am dorit o pufoșenie, eventual un Beagle, că au urechile alea lungi și moi și per total sunt super pupabili.

În decembrie 2018, a murit Codiță. Viața mea s-a dat peste cap și nu am mai fost bună de nimic. Chiar dacă nu a fost cu mine în casă, era ca un copil pentru mine și nu mi-a trebuit mult timp ca să fiu, în sfârșit, de acord cu aducerea unui câine în apartament. Chiar și un câine mare. Viața e prea scurtă ca să o trăiești fără un câine, mi-am spus. Sebi a băgat la cap și a început să caute. I-am spus de mai multe ori că vreau un Husky, dar nu m-am gândit că o să îmi aducă unul acasă!

Două luni mai târziu, a găsit Husky-ul perfect. Băiat, alb-negru, cu ochii albaștri. Cu o față… nu vă povestesc, mai bine vă arăt.

Poza asta e făcută când deja începuseră să îi crească urechile și el le-a rămas mic. Dar curând a crescut și câinile ca să încapă sub ditamai urechile!

A ținut secretul și abia cu o zi înainte mi-a zis că a doua zi urma să meargă după el la Strehaia. Nici nu știam în ce județ e Strehaia, știam doar că există un manelist de-acolo, dar am zis repede: vin și eu! Nu puteam să îl las pe Sebi să petreacă mai mult timp cu cățelul MEU, asta era clar!

Și ne-am dus, trei oameni: eu, al meu și tata. Am ajuns la destinație, trecând pe lângă mai multe case cu turnulețe, amplasate pe un drum fără asfalt și cu multe gropi. Am dat peste o casă normală, la poarta căreia sărea de nebun un câine alb-negru. Era Max, tatăl puilor pe care-i găsise Sebi pe net și implicit al lui Viktoraș, puiul care urma să fie al nostru. Mai așezată, mămica ne-a privit circumspectă, de parcă știa că urma să îi luăm unul dintre copii. Max era călare pe noi, sărea de nebun, s-a bucurat să ne vadă.

Doamna ni l-a adus din casă. Stătuse în curte, cu frații lui, dar l-a îmbăiat pentru că nu se cade să dai un pui murdar, nu? Când a ieșit, era adormit și pufos. Și atât de mic, atât de fragil!

O grămadă de jucării

Posted by Denisa Bârgău on Monday, March 4, 2019

Îl luam cu grijă în brațe, să nu se rupă. Nici trei kilograme nu avea în urmă cu un an, iar astăzi are aproape 30 de kile. Adică a crescut într-un an cât alții… într-o viață. În fiecare zi, când veneam acasă, îl vedeam mai mare decât în ziua precedentă, pentru că eu lipsesc de acasă în jur de 9 – 10 ore. Era de așteptat să se atașeze mai mult de Sebi, mai ales că el este cel care îl duce, zi de zi, la „serviciu”, adică la plimbare și în parc unde își consumă energia cu alți căței.

…pentru că trebuie să știi că Husky este o rasă cu foarte multă energie. Câinii ăștia trag sania, pe zăpadă, și o fac de plăcere. Paradoxal, cu cât trage mai mult, cu atât are mai multă energie. Așa că odată ce ne-am ales această rasă, am știut că va trebui să ieșim cu el la plimbări lungi.

Vara e greu. Nu îl poți scoate din casă când e caniculă și ca să îi fie bine, i-am cumpărat din magazinul Kik și din Decathlon niște pături cu gel pe care le punem în congelator și Viktoraș doarme pe ele. Se ascunde în băi, unde nu sunt ferestre și doarme pe gresia rece. Nu o dată a închis singur ușa după el și a stat acolo ore în șir. De asta nici nu îl prea scoatem ziua, pe timpul verii. Doar dimineața și seara ieșim la plimbare.

Atâta zăpadă a pupat iarna asta…

Din păcate, pentru că e un câine căruia îi place frigul, nu prea stă în pat. Eu mi-am dorit o pufoșenie cu care să dorm, mi-ar fi plăcut să ne încălzim reciproc, dar dacă stă zece minute pe lângă mine e mare lucru. Sebi zice că mai doarme pe locul lui, când el stă la calculator.

"Ugh, ce cald e afară deja! Noroc că mi-a pus Denisa covorașul la congelator și mă răcoresc dormind pe el. Weekend fain să aveți!" – Viktor Pedală, file de poveste

Posted by Denisa Bârgău on Friday, July 12, 2019

Primele trei luni au fost grele. Nu știam asta, dar câinele mic trebuie ținut în casă până se termină schema de vaccinare, iar asta înseamnă că îl poți scoate afară doar la două săptămâni după ultimul vaccin.

Era mic și frumos și pufos și prietenos și vai!, ce ne-ar mai fi plăcut să îl scoatem cu noi la plimbare, dar am preferat să ascultăm de sfatul medicului și al specialiștilor și l-am ținut în izolare până când a terminat vaccinurile.

Asta înseamnă că și treburile și le făcea în casă. Am aflat cu ocazia asta că există pad-uri speciale pentru așa ceva, ca un fel de scutece, doar că pătrate sau dreptunghiulare și absorbante. Când a mai crescut, îi puneam câte două, că el era bine intenționat, dar nu nimerea întotdeauna suprafața pe care trebuia să facă pipi.

De învățat s-a învățat repede, cred că deja de a doua zi a știut unde trebuie să-și facă nevoile. Mai greu a fost să-l învățăm să facă afară. Țin minte că era 1 iunie, iar la grădina zoologică din oraș s-a organizat un eveniment pentru copii la care am mers și noi. Că doar aveam copil! Citisem că dacă îl ții mai mult de patru ore afară, nu o să aibă de ales și o să facă în iarbă. Într-adevăr, i-au fost necesare patru ore și ceva ca să realizeze că nu o să ajungă acasă în timp util, așa că a făcut pișu în iarbă. Doamne, cât de mândră am fost de el! Era, cred, a treia zi de încercări. Îl duceam afară, mirosea timorat, iar când ajungea în casă făcea pe pad-urile lui.

Da, măi, încăpea într-o geantă. Atât era de mic!

Și a mai fost ceva nasol: mușcatul. Asta e o problemă pe care o are fiecare stăpân de câine mic. Mușcă și au dinții ăia ascuțiți de zici că te taie! L-am dezvățat de obiceiul de a mușca printr-o metodă găsită pe YouTube – trebuie să îi tot spui Au, au! când te mușcă și Nu-i voie! când nu are voie să muște ceva (inclusiv pe tine). Cu timpul, s-a învățat. Nu am rămas cu cicatrici, dar este principalul motiv pentru care nu mai vreau câine mic în viitorul apropiat!

Am citit foarte mult, pe net și pe grupurile dedicate rasei, despre creșterea unui Husky. La fiecare aliment cu care nu-i făcusem cunoștință căutam pe Google dacă are voie să îl mănânce. Se pare că sunt multe chestii pe care nu ar trebui să i le dai unui câine, carnea de porc fiind sus pe lista de NO-NO. De altfel, dacă stăm să ne gândim, există hrană pentru câini cu pui, curcan, pește, vită, iepure, dar nu și cu porc. De-aia.

A fost destul de greu să îi găsim niște bobițe care să-i placă. E pretențios. Nu i-ar displăcea dacă i-am da să mănânce carne de pui (sau de porc), somon și brânză topită Hochland întruna. Nu s-ar supăra, chiar deloc! Dar mai trebuie să mănânce și altceva, așa că pe lângă carne îi dăm orez fiert cu morcovi, uneori supă, iar când nu primește de mâncare se mulțumește cu boabe. Și pe alea le-am găsit cu greu pe placul lui! Sunt mereu în căutare de oferte de mâncare pentru câine… ultima dată i-am luat un sac de 12 kile și am avut emoții că nu o să le mănânce (boabele), dar suntem aproape la fundul sacului. În prezent testăm ceva bunătăți de la Nova Pet Food și din câte am văzut, îi place în special conserva. Mă și mir, că de alte conserve nici nu se apropie!

Eu i-am dedicat un album foto, dar Sebi i-a făcut o pagină unde postează zilnic câte o poză cu texte simpatice. Link-ul este în cel de-al doilea paragraf.

L-a găsit pe Mufică USeBeu!

Posted by Denisa Bârgău on Monday, March 4, 2019
Înainte de a ieși din casă, Viktoraș s-a îndeletnicit cu grădinăritul. Se pregătea pentru gropile alea mari pe care le sapă toți câinii din rasa lui!

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

3 thoughts on “Viața cu Viktor sau Pedală the Husky”

  1. Am acelasi mare necaz cu Bruno. Rareori sta mai mult de 5-10 minute cu noi in pat, dupa care scoate limba de un cot si fuge. Cred ca problema asta a contribuit la decizia noastra de a ne mai lua un caine. Am avut noroc. Micuta Onix e (inca) foarte slaba si are prea putina blana pentru zona in care traim, asa ca e mai mereu la noi in pat. Vine si Bruno acum si se chinuie sa stea peste 10 minute, ca nu cumva micuta sa primeasca mai multe mangaieri. :))))
    Pe noi ne-a distrat maxim ideea de a numi un caine Pedala. Si niciodata cand vorbim de el nu ii spunem Viktor. :)

  2. „au, au” si „nu,nu” sunt ok doar ca tot lasa semne. Alea de dinti mai sunt cum mai sunt dar cele de gheare sunt „bestiale”. Trec in 2…3 luni ( daca nu sunt reimprospatate ). Sfat: in magazilele de bricolaj se gasesc manusi de sudor, lungi (cam pina la jumatatea antebratului), din piele toval (neaparat; e o piele groasa sa nu te arda scanteile de metal incins dar flexibila). Costa ceva dar merita. Iar puitul nu face diferenta intre o mangaiere cu mana goala sau cu manusa. Mangaiere sa fie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.