Visezi la o casă. Cât costă cel mai frumos vis?

Pentru mulți dintre noi, casa este cel mai mare vis. Lăsăm deoparte preconcepția despre românii care trebuie să fie proprietari și ne concentrăm asupra realității „din teren”, care spune că e grozav să ai peticul tău de pământ pe care să îți construiești o casă mai mică sau mai mare, după posibilități. Casa este refugiul nostru, locul în care ne simțim în siguranță. Acasă ne trăim dramele și fericirile, acasă ne păstrăm toate lucrurile, acasă este familia, acasă ne întoarcem ca să ne relaxăm după o zi grea, acasă venim cu bucurie din concediu, pentru că acasă este patul nostru, baia noastră, acasă ne sunt lucrurile, acasă ne trăim viața. Este normal, deci, să ne dorim o casă cât mai frumoasă. În fond, cei mai mulți dintre noi vom munci o viață întreagă ca să ne achităm visul. Dar cât costă acest vis?

Un vis devenit realitate începe întâi pe hârtie, sub formă de schiță, de proiect. Apar apoi calculele, cifrele. O casă trebuie să înceapă și va începe întotdeauna cu un proiect. Să zicem că îți dorești o casă cu mansardă, așa că începi să visezi la felul în care va arăta aceasta. Prima căutare ar trebui să fie după proiecte de casă cu mansardă. Eu țin minte și cred că mai am pe undeva schița casei pe care tata visa să și-o construiască la țară. Era o căbănuță… generoasă, cu parterul din piatră și mansarda din lemn, în care urma să locuim cu toții. Își cumpărase o parte din materialele necesare, dar a intervenit ceva și proiectul nu s-a materializat. Sunt sigură că dacă ar fi avut acel vis în zilele noastre și tot căutând și visând ar fi intrat pe https://www.aia-proiect.ro/, nu-și lăsa visul să moară. Dar Internetul pe atunci însemna Yahoo! și alte câteva site-uri…

Nihil sine… profesioniști!

Astăzi, dacă îți dorești o casă, găsești pe Internet idei cu carul. Dar cum arată casa care ți se potrivește? Cum știi că te vei simți bine în casă? Se spune că dacă vrei ca un lucru să fie făcut cum trebuie, trebuie să îl faci tu. Numai că zicala asta nu se aplică la proiectarea sau amenajarea de case, pentru că nu suntem toți arhitecți sau designeri de interior!

Eu am fost foarte suprinsă atunci când am beneficiat de un makeover al sufrageriei, în urmă cu cinci ani. Un designer de interior cu experiență vastă în domeniu a văzut întâi planul casei, fotografii cu felul în care era aranjată mobila în cameră, apoi a conceput un plan și în câteva zile a transformat acea cameră dintr-o sufragerie banală într-un living WOW. Am păstrat și astăzi configurația propusă atunci de designer și chiar mi-am propus să nu mai fac modificări în casă fără să cer ajutorul unui profesionist. Un om care se ocupă cu proiectele de casă sau cu designul de interior are o altă viziune asupra spațiului, poate să gândească și să regândească un spațiu incluzând materiale despre care noi nici nu știm, poate, că există. Evident că o casă decorată în urmă cu 20 de ani este demodată. Este și cazul locuinței mele, care este acasă pentru mine, dar mi-ar plăcea să-i fac un upgrade. Eu mă gândesc să schimb gresia actuală cu una modernă, dar între timp au apărut și alte materiale pentru pardoseală: microciment, vinil, piatră, granit, chiar și rășină epoxidică. Așa că ideal este să apelezi la ajutor specializat, pentru că îți vor fi puse la dispoziție informații pe care nici nu știai că nu le știi!

Cât costă să îți faci casă?

Sunt sigură că mult – dar o faci o dată-n viață, cel mai probabil. Eu deocamdată nu am curajul să fac acest pas (și ar fi un pas mare până jos, pe pământ, dat fiind că locuiesc la etajul 2), dar când voi începe, sunt sigură că voi urma toți pașii pentru un rezultat corect. Nu vreau să sar vreo etapă importantă ca să economisesc niște bani, pentru că o economie mică la început poate însemna cheltuieli mari pe viitor. O casă nefuncțională trebuie reconfigurată ca să nu îți mănânce nervii, așa că mai bine alegi cu capul de la bun început – nu cu partea dorsală.

Dincolo era mai ieftin?

Primul pas este să îți faci proiectul și aici aș insista pe alegerea unei firme profesioniste, cu experiență, care te poate îndruma și după încheierea contractului și care, preferabil, îți poate oferi și serviciile de care eu, una, fug ca dracu de tămâie: umblătura cu acte. AIA Proiect oferă și servicii auxiliare, pe lângă garanția că proiectul va obține autorizația de construire. Proiectul primit va fi complet și include arhitectura, structura și instalațiile. Adică îi lași pe ei să fie creativi, după ce le-ai spus exact ce îți dorești de la casa visurilor tale, iar tu nu mai trebuie decât să o construiești, urmând indicațiile primite. Firma de proiectare îți va da recomandări în vederea obținerii autorizației și construirii casei. Vei primi tot suportul pentru obținerea autorizației de construire.

O casă nu este o adunătură de materiale de construcție. O casă este un vis devenit realitate. Ea trebuie să te reprezinte, să fie gândită în așa fel încât tu să te simți ACASĂ în ea, să aibă toate elementele care îți sunt necesare, să îți acopere toate nevoile, să fie suficient de mare pentru toate lucrurile tale, pentru familia ta, pentru visele viitoare. De aceea, CASA trebuie să fie frumoasă. Ca să (sic!) fie frumoasă, ai nevoie de un proiectant creativ. Iar creativitatea nu este ceva cuantificabil. Poți aprecia frumosul atunci când îl vezi, dar în același timp poți fi sigur că pentru alții poate fi urât sau nu la fel de frumos ori, din contră, extraordinar de frumos. Din fericire, suntem diferiți și percepem lucrurile diferit.

Așa că eu mi-aș alege proiectantul casei după ce aș vedea portofoliul său. Nu poți merge „pe încredere” cu astfel de lucruri serioase și nu poți alege să faci proiectul cu un oarecare recomandat de văru’ Laurențiu, că și lui i-a făcut casa. Sfatul meu este să alegi informat: întâi vezi ce a mai făcut și dacă îți place ce vezi și rezonezi cu acele proiecte, cumpără-i serviciile.

Cel mai important criteriu? Fluturii din stomac!

Dacă te uiți la portofoliul firmei de proiectare și simți că îți lucesc ochii și ai fluturi în stomac, înseamnă că te afli pe drumul cel bun. Eu întotdeauna voi alege cu sufletul când este vorba despre lucruri importante. Și ce lucru poate fi mai important decât casa?

Acest articol este înscris în competiția SuperBlog 2019.

1 thought on “Visezi la o casă. Cât costă cel mai frumos vis?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.