Azi vreau cosmetice „travel size”

Ştiţi cum călătorea George Costanza când pleca pentru trei zile? Cu două genţi imense, pline cu de toate. Haine pentru fiecare stare sufletească pe care ar putea s-o aibă, cremă hidratantă, tot tacâmu’.

Cam aşa sunt şi eu. Încerc să iau cu mine doar strictul necesar atunci când plec undeva, dar „strictul necesar” nu mai e atât de strict dacă nu ştiu exact pe unde o să merg, ce dotări are camera în care voi sta şi cum va fi vremea. Dacă e frig noaptea, o să-mi trebuiască o haină groasă, un hanorac. Îmi trebuie şi haine de dormit, poate că nu există uscător de păr şi trebuie să mi-l iau pe-al meu, iau şi papucii ăştia etc.

Şi aşa ajungem la nécessaire – sau geanta cu cosmetice: periuţă şi pastă de dinţi, perie pentru păr, şampon, balsam, săpun şi/sau gel de duş, deodorant stick, creme de tot felul, parfum, poate nişte bijuterii, pilă de unghii şi aşa mai departe. Ştiţi cât de repede se umple geanta pe care mi-am propus să n-o umplu până la refuz? Cât ai zice „bagaj”!

În ideea asta, mi-aş dori să găsesc în magazine produse de îngrijire în recipiente mai mici. Şampon şi balsam în sticluţe de 30 ml, pastă de dinţi „travel size”, nu „economy size”, o periuţă de dinţi mai mică decât cea de acasă.

Din fericire, există deodorante Lady Speed Stick „pentru poşetă”. Costă destul de mult, dar sunt bune când fiecare gram în plus din bagajul tău contează – atunci când călătoreşti cu avionul, de exemplu. E frustrant să cari toate produsele după tine şi-napoi, mai bine iei unele mai mici şi când s-au golit, le arunci. Tot din fericire, unele parfumuri sunt disponibile şi în sticluţe mai mici [cele de la Avon], dar din nefericire, nu toate. Din fericire, există şi pastă de dinţi în tub micuţ; din nefericire, vine împreună cu o periuţă şi aţă dentară şi pachetul costă vreo 25 de lei – cât două tuburi mari de pastă de dinţi! – în benzinăriile OMV şi Petrom. În ce priveşte şamponul şi balsamul, am improvizat: am cumpărat sticluţe mici din plastic şi am pus în ele şampon, balsam şi gel de duş. Unde-s pliculeţele cu şampon de altădată?

Dar când vine vorba de spumă pentru păr, creme şi loţiuni pentru faţă şi corp, n-ai ce face: ori cari după tine ditamai recipientele, ori… nu te mai îngrijeşti.

Voi v-aţi lovit de problema asta?
foto

Update mai 2017, Auchan Deva:

13 thoughts on “Azi vreau cosmetice „travel size””

  1. eu mereu iau mai multe haine dupa mine. ma car cu 7 tricouri dupa mine, 3 perechi de blugi, hanorace minim 2, pantaloni scurti, adidasi si papuci, 5 prosoape plus trusa de infrumusetare :)). am fost acum 2 luni la sibiu, am stat 3 zile si asta a fost bagajul meu. n-am purtat toate hainele, dar confortul meu psihic a fost ok.

  2. Eu care as pleca cu tot sifonierul dupa mine m-am dezvatat de obiceiul de a „sari pe geanta ca sa se inchida” asa : luat una bucata geanta de voiaj mica si facut lista. Dupa care incep:
    – nu-mi trebuie chiar 7 bluze si nici 3 perechide blugi pentru ca sigur o sa port doar 3 bluze si 1 pereche.
    – nu-mi trebuie nici creme de zi ,cremea de noapte , demoachiant si crema hidrantata , ca nu crap , deci iau doar demachiantul si crema hidrantata.
    Recunosc .. e un adevarat razboi cu mine insumi..dar la sfarsit imi iese o gentuta de voiaj acceptabila.

  3. in belgia exista asa ceva, chiar prima data cand am vazut eu le-am asociat cu alea de se dau cadou la reviste (desi alea sunt un pic mai mici) de la pasta de dinti, deodorante, sampon gel de dus… exista, inca nu au aparut la noi si sunt undeva in jur a 1-1,2 euro

  4. Iti trimit din Anglia orice vrei ;) Gasesti de la pasta de dinti la fixativ de par. Probabil trebuie sa se ajunga si la noi ca o calatorie cu avionul sa fie o varianta si nu un moft. Ma refer in special la zborurile interne.

  5. Cand am fost in Germania, existau cam in fiecare magazin gen drogherie, cosmetice in ambalaje mici. Chiar si acum mai am fixativ, crema de maini,crema de fata. Sunt mult mai comode, indifeernt ca e vorba de luat in calatorii sau vrei sa ocupi cat mai putin loc pe polita de la baie.

  6. Aici in US exista sticlute si cutiute ca sa-ti pui ce vrei tu in ele atunci cand calatoresti, mai ales ca lichidele au un regim strict pe avioane. Plus ca exista tot felul de truse „travel”, de la o gramada de firme de cosmetice. Eu mi-am cumparat un troller mic, se admite ca bagaj de cabina, si-am renuntat la multe chestii inutile pe care le duceam pana acum cu mine. Mai ales ca bagajul de cala se taxeaza suplimentar, e bine sa faci economie.

  7. eu am lotiuni de corp si creme in varianta mini, insa sunt cumparate de prin Anglia, USA. Insa gasesti produse mini si la noi in magazinele DM, cum zicea Alexandra mai sus :P

  8. Alexandra, am şi eu DM în Deva, problema e că acolo sunt variantele mai mici ale produselor din gama lor, nu cred că găsesc, de exemplu, deo stick Dove mic sau spumă pentru coafat Londa în sticluţă mică… :(

  9. Eu mi-am luat dintr-un supermarket o trusa cu niste recipiente mai mici pentru gel de dus, sampon, balsam, lotiune de corp (cu pompa din aia mica), niste cutii mici pentru crema si spatula si pipeta ca sa pot lua din recipientele mari si muta in cele mici.
    Spuma sau fixativ nu folosesc, parul meu nu e facut pentru asa ceva. Nu imi trebuie pentru calatorit, ci mai mult pentru dusul de dupa sport, ca sa nu car toata casa cu mine.

Dă-i un răspuns lui mada Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.