Back from Felix

Ne-am întors, în urmă cu mai puţin de o oră, de la Băile Felix [jud. Bihor]. Eu, Sebi, Ovi şi vărul şi nepotul meu – care n-au bloguri, deci nici linkuri. Vremea a fost superbă în Felix, vreo 10 grade C, soare, ce mai, o zi de primăvară [mai aspră, aşa, dar de primăvară].

Plecarea din Hunedoara, prin Deva. Self bank-ul de la ING nu merge. Dacă vrei banii de pe card, îi scoţi de la alt ATM sau plăteşti cu cardul unde poţi. Unde nu, nu. Prima dezamăgire de la ING. Acum, cititorii mei care m-au avertizat că voi fi dezamăgită pot spune „Ţi-am zis noi!”. Aşa e, mi-aţi zis, dar eu chiar speram că există vreo bancă în România căreia să-i pese de clienţi. Fix!

Oprim la McDonald’s, ca să mănânce nepotu-meu. Luăm şi noi chestii. Tot drumul până la Felix am văzut dublu şi îmi simţeam stomacul în gât. Nu mai mănânc niciodată junk food de la McDonald’s, a fost o experienţă pe care nu vreau s-o repet.

În sfârşit, ajungem la Băile Felix. Cum spuneam, vreme superbă. La ştrandul Apollo, intrarea costă 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii. Curăţel, frumos, dar apa… oh, apa! Fierbinte!

Nu ştiu dacă poate fi ceva mai frumos decât să stai într-un bazin cu apă termală fierbinte, când afară sunt vreo 10 grade C şi e 13 ianuarie. Pozele pe care le voi urca imediat vă vor dovedi că am dreptate. Şi Sebi va scrie despre cât e de mişto să stai în apă fierbinte cu berea rece pe marginea piscinei.

După ce s-a întunecat, am plecat la Oradea, unde ne-am întâlnit cu Orădeanul şi Lilişor. Era deja prea întuneric afară ca să mai vizităm Oradea, aşa că am mers la Lotus, un fel de mall. Cu fiţe ceva mai mici decât prin alte părţi, parcă; dar nu sunt sigură. Eu am băut un ceai cu Fervex şi am dormit aproape tot drumul până acasă. Lipsa cofeinei din Pepsi încă mai are efect asupra mea, plus că apa aia m-a obosit grozav. Dar a meritat. Încă o excursie faină bifată. Mulţumiri celor care s-au ocupat de organizare. ;)

A, şi dacă vreţi şi voi baie în aer liber iarna şi sunteţi destul de aproape, vă recomand Băile Felix. N-o să vă pară rău, pe cuvânt!

7 thoughts on “Back from Felix”

  1. eh da… eu nu am apucat azi sa merg la shtrand .. ca ne intalneam si noi pe-acolo, desi era notat in program :( .. si in legatura cu apa, stai sa vezi ce frumos e vara, cand afara sunt vreo 40 de grade si apa aproximativ tot fel, atunci sa vezi ce frumos e .. :)) acuma e foarte bine, mai ales daca esti racit sau ai chef de sauna, mai bine alegi shtrandul .. si sa stai acolo de unde iese apa .. pff.. ce bine e .. :))

    altadata cand mai veniti poate ma anuntati si pe mine :)

Dă-i un răspuns lui Dani Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.