Băsescu merge la Petroşani

Un comunicat de presă transmis de preşedintele PD-L Hunedoara, Tiberiu Iacob-Ridzi, anunţă vizita lui Traian Băsescu la Petroşani duminică, 29 noiembrie 2009:

Preşedintele Traian Băsescu va fi prezent, duminică, în Valea Jiului. La ora 11, la sediul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, într-un cadru solemn, preşedintele Traian Băsescu va acorda distincţii pentru merite deosebite eroilor mineri care şi-au dovedit devotamentul şi profesionalismul în 15 noiembrie 2008, la Exploatarea Minieră Petrila.

La ora 11:30, în faţa Casei de Cultură Petroşani, preşedintele Traian Băsescu se va întâlni cu cetăţenii din Valea Jiului.

Mă întreb de ce i-au trebuit preşedintelui 12 luni şi jumătate ca să-şi amintească de Valea Jiului. De ce tocmai acum? Am înţeles, politicienii sunt în campanie electorală şi trebuie să „iasă în faţă” prin cât mai multe chestii, dar să-ţi aminteşti de minerii din Valea Jiului care au trecut printr-un accident de muncă în urmă cu mai bine de un an doar când se apropie alegerile mi se pare un gest de prost gust. But that’s just me.

21 thoughts on “Băsescu merge la Petroşani”

  1. E limpede ca Baselu a pierdut!…..oamenii din Vale s-au aratat a fi oameni cu colaona vertebrala….nu s-au dus la „balciul lui Basescu”…..nu ne mai poate pacali…..nu sunt o fana a PSD-ului,pt. ca ii simt comunisti expirati,dar dictatura lui Baselu m-a lovit prea tare….si chiar acum de sarbatori.
    JOS CU EI!

  2. Cata nesimtire,asa e!!!!au adus oameni cu autobuzele de prin satele Hunedoarei,am vorbit cu unul beat critza….cica le-a dat bautura si li s-a promis loc de munca……..le-am strans mana la baieti si i-am sfatuit sa bea sa se simt ok..sa le ia tot si sa-i taie la vot ca sunt ordinari,in frunte cu fam RIDZI care a facut V jiului de ras si nimic , absolut nimic n-au facut pt. oameni.
    HUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU!!!

  3. fratele meu ..eu pe 16 dec 89 puneam manifeste anticeausescu.pe 21 faceam revolutie.daca sunt simpatizant pnl si consider ca basescu e un mic hitler,un comunist declarat si un securist (vezi rezidenta anvers) ..nu insemana ca-s..pesedist si comunard..asa ca mai incet cu pianu pe scari..ca versi partitura..aia de la udrea,cocos,ridzi,videanu,blaga,boc si alti cioflingari declarati scialisti nopatea ..ascultat 1001 de nopti si traversat la dreapta la populari intr-o singura noapte.asa ca io cu familia mea care de la pasopt incoace..da-i si lupta,da-i si lupta am o oarecare jena…in a categorisi ..fara sa stiu..sau fara sa cetesc..

  4. Toate ca toate,da’decit sa ne cotropeasca iar mafia comunisto-securista numita PSD,mai bine marinelu’…Asa ca eu unul votez Basescu…Asta e…

Dă-i un răspuns lui dugy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.