Cana mea de cafea [cel de-al doilea pitic]

Postarea asta s-ar putea încadra lejer la categoria „Faceţi cunoştinţă cu piticii mei” [btw, Cănescu îl botez pe piticul responsabil cu cănile], dar nu am timp acum să scriu prea mult… Lilişor se întreabă [şi ne întreabă] din ce ne bem cafeaua. Eu am o grămadă destul de mare de căni pe care le-am strâns de-a lungul timpului, la un moment dat aveam chiar un fel de colecţie; acum îmi beau cafeaua dintr-o cană cu Mozart în care am avut MozartKugeln, cele mai bune ciocolăţele, cană pe care am primit-o cadou, cu tot cu cioco, de la tata. Totuşi, de câte ori văd o cană „altfel”, nu mă pot abţine şi-o cumpăr. Aşa se face că am adunat, în timp, în jur de 20-30 de căni [sper să nu exagerez, totuşi, dar nu le-am mai inventariat de mult].

Azi am găsit o altă cană. Pe care se găsesc tot felul de informaţii despre litera D şi care arată ca un ziar. E tare faină şi a costat doar 2,4 lei. De „liniştit” nu cred că o să mă liniştesc vreodată, pentru că sunt un cumpărător impulsiv, numa’ bun de prostit cu promoţii, căni ciudate, căni mari, colorate, cu animăluţe ş.a.m.d.

Cană

Poate că la un moment dat o să-mi pozez toate cănile şi-o să le pun pe blog, ca să nu se supere pe pixuri. Aaa, şi să nu uit! Îmi plac la nebunie cănile din care-şi beau cafeaua cei doi bărbaţi din „Two and a Half Men”… şi-am mai pus ochii şi pe nişte căni vesele ale naşei mele. Şi gata, am terminat, că am de lucru…

Voi din ce vă beţi cafeaua?

14 thoughts on “Cana mea de cafea [cel de-al doilea pitic]”

  1. Canile din care beau cafea Charlie si fratele sau sunt foarte interesante. Chiar am vazut o serie din Two and a Half Men si canile alea mi-au cazut cu tronc. Am vazut ceva asemanator in Real, la 9 lei, parca :)
    Adevarul e ca si noi avem multe cani de cafea … unele primite cadou de sarbatori, altele cumparate cu diverse ocazii.
    Nice cup of coffee! ;)

  2. Pingback: Denisuca ne induce in eroare! | Cana de Blogger
  3. nu beau deloc cafea/cola (si nu, nu ma laud) dar am remarcat ca n-ai trecut la elcedeu de dragul Philips-ului. ce sa zic, bun monitor (il visam in liceu) dar tot nu se compara c-un Eizo sau Yiama sau Samsung.. nu e pacat de ochii tai frumosi?!

  4. Pingback: Tag: Ce cana mea! | Denisuca

Dă-i un răspuns lui Denisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.