Carol I, ctitorul României ca stat şi regat

Textul de mai jos a fost scris de Laurenţiu, fratele meu virtual. Să fie clar pentru toatpă lumea, nu l-am scris eu, eu doar îl “găzduiesc”.

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen:
“În clipa în care am pus piciorul pe acest pământ sfânt, am şi devenit român. Cetăţean astăzi, iar mâine soldat de va fi nevoie, eu voi împărtăşi cu românii şi soarta cea bună, şi soarta cea rea”.

Carol I a ctitorit România nu doar statal, ci şi instituţional. El a pus temelia modernităţii. Legislaţia, infrastructura, arhitectura, sistemul bancar au înflorit pe cât de fulminant, pe atât de temeinic. Românii au fost capabili de lucrătură nemţească sub domnia celui care a fost mai român decât românii de sânge.
A domnit 48 de ani şi în perioda domniei sale, România a cunoscut un ritm de dezvoltare economică pe care doar Japonia l-a înregistrat în acea perioadă.
De la gestul fondator al lui Ion C. Brătianu care îl aducea în 1866 pe principele Carol în ţară, până la dizolvarea PNL şi arestarea şefului său, Dinu Brătianu, membrii acestei familii au ajuns să se confunde în mentalul public românesc cu purtătorii procesului de modernizare a ţării.

Poate alegerea lui Johannis în fruntea guvernului va fi asemenea unui arc peste timp şi PNL îşi va menţine rolul de motor de dezvoltare şi modernizare a ţării. Nimeni nu oferă garanţii şi nu poate oferi garanţii în nici o privinţă, dar merită să încercăm, încă o dată, combinaţia dintre seriozitatea şi tenacitatea germană şi inventivitatea şi adaptabilitatea românească. Nu suntem mai buni sau mai răi decât alte naţii, ci doar ne trebuie conducătorii potriviţi la timpul potrivit, cum am avut de-atâtea ori în istorie.

Cred că un Geoană calat pe politica externă şi un Johannis reformator al economiei şi politicii interne ar fi o combinaţie sinergică şi aducătoare de bine. “Proiectul Johannis” imaginat de Crin Antonescu şi indus în societate ar putea fi liantul care să ne unească şi urnească la treabă. Crin Antonescu a dovedit, prin alianţa cu UDMR, că poate realiza alianţe fără contracte şi fără injurii, doar pe un cuvânt şi o strângere de mână, fără să renunţe la onoare şi fără să facă compromisuri majore. A reuşit să determine căderea primului guvern prin mijloace democratice în parlament şi să propună o soluţie de guvernare care a unit şi nu a dezbinat partidele politice.

Prin iniţiativa de a susţine Johannis ca premier propusă lui Mircea Geoană, Crin Antonescu a determinat acceptarea şi continuarea ideilor liberale de guvernare în condiţiile în care nu a putut să şi le pună singur în practică, fiind pe locul trei la alegerile prezidenţiale.

Să alegem între dezbinare, frică şi gălăgie o soluţie morală, reformatoare şi unificatoare, care să promoveze competenţa, cinstea şi mai binele pentru ficare dintre noi.

9 thoughts on “Carol I, ctitorul României ca stat şi regat”

  1. Da, Johannis ar putea fi o solutie, dar nu cred ca atata timp cat in spatele sau stau Iliescu, Nastase, Vanghelie sau Hrebenciuc…

  2. in seara asta am avut ceva timp si am analizat mai bine.johannis va fi the next..basescu nu l-a atacat,antonescu a zis ca daca geoana nu iese nu exclude o colaborare cu pdl..iohannis nu s-a implicat activ alaturi de geoana..multe semne de intrebare..

Leave a Reply to laurentiucat Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.