Caut o geantă mare

Unul dintre piticii care are rezidenţa permanentă pe creierul meu este responsabil cu genţile. Este un pitic transmis
pe cale genetică de la mama, şi ea o mică colecţionară de genţi. Scuzaţi cacofonia, să fi zis „micuţă colecţionară”? Mare amatoare? Aşa că nu prea contează câte zeci de genţi am sau am avut [s-au strâns multe de-a lungul anilor şi o mare parte au fost donate altor femei din familie, pentru care nu prea contează cum arată o geantă, contează să fie în stare bună], întotdeauna voi vrea mai multe. Unele femei sunt înnebunite după pantofi, eu am boala genţilor.

Acum să nu credeţi că am o sută de genţi, câte una pentru fiecare stare de spirit şi în toate culorile posibile. Am două genţi făcute manual, de care sunt foarte mândră şi mulţumită şi pe care am dat ceva mai mulţi bani [mai mulţi decât sunt de obicei dispusă să plătesc], respectiv 70 şi 90 de lei, plus încă vreo câteva genţi mai mari sau mai mici – de obicei mari, nu foarte colorate, nu foarte scumpe. Şi câteva ghizodane, pentru drumurile lungi.

Zilele astea caut o geantă mare; piticul de pe creier mi-a dictat să o caut, iar eu nu mă pot împotrivi. Pe Internet sunt câteva magazine online care vând exclusiv genţi, dar până acum nu m-a convins nici unul. Cel mai mult mă enervează că preţurile genţilor vândute online sunt exagerat de mari. Nu sunt chiar atât de comodă încât să nu mă deplasez până la un magazin de genţi, da’ parcă mi-ar fi plăcut să găsesc online exact ceea ce căutam. Sau cine ştie, poate nu caut unde trebuie…

Mă enervează la culme că toată lumea – de la revistele pentru femei până la magazinele online – vorbeşte despre „genţi supradimensionate”. De ce supradimensionate şi nu mari? Ne plac cuvintele complicate, ne credem mai interesanţi aşa, nu? Supradimensionat înseamnă „care are dimensiuni mai mari decât este normal”, dar cine a stabilit ce înseamnă normal, care sunt dimensiunile standard ale unei genţi normale, de trebuie să le numim pe celelalte „supradimensionate”? Geez!

14 thoughts on “Caut o geantă mare”

  1. Am citit pe undeva că o geantă de purtat pe umăr, cu tot cu conţinut, nu trebuie să aibă mai mult de 2 kg. Dacă nu găseşti online, sunt în Deva două magazine cu preţuri rezonabile, dar nu cred că au şi din piele. Unul e aproape de Germanosul de la Mioriţa, iar celălalt – cum treci de Magazinul Tineretului ca să mergi spre Registrul Comerţului, pe lângă bomba aia de Maxx Store.

  2. omg, da! iti inteleg obsesia! fix asa is si eu. daca alte femei au pata pe pantofi, machiaje sau cine stie ce alte chestii muieresti, eu is cu pata setata pe genti! niciodata n-am destule, mereu vad cate una care sa-mi placa! si asa in cativa ani de cand am inceput sa-mi cultiv obsesiv aceasta pasiune, am numarat vara trecut 140 genti!! dintre care nu cred ca le mai incadrez in categoria „purtabile” decat vreo 10 maxim 15! si de fiecare data, cum zisei, cand intru in vreun magazin, ochii-mi fug haotic catre raionul cu genti! crazy!

  3. Daca ai drum prin Timisoara, treci prin Bazar (str. Brancoveanu). Gasesti sute de modele de posete, la preturi mult mai mici ca in oras, desi sunt identice. Evident, nu de piele, dar nah…mai ales daca esti ca mine si te plictisesti repede, nu vrei sa te tina ani de zile,sunt f. ok. De ex. mi-am luat o poseta neagra, interesanta dar nu pitzi, de mers la lucru, cu 40 lei.

  4. da corect cum sa fie „supradimensionate”, in geanta trebuie sa incapa de la farduri, pormoneu, penseta pana la saci de cartofi, elefaniti, dinozauri… mi se pare logic!
    Stiu toate aste de la sotia mea, niciodata nu ii caut in geanta, imi e frica de crocodili.
    Pana la urma cred ca asta e si motivul pentru care alegeti genti de dimensiuni mari… ca sa nu iti caute barbatii in ele! :)

  5. normal ca`mi plac si mie gentile (posetele). am un numar decent de posete dar ca si pantofii, toate sunt in cea mai buna stare pentru ca am grija de ele si le pastrez ambalate in cutiile lor. imi plac posetele de piele si daca sunt si de firma, e si mai bine hehehe.
    nu port posete mari pentru ca mi`e lene sa le car si nu duc multe lucruri dupa mine in poseta doar portofel, chei, celular, servetele si strugurel.
    din ce vad eu iti plac tolbele mai sport, incearca la tuatara. http://www.tuatara.ro/cart/Accesorii-c13.htm
    aia cu drunkenmunky mi se pare misto, mai sunt unele ca lacuite care au dimensiuni mai mari.

  6. Nu ma omor dupa genti (eu am o obsesie cu maieurile… nu alea de purtat pe sub haine). Sincer, 90 ron nu e mult pt o geanta de calitate, frumoasa, facuta dintr-un material ca lumea, care sa si tina si sa se si curete usor (si la faza cu materialul nu vorbesc neaparat de piele). In schimb, daca vrei o geanta care sa te tina vreo cateva luni, in ideea ca oricum o vei schimba, atunci sigur gasesti si la preturi mai mici, gen 30-40 ron.

Dă-i un răspuns lui M.D. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.