Ce-i mai mică şi mai mică decât parcarea lu’ Mircică?

Eu am tot scris că în Deva se execută tot felul de lucrări, de ţi-e mai mare „dragul” să circuli cu maşina prin municipiul reşedinţă de judeţ. Şi mi s-a suit lumea-n cap, că nu zic bine, că e OK că se lucrează, că uite, se fac lucruri bune pentru bobor.
Bun. S-au făcut până acum vreo cinci sensuri giratorii şi mai sunt cel puţin încă pe-atâtea în plan. Nu ştiu exact cât a costat realizarea lor, dar sumele iniţiale, cel puţin la giratoriul de la Lido, au fost umflate. Cheltuieli neprevăzute, bag seama.
În fine [asta-i de la Sebi :D ]. Deci e bine că se fac tot felul de lucrări, contează mai puţin cât costă, iar primarul Mircia Muntean oricum a zis că nu s-au folosit banii proveniţi din impozite şi taxe, ci fondurile aduse de investitorii de tot felul. Adică erau nişte bani în plus, pe care oricum nu-i aştepta nimeni, şi trebuia cheltuiţi.
Să-mi spuneţi voi, atunci, ăştia de mi-aţi sărit în cap, ce parcare-i asta?

Parcare IPH1

E noua parcare din faţa clădirii IPH, în „buricul târgului”. Ne pregătim cumva pentru „invazia” maşinii indiene TATA Nano, aia mai mică decât puţa de furnică, de 2.500 de dolari? Sau o fi pentru biciclete? Vă asigur că nici măcar un biet Matiz nu încape acolo. Dar e foarte posibil ca aceste „locuri de parcare” să fi fost luate în considerare atunci când edilii au făcut calcule şi-au tras linie şi au anunţat presa că s-au construit „x” locuri de parcare şi mai urmează „y”.

Parcare IPH2

Comparaţi lungimea „locului de parcare” cu lungimea unui autoturism Dacia Pick-Up. Nu încape! :D

Parcare IPH3

6 thoughts on “Ce-i mai mică şi mai mică decât parcarea lu’ Mircică?”

  1. Offf, nu te pricepi la parcat masini, ca stiu ca nici carnet nu ai. Asa ca, lasa-ne pe noi soferii sa parcam… Dar chiar asa, ce masina inti trebuie ca s-o pui acolo? Hmmmm, hai sa nu ne bagam si in constructii, fiecare la ce se pricepe. Felicitari primarului vostru. Sa-l pupati in bot, ca voi l-ati ales. Gata!

  2. ca bine zici denisuco!!! ce dracu parcam acolo?poate ca ne parcam dracu mintile, ca oricum iese mircica deneica tot din primu’ tur la viitoarele alegeri. cum se zice …. reales la al n’spelea congres.

    asa ne trebuie daca atata ne duce mintea!

  3. Ce rea esti… Eu as multumi si pentru o jumatate de loc de parcare. :)) Ca dincoace de Carpati ma bat vesnic (indata si la modul propriu, oricum am fost amenintat cu bataia, taierea, ruperea capului) cu baietii pentru o bucatica din pamantul acesta dat de Dumnezeu tuturor muritorilor ca sa-mi parchez si eu o masinuta. Om sunt… Va invidiez pentru peticul ala de parcare.

  4. Eu zic sa-i propuna cineva d-lui Mircica sa organizeze un concurs „Cel mai iscusit conducator auto” si drept premiu sa-i ofere concesiunea pe 99 ani pentru unul dintre cele trei locuri de parcare.

Dă-i un răspuns lui puisorul cufurit Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.