Cel mai bun rimel – pentru mine

Ştiu, ştiu că de fapt îi zice mascara, da’ dacă eu am crescut spunându-i rimel, n-o să mă apuc acum să-i zic altfel. Şi dacă vă uitaţi la sinonime, o să vedeţi că mascara se mai numeşte şi rimel. Exact aşa cum şi adidaşii sunt pantofi sport.

Bun, acum, c-am lămurit-o pe asta, vă anunţ că, printre altele, 2011 este anul în care mai scriu şi altceva pe blog. De exemplu, despre produsele pe care le mai folosesc, fără a le face neapărat reclamă. Nici review-uri nu le pot spune, pur şi simplu sunt relatări despre produsele care-mi plac. Şi dacă vreţi să citiţi multe astfel de articole, daţi şi pe la Sigina, ea-i profi.

Rimelul meu preferat l-am descoperit după mai mulţi ani de căutări; se numeşte Wonder Lash Mascara şi-l găsiţi la Oriflame. Costă între 15 şi 21 de lei, în funcţie de perioada în care-l cumpăraţi. Pe mine mă distrează firmele astea de vânzare directă [Oriflame, Avon etc] că pun preţuri mari la multe produse, da’ le vând la preţuri reduse cam şase luni din 12. O fi o chestie psihologică: te gândeşti că faci o afacere cumpărând un rimel cu 15 lei, da’ el de fapt nu valorează mai mult şi tre’ să fii chiar fraier să dai 21 de lei pe el când o dată la două luni e disponibil la jumătate din preţul de bază.

Dintotdeauna am folosit rimeluri rezistente la apă, pentru că am prostul obicei de a mă freca la ochi şi întotdeauna-mi întind machiajul, dacă nu e bine aplicat. În cazul meu, machiaj înseamnă rimel şi cam atât. Rareori folosesc farduri în culori turbate şi uneori creion negru, tot pentru ochi. Buzele mele n-au văzut ruj de vreo 10 ani şi nici nu par să-i ducă dorul. Oricum nu-s capabilă să port un ruj fără să-l mănânc, aşa că mi-e mai bine fără.

Folosind doar rimeluri rezistente la apă, plaja de produse disponibile pe piaţă din care-mi puteam alege un favorit este destul de restrânsă. Pe ăsta-l prefer pentru că are o perie moale, din cauciuc, iar aplicarea lui pe gene este foarte uşoară. Aproape niciodată nu mă murdăresc pe pleoape. Dar şi când o fac, e o adevărată distracţie să îndepărtez rimelul super-rezistent fără să ating genele încă umede şi fără să transform totul într-o mare negreală!

Ziceam că-mi place peria: e atât de flexibilă, încât se îndoaie chiar şi la 90 de grade fără să se rupă. Odată aplicat, rimelul se comportă exact aşa cum promite:

este rezistent la apă, defineşte, alungeşte, separă şi conferă volum genelor, fără să curgă sau să se întindă. Este îmbogăţit cu un complex special, care împiedică lipirea genelor.

Demachierea

Problema, în cazul în care folosiţi un rimel rezistent la apă, este demachierea. Pe cât de mult m-am bucurat când am găsit rimelul ideal, pe-atâta m-am necăjit că nu găseam un demachiant care să-l îndepărteze complet. Într-un final, am descoperit produsul căutat: demachiantul pentru îndepărtarea machiajului rezistent la apă, tot de la Oriflame. M-am supărat însă când l-am comandat la preţul de 10 lei şi-am plătit 20, că aşa-i în tenis, iar între timp am descoperit un altul, la fel de bun: Vichy Purete Thermale 3 in 1. Bine, probabil că-i şi mai scump, fiind de la Vichy. Eu l-am primit împreună cu fondurile de ten, aşa că nu ştiu să vă spun cât costă – dar parcă-l văzusem într-un Sensiblu.

Urmează să testez emulsia cu lăptişor de matcă Doina super, de la Farmec; am cumpărat-o [3 lei şi ceva în Kaufland], dar încă n-am avut ocazia să-i fac proba cu rimelul rezistent la apă. Oricum, miroase tare bine şi-mi place cum îmi face tenul.

12 thoughts on “Cel mai bun rimel – pentru mine”

  1. Am vazut azi in Real lotiunde demachianta pt machiaj rezistent la apa tot de la farmec cum sunt cele de la L’oreal si oriflame, in doua nuante.

  2. Tu Denisuco, cel mai bun rimel e oricare nu se duce si nu imbacseste genele. Daca vrei gene lungi sau cu volum, olvídate, genele false is solutia sigura… Din punctul meu de vedere toate-s o apa si-un pamant, iar Colosal de la Maybelline e cea mai gogonata minciuna dintre toate. Si mai si pute nasol, are ceva parfum in el. Dar cum „cel mai bun” e subiectiv, ok, waterproof e cel mai bun :D.

    Multumesc de recomandare :)

  3. ah, si ca demachiant, farmec nici nu, lapte Doina e bun pentru intretinut papucii si obiectele din piele.. are la parabeni.. incearca Cosmetic Plant, au o multime de lotiuni tonice si au si demachiante bune. Si „eftine”. :)

  4. @siginutz: am genele lungi, atât de lungi, încât după aplicarea rimelului trebuie să aştept juma’ de minut ca să se usuce, altfel fac dâre pe lentilele ochelarilor. Deci nu-i problemă cu volumul sau lungimea, singura mea problemă e că tot timpul dau cu mâinile pe la ochi şi dacă n-ar fi rimelul rezistent la apă, l-aş întinde şi-aş arăta ca muma pădurii. :D

  5. Pingback: Tweets that mention Denisuca – nevastă de Coşmar » Cel mai bun rimel – pentru mine -- Topsy.com
  6. Si eu sunt mega-incantata de Wonderlash, dar am varianta normala, non-waterproof. Nici asta nu curge, nu cade, dar nu ma frec la ochi. Am un rimel waterproof care se duce foarte bine daca ma sterg cu ulei de ricin. AM gene foarte sanatoase de cand cu chestia asta.

  7. nu am o marca de rimel preferata. important e ca dupa cateva ore de purtat pe gene sa nu se desprinda si sa cada bucati negre sub ochi.
    waterproof nu folosesc pentru ca nu am nevoie de asa rimel rezistent, nu ma frec la ochi, plus ca e greu de dat jos. e important cand te demachiezi sa nu freci ochiul ca sa despinzi gene de fiecare data.
    momentan am un rimel de la yves rocher – luminelle ii zice.

  8. In legatura cu mascara nu comentez, fiecare incearca pana gaseste ceea ce i se potriveste insa am un sfat: nu demachia ochii cu doina. Hurts like hell. Nu este un produs adecvat pt asta. Cumpara un demachiant special pt ochi chiar daca este unul ieftin. Trebuie doar sa fie bifazic pt water proof. Balea is just fine. Nu recomant nivea sau gerovital:takes hard work si irita. Eu folosesc lotiune micelara, orice marca e buna, pt ten ,ochi, gat, retusuri. Cred ca va fi viitorul in ceea ce priveste demachierea deoarece e f comod.

Dă-i un răspuns lui Nefersetty Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.