De ce să cumperi haine din second hand?

Fără a avea pretenția că am descoperit apa caldă, vreau să scriu acest articol pentru că eu sunt fană a hainelor second hand și simt că trebuie să menționez de la bun început că le cumpăr încă din liceu, deci de peste 20 de ani.

Astăzi nu mai este o rușine să cumperi haine pe care le-au „aruncat” alții. Dimpotrivă, într-o perioadă când se discută tot mai des despre o economie circulară, este de-a dreptul cool să îți cumperi haine ieftine și de calitate. Ce dacă au mai fost purtate de altcineva înainte? Dacă ai o problemă cu asta, problema este la tine și nu la firmele care colectează, recondiționează și vând hainele la mâna a doua.

Ce este economia circulară?

Conform Parlamentului European, economia circulară este „un model de producție și consum care implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil. Astfel, se prelungește ciclul de viață al produselor”.

Așadar, nu mai cumperi un produs și îl arunci când te-ai săturat de el, ci îi găsești o casă nouă, un nou proprietar. Asta se practică la bunurile cu valoare mare – locuințe, mașini, electrocasnice scumpe – dar mulți dintre noi am fost obișnuiți de societatea de consum să înlocuim electrocasnicul vechi cu unul nou. Un exemplu este la imprimante: țin minte că era mai ieftin să cumperi o imprimantă laser jet nouă, dotată cu cartușe color și negru, decât să cumperi un cartuș color pentru imprimanta ta veche. Reumplerea cartușelor era o afacere murdară, iar producătorii de imprimante au setat cartușele (electronic) să se oprească din tipărit după un anumit număr de pagini printate. Deci degeaba găseai tu un magazin de cartier sau pe cineva care îți făcea refill la cartuș, pentru că imprimanta „mirosea” că ai atins limita și îți dă dea o eroare de nu te vedeai. Și atunci era mai simplu să cumperi o imprimantă nouă și să o arunci, pur și simplu, pe cea „veche”, care numai veche nu era!

Hainele, în economia circulară, o duc mai bine decât alte produse. Eu am copilărit în comunism și am avut haine pe care le-am dat rudelor. De primit nu cred că am primit, că nu prea aveam de la cine. Am prins vremurile când nu doar că se coseau hainele rupte, dar ai mei chiar m-au trimis la școală cu pantaloni tricotați de bunică-mea. A fost, cred, umilința supremă, pentru că pantalonii ăia erau oribili și chiar dacă nu aveau nici colegii mei cine știe ce haine (vorbim de 1989, totuși), tot m-am simțit ca adunată de pe străzi.

Ai mei nu și-au permis niciodată să îmi cumpere haine scumpe. Generația mea a avut ca lux suprem blugii Lotus din piață, aduși de prin Turcia. Prin liceu au mai apărut și copiii „de bani gata”, care își permiteau branduri despre care citeam doar în revistele de modă. Eu frecventam într-o veselie cele câteva magazine second-hand din Deva. Când m-am mutat din Deva (reședință de județ, oraș cu „pretenții”) în Hunedoara, un oraș mai sărac, care tocmai își închidea combinatul și dădea afară mii de oamenii, am fost surprinsă de numărul de magazine cu haine second-hand. Hunedorenii erau atât de obișnuiți cu ele, încât aveau și un nume mai neaoș pentru magazinele cu haine „vechi”: gubele. Bănuiesc că gubelă = o combinație între gunoi și pubelă. Haine de la gunoi, va să zică.

Am, așadar, o relație de lungă durată cu hainele la mâna a doua. Am cumpărat sute de articole, pe unele le-am purtat până s-au găurit, pe altele deloc. În medie, simt că am făcut un bine planetei necumpărând haine noi, pentru crearea cărora sunt necesare multe resurse. Chiar dacă toate hainele mele second-hand ar fi ajuns la gunoi, tot am poluat mai puțin prin faptul că nu le-am cumpărat de noi și altcineva a fost „vinovat” pentru amprenta de carbon pe care au creat-o. Însă pe majoritatea le-am purtat de le-au sărit fulgii!

Și se întâmplă, o dată la nu-știu-cât timp, să găsesc câte un articol vestimentar de care să mă îndrăgostesc iremediabil. Am o bluză de care trag de câțiva ani buni, care a fost ruptă prin mușcare de către cățelul din dotare, pătată cu vopsea albă, dar cusută și purtată în continuare. I s-a subțiat materialul, o simt că nu mai are multă „viață” în ea, însă nu o să mă despart de ea decât atunci când se va dezintegra, pur și simplu.

Uneori mai intru pe site-urile care comercializează haine noi. Rareori și cumpăr de pe aceste site-uri: de obicei încălțăminte. Mă gândesc cum ar fi să îmi cumpăr toată garderoba la preț „întreg”, normal. Nu cred că mi-aș permite și oricum nu poți spune că toate hainele care se vând prin magazine sunt de super calitate și te țin o grămadă. Am avut tricouri noi din C&A și Takko pentru care am plătit câteva zeci de lei și care m-au ținut mai puțin decât cele cumpărate din second cu câțiva lei.

Din magazinele clasice, „offline”, uneori cumpăr câte o geacă sau câte o pereche de blugi. Blugii de la C&A erau favoriții mei și am tras de niște perechi până când s-au rărit între picioare și a trebuit să îi arunc, din păcate. Cred că ultima dată mi-am luat blugi de la C&A prin 2018, când aveam mașină și mergeam la mall. I-am prins atunci la o super reducere, ceva de genul jumătate preț și încă nu știu cât la sută. Mai recent, am luat din Pepco niște blugi foarte basic, de care trag zi de zi. Problema la blugii ăștia ieftini este că sunt croiți prost și li se răsucesc cusăturile, dar ca „strat de suprafață”, iarna, nu mă deranjează prea tare. Mai ales că am dat pe ei 30 și ceva de lei (acum sunt 46, pentru că de ce să nu-i scumpească, dacă tot îs proști?) și, dacă le calculez prețul la numărul de purtări, deja m-a costat mai puțin de 1 leu purtarea, ceea ce este decent pentru niște blugi noi.

Poți găsi în second hand haine de calitate la prețuri derizorii. Trebuie să ai răbdare și un pic de noroc. Eu sunt fană a magazinelor Humana, care aduc marfă „nouă” la fiecare două săptămâni. De când s-a deschis Humana în Hunedoara, nu am mai cumpărat haine noi. În continuare sunt multe seconduri în oraș și ori de câte ori intru într-unul găsesc ceva fain care merită cumpărat. Dulapurile mele nu sunt de acord cu această afirmație, de aceea, de câte ori nu mai am loc pe umerașe, se cere câte o reorganizare a dulapurilor.

De asemenea, există grupuri de Facebook precum Nu mai port, unde fete faine vând lucruri de calitate la prețuri adesea decente. De aici mi-am cumpărat o geacă oversized pe care plănuiam să o port toată iarna, ca să nu-mi mai fie frig, dar iarna s-a cam lăsat așteptată și am ajuns să port, în ianuarie, geaca de primăvară și toamnă pe care mi-a cumpărat-o Sebi de la Hervis.

Apropo de geci cumpărate din Hervis, cealaltă geacă a mea, de iarnă, face 10 ani în 2023. Țin minte că a costat o grămadă de bani la vremea aia, în jur de 270 sau 300 de lei. Deși aveam banii ăștia, eram încă de pe atunci prea zgârcită ca să mi-o cumpăr și dacă nu mi-o lua Sebi, nu o luam. Însă am tras de ea 10 ani! S-a rupt, mi-a cusut-o mama, s-a rupt din nou, a cusut-o iar, în 2021 am fost atacată pe stradă de o femeie care nu are toate țiglele pe casă, m-a tras de geacă, mi-a rupt-o din nou, mi-a cusut-o mama. Și în 2022/2023 am tras de ea, deși odată cu achiziționarea unei mașini de spălat cu uscător, multe haine „mi-au rămas mici”. Geaca mea de iarnă a fost una dintre ele – acum 10 ani, ajungea până deasupra genunchilor, acum este cam până sub fund. Totuși, pentru că am luat-o XXL, nu arată ridicol pe mine, ci doar un picuț mulată. Nu știu câți ani mai are „sub capotă”, însă știu că este, din nou, un exemplu bun de cost/purtare. Adică a făcut toți banii!

Ți-e scârbă să probezi haine pe care le-au purtat alții?

Eu sunt aproape convinsă că magazinele astea mai „spălate” nu își permit să pună la vânzare haine care să nu fi fost dezinfectate înainte. Nu sunt sigură, însă. Dar știu că dacă îți place o haină și o probezi (eventual nu direct pe piele) și îți vine, o cumperi, o duci frumos acasă și o speli ca să se dezinfecteze. Există astăzi detergenți dezinfectanți pentru rufe pe care îi poți folosi dacă ești obsedat de igienă.

Am în dulapuri foarte multe haine. Sunt haine pe care nu mi-aș fi permis să le cumpăr de noi și nu mi-e rușine să recunosc asta. Și dacă mi-aș fi permis, mi s-ar părea stupid să dau sute, mii de lei pe articole vestimentare pe care le pot cumpăra la o fracțiune din preț. Ce dacă sunt la mâna a doua? Știi câte haine noi se vând, de fapt, în second hand? Eu am găsit o mulțime de articole cu etichetă și așa cum și eu am avut câteva haine noi pe care le-am cumpărat pentru că erau la reducere și nu le-am purtat niciodată, sunt sigură că și alte persoane au pățit. Te apucă într-o zi cheful de decluttering și arunci/donezi tot, inclusiv hainele noi, cu etichetă. Dacă le pui în containerele care împânzesc orașele, ele pot ajunge într-un loc unde vor fi sortate, dezinfectate și vândute mai departe persoanelor care, ca mine și ca tine, nu vor să dea mulți bani pe haine ieftine.

Nu în ultimul rând, cumpărând haine la mâna a doua, faci un bine planetei. Nu mai poluezi. Sunt atâția munți de haine adunați pe toată planeta și noi continuăm să încurajăm industria fast fashion, cumpărând prostii ieftine de pe site-uri ca Shein!

Pe lângă branduri „scumpe”, poți găsi tricouri sau bluze cu mesaje amuzante. Și chiar dacă nu le cumperi, te destinzi, zâmbești, poate chiar râzi. Pentru mine, orice drum la Humana este prilej de relaxare și încântare. Niciodată nu știi ce vei găsi și ideea că vei găsi ceva nemaiîntâlnit secretă niște hormoni care te fac să te simți bine… deci e câștig dublu!

La final, ca să răspund pe scurt la întrebarea din titlu: de ce să NU cumperi haine la mâna a doua? Te enervează banii?