Doamna de la asociaţie

Articol publicat în Iaşi Plus

Scris de mister Lala

Toţi suntem datori cu câte ceva, implicit şi cu deplasarea la sediul asociaţiei de locatari unde mergi să-ţi plăteşti taxele comune, unde te oftici că iar n-ai nimerit una din cele doar zile pe săptămână când e deschis, sau că nu te-ai încadrat în programul de două ore pus la dispoziţia fraierului care dă bani.

Zic fraier pentru că timpul de plată, în cazul în care vrei să o faci, este limitat, ai două zile pe săptămâna, a câte două ore. Asta în cazul fericit în care doamna de la asociaţie nu e plecată la vreo şedinţă, care, bineînţeles, se organizează numai în acest interval, pentru care îşi ia şi salariul, care nu cred că-i aşa de mic cum zice doamna.

Când ajungi acolo, într-un fost „uscător” de scară cu ghişeu, unde cu uşurinţă se adună câte 15 contribuabili, e cald de nu poţi respira, începi să fii martorul unor discuţii a câte 10 minute făcute între două încasări, aşa, să ştii că ai trecut pe acolo, care se referă la câte probleme are doamna de la asociaţie, că nu i-au ajuns banii să plătească gunoiul, că electricianul îi cere mai mulţi bani pe priza pe care a schimbat-o deceniul trecut la blocul care tocmai s-a demolat, că femeia de serviciu nu are de unde să ia apă la 5 dimineaţa şi de-aia nu spală scările şi toate astea pe nervii tăi, care ai venit să-i plăteşti şi fugi cât mai iute din încăperea aia de 3/3 metri, unde aerul respirabil începe să fie insuficient.

Când ajungi la rând, după lupte seculare şi o găleată de transpiraţie, cu banii pe care ştii că-i datorezi în mână, îţi spune pe un ton compătimitor: ştiţi, mai trebuie ceva pentru pierderile de apă! Adică, eu am apometre, care măsoară fără milă fiecare moleculă de apă când fac duş sau trag apa la WC, când spăl vasele sau ud cele trei floricele de pe balcon, dar în afară de asta mai trebuie să plătesc şi pierderile! M-am enervat şi am întrebat-o: pierderile cui, doamnă? Nu ştiu, eu primesc factura pe 10.000 de metri cubi, iar dumneavoastră, locatarii, îmi aduceţi citirea contoarelor pe 9.900 de metri cubi, ceea ce înseamnă că aveţi o pierdere de 100 de metri cubi care trebuie plătită în mod egal de toţi locatarii.

Zi să-ţi pierzi serviciul că aşa e corect!, am întrebat-o. Păi, în primul rând eu nu am pierderi, am apometre, că de aia le-am montat, pe banii mei, ca să pot plăti exact ceea ce consum. Apoi, dacă, prin absurd, aş fi de acord să plătesc pierderile, de ce le-aş plăti în mod egal cu toţi colocatarii, atâta timp cât consumul nostru este diferenţiat?

De ce nu mai plecăm odată din România? Vreau să zic la figurat, că la propriu n-aş prea face-o! Nu vin cei de la gaz să-mi spună de pierderi, nici cei de la curent (şi ăştia au sigur, că toţi ştiu să fure curent), dar vine doamna de la asociaţie să-mi spună că unii îşi trag apometrul înapoi cu aspiratorul, că bagă maşina de spălat înaintea apometrului etc. Dacă ar curge bere pe ţeava aia, m-ar tenta şi pe mine vreo 10 metri cubi, dar apă?
Asociaţia de locatari este încă o nişă din „găurile negre” ale reminiscenţelor comuniste în avansata noastră societate capitalistă, încă o ţâţă de supt pentru nişte doamne care mai dau cu sapa şi pe la vreo primărie sau ceva asemănător şi vin patru ore pe săptămână să facă rahatu’ praf, să ia vreo 10-15 milioane salariu şi cine ştie cât ciubuc, rezultat din dobânzile pe care le aduc banii fraierilor, dacă îi ţine prin vreo bancă până vine scadenţa la ce trebuie să plătească. Sau şi mai grav, dacă nu i-o fi cheltuit. Mai ştim cazuri cu duiumul!