Azi am luat [iar] parte la o scenă care m-a impresionat. O bătrânică amărâtă, cu multe haine pe ea şi o straiţă enormă în spate, m-a întrebat pe unde s-o ia ca să ajungă la piaţă. Iniţial am crezut că vrea să-mi ceară bani şi eram deja cu mâna pe lângă buzunar, dar dacă nu mi-a cerut, mi-a fost jenă să-i dau eu. I-am explicat cum ajunge la piaţă şi am plecat mai departe.
La câteva secunde după ce am plecat eu, un tânăr a coborât dintr-o maşină şi i-a pus bătrânei în mână o bancnotă de cinci lei, fără ca aceasta să aibă timp să protesteze. Nu ştiu dacă s-a simţit jignită sau nu, nu ştiu ce a făcut după ce tânărul s-a urcat în maşină şi şi-a văzut de drum, dar am fost foarte mişcată de gestul lui.
A doua scenă impresionantă pe luna asta; hai că nu suntem chiar atât de răi pe cât părem.
traim intr-o tara in care nu e ceea ce pare :P
În care nimic nu este ceea ce pare? Aşa o fi…
Si eu am intalnit persoane care sunt oameni si altele care sunt animale.
Da! Am fost si eu martora la o asfel de scena sptamana trecuta si am si scris despre asta (what have we become?). Doar ca pe mine m-a facut sa incerc sa-mi dau seama cum pot interpreta lucrurile astfel incat totul (in cazul de fata, situatia financiara a multor batrani) sa fie din vina mea. Poate pentru ca am si eu mentalitatea aia. Pot sa mor si tot n-as cere. Dar daca as fi suficient de disperata, probabil ca as accepta ce mi se ofera fara sa cer. Sau…
se mai întâmplă şi chestii d-astea în România? frumos…
şi totuşi, când te gândeşti la mulţimea de „vreau şi eu un ban” din ţară, nu prea îţi vine să bagi mâna în buzunar când îi vezi.