La farmacie

În farmacia Tacomi din Deva era linişte. Singurele zgomote veneau de la un radio vechi care zdrăngănea ceva şi de la ambalajele de medicamente pe care le mânuia una dintre cele două farmaciste.

– Bună seara, zic
– Bună seara, poftiţi, îmi răspunde farmacista. Aveam să constat în curând că „farmacista” nu este mai mult decât o vânzătoare de medicamente.
– Rheumavek aveţi?

Pe faţa „farmacistei” nu se citeşte nimic. Nici o reacţie, semn că nu a mai auzit niciodată denumirea asta. Aşa că îşi mişcă repejor degetul arătător al mâinii drepte pe tastele R-E-U-M-A. Aşa-s farmaciştii ăştia moderni, nu mai amestecă ei soluţii ca să facă medicamente, unguente şi alte cele, toate-s ambalate şi stocul de marfă este înregistrat în computer, care a înlocuit creierul de farmacist. Cred că pe ecran i-a apărut mesajul „Produs inexistent”, pentru că imediat a strâmbat din nas şi mi-a spus că nu au Rheumavek. Doar un altul, al cărui nume începea tot cu „Reum…”.

– Sunt nişte fiole, medicamentul este injectabil şi se scrie cu RH, deci Rheumavek. Nici aşa nu vă apare?

A tastat R-H-E-U, s-a întors brusc la un dulăpior din spate şi a scos o cutie de Rheumavek.

– Cinci lei şaptezeci.
– Daţi-mi şi seringi şi ace, vă rog.
– Aaa, păi nu ştiu dacă… staţi să văd.

Desface cutia, scoate o fiolă, ca să vadă câţi mililitri are, apoi se duce în spate şi revine cu seringi şi ace.

– Opt lei şi douăzeci de bani.

Nici eu nu ştiu când să mă opresc, aşa că plusez:

– Da’ oare bandelete pentru glucometru aţi primit? Papillon FreeStyle Mini, cu cod.
– Ăăă, mai avem ceva, dar nu e întreagă cutia.
– Nu-i bai, că vreau doar câteva bucăţi.
– Dar să ştiţi că sunt cu cod, trebuie să băgaţi codul şi…
– Ştiu, de-alea vreau.
– Câte să vă dau?
– Cât costă una? [Ştiam că îşi schimbă preţul în funcţie de client, aşa că am vrut să fiu sigură]
– Patru lei.
– Daţi-mi cinci.

Îi întind 50 de lei şi aştept. Ea se uită la bani, dar nu-i ridică de pe tejghea. Eu bag medicamentele într-o plasă, închid portmoneul, aşteptând bandeletele. Ea se uita la mine.

– 60, da?, zice.
– 60 ce?

Se uită la bani, se uită iar la mine.
– Păi patru ori cinci fac şaizeci.
– Patru lei bucata ori cinci bucăţi fac douăzeci. nu şaizeci.

Pauză de gândire.

– Da, aveţi dreptate, nu ştiu ce am azi, zice, întinzându-mi restul.
– Mulţumesc, la revedere.

E frumos la farmacie!

24 thoughts on “La farmacie”

  1. Pai daca zici ca era tinerica, atunci deducem ca era si incepatoare. Ea de fapt nu avea doar in ziua respectiva ceva, ci tot timpul. Ofof si la noi in cartier avem o farmacie, dar nu-s asa incepatoare. Norocul nostru.

  2. Chiar e incepatoare. I know her…I sell rugs to her. Serios, voi chiar n-ati avut o zi in care pur si simplu sa aveti iaurt in cap, din diverse motive?

  3. 1.Esti sigura ca era farmacista? Ecusonul ce zicea? Exista si asistenti de farmacie.
    2.Ma repet, dar nu inteleg de ce desfac bandeletele.
    3.Farmacisti din aia ne-moderni, care mai amesteca solutii si substante si mai prepara inca unguente and stuff inca exista. In general ei sunt aia la care n-ai sa intalnesti asemenea faze. Trebuie doar sa-i cauti, pana nu vor fi inghititi de astia care au doar cu banu-n cap. Sau golul cosmic…….

    1. Daca ceri ceva poate foarte bine sa insemna ca ai auzit de respectivul produs la televizor, la vecina de alaturi sau la vreo mamica prin parc si esti convinsa ca ti se potriveste perfect si tie.
      Doar daca la ea a functionat, la tine de ce nu ar da rezultate? Pentru ca apoi sa acuzi produsul – ca e de o calitate proasta, sau farmacistul – ca nu ti-a explicat nimic.

  4. of.pe nicio vanzatoare de flori nu o vei auzi ca a gresit socoteala,si nu stiu daca au vreo clasa.In schimb noi astia cu facultati,suntem mult prea stresati sa tinem minte inmultirile simple

  5. Aveti idee cat de usor se cumpara diplome de farmacist de catre indivizi care au spalat wc-uri prin strainatate , nu mai vorbesc de alea de asistenti de farmacie ?
    Sau cei care se scolarizeaza pe bani si nu stiu nici macar formula acidului clorhidric ?
    Poate ca individa nu avea nici cele 4 clase primare facute pe bune.

  6. Sa inteleg ca ti-a dat restul pentru 20 de lei? A uitat de Rheumavek? L-ai primit gratis? Hihi. Nu scria cumva Corina pe ecuson? Eu nu inteleg de ce mai mergi la ei, mai sunt inca 2 farmacii in zona aia…

  7. E simplu: farmacistii nu prepara pentru ca nu au voie sa introduca taxa laborum. Adica munca nu le este platita.
    Pe de altă parte, farmaciștii au monopolul vânzării medicamentelor (există și un așa numit criteriu demografic-asta ca să facă jecmăneala cât mai ermetică) . Deci proprietarii de farmacii, breasla farmaciștilor (așa numitul Colegiu al Farmaciștilor) nu au nici un interes să servească populația, au desfacerea asigurată datorită monopolului. De aici si dezinteresul față de preparate.
    La fel arhitecții au monopolul lor, dacă vrem să ne facem o casă avem nevoie de un proiect semnat de un arhitect chiar dacă planul casei este copiat dintr-o revistă germană.
    Medicii au monopolul lor, pentru a obține un medicament trebuie să-i explicăm întâi medicului de ce boală suferim pentru a obține rețeta (ați observat vreun medic modern făcând o anamneză amănunțită?).
    Instalatorii au monopolul lor, trebuie să apelăm la un instalator autoriza ISCIR pentru centrala termică a casei.
    Cu alte cuvinte experimentăm pe propria piele definiția statului dată de Bastiat: „”The state is the great fictitious entity by which everyone seeks to live at the expense of everyone else.”
    Totul se face, firește, pe seama celor necartelizați.

  8. Cu totii am fost mai stangaci la inceput (daca era tinerica fata), asa ca am putea fi mai toleranti si mai rabdatori.
    Si cum a zis si Iulia cu totii avem zile mai proaste.
    (Si pentru Rheumavek fiole aveai nevoie de reteta:) )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.