Laudă-mă, gură! Şi tu, tastatură!

Nu ştiu dacă aţi observat, dar în ultimele zile au apărut pe mai multe bloguri articole în care autorii povestesc despre faptele bune pe care le-au făcut. E un lucru bun, zic eu, că parcă prea multă energie negativă “emană” blogosfera românească. Prea suntem nemulţumiţi de tot ce ne înconjoară, iar această stare de fapt mă nemulţumeşte!

Sebi şi-a propus să scrie săptămânal despre câte o faptă bună pe care o face. Şi vă spun un secret: n-o să fie niciodată în pană de subiecte, pentru că deşi pare un adevărat “vis urât”, nu e întotdeauna aşa. Şi face mai multe fapte bune decât aţi crede!

Na bine, după introducerea asta destul de lungă, ar fi frumos să vă povestesc despre o faptă bună pe care am făcut-o eu. Adevărul e că m-am sucit şi m-am învârtit încercând să-mi amintesc ce faptă bună am făcut măcar în ultima lună, dacă nu în ultima săptămână sau chiar azi. Mărturisesc că mi-e greu să mă laud singură. Dacă fac o faptă bună, o fac pentru că aşa-mi spune inima – sau acea parte a creierului care se ocupă cu altruismul -, nu pentru a o bifa pe o listă, ca să mi-o amintesc mai târziu.

Nu fac fapte bune ca să am cu ce mă lăuda. De-aia mi-e greu acum să-mi amintesc faptele bune pe care le-am făcut.

La un moment dat, i-am cumpărat unui băieţel care urma să meargă la şcoală ghiozdan şi toate rechizitele de care avea nevoie. Părinţii lui nu-şi permiteau să i le cumpere [sau dacă ar fi făcut-o, rămâneau cu o gaură mare în buget], eu aveam cu ce şi într-o zi le-am cumpărat din Real, i le-am dus, m-am bucurat să-i văd pe părinţii lui fericiţi şi uşuraţi şi mi-am văzut mai departe de viaţa mea. Sigur, frumos ar fi fost să continui să-i cumpăr chestii, dar intrăm în nişte detalii care nu-şi au locul aici.

O altă faptă bună – ieri, când Winnie, colegul meu de suferinţă DTP-istică, mi-a zis că nu mai e nevoie să mă uit peste paginile făcute de el, în loc să-l iau la palme, l-am iertat. Bineînţeles că mă uit întotdeauna peste pagini şi repar greşelile [mai mici sau foarte mari] pe care le-a făcut. Uneori îl cert, alteori îl las în pace. Dar ieri merita o bătaie sinceră, iar eu l-am iertat. Deci, încă o faptă bună!

Încă una şi mă duc: eram prin clasa a XII-a, iar o prietenă şi colegă, foarte supărată pe viaţă, a decis să-şi ia viaţa. De fapt, a vrut să atragă atenţia celor din jur, pentru că după ce a luat nu ştiu ce pastile, am aflat şi eu. Am dus-o la spital, unde i s-au făcut spălături stomacale [ce termen greţos!], am stat lângă ea toată noaptea, iar dimineaţa am condus-o acasă, pentru că-şi revenise şi medicii nu aveau nevoie de adolescenţi teribilişti care să le ocupe paturile din spital. Am lăsat-o pe o bancă în apropierea casei, doar ca să o găsesc, 20 de minute mai târziu, cu o lamă veche, încercând să-şi taie venele. Acum e bine, sănătoasă şi nu mai are astfel de apucături. Dar atunci am simţit gestul ei ca pe o palmă: eu stau după fundul tău toată noaptea, ca să mă asigur că eşti bine, iar tu îţi tai venele!?

E rândul vostru să povestiţi ce fapte bune aţi făcut. Dacă sunteţi bloggeri, puteţi câştiga o temă personalizată pentru blog. Nici mie nu mi-ar strica o temă nouă, că asta mi se pare că arată ca un covor persan plin de praf.

foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.