Noi şi problemele noastre

Sau „noi şi ale noastre #FirstWorldProblems„.

Mi s-a rupt o unghie, centrala termică face nişte zgomote ciudate, nu mai am lapte în cutia de carton din frigider, profu’ n-a râs la gluma mea, nu mai am salam cu chili, doar salam de Sibiu, blugii preferaţi mi-s prea largi de când am slăbit cinci kile, mâine se ia apa pentru trei ore pentru lucrări în cadrul ISPA – care lucrări sunt destinate îmbunătăţirii calităţii apei livrate la robinet, trebuie să-mi schimb tastatura de la job, şefii nu vor să-mi cumpere luna asta un monitor LCD şi trebuie să mă „lupt” cu CRT-ul care „flicăre” urât etc.

Cu toţii le avem. Sunt acele probleme care nouă ne strică ziua şi la care oamenii din lumea a treia ar ridica din sprâncene. Astea-s probleme? Da’ ştii unde ajunge vechiul tău monitor CRT după ce devine inutilizabil? În Ghana, unde este transportat ca produs second hand, chiar dacă nu mai e funcţional. Ştii ce mănâncă un copil somalez în ziua în care tu nu mai ai decât salam de Sibiu în frigider? Tu îţi faci griji că nu vei apuca să-ţi cumperi primul iPhone 4S din România, în timp ce alţii se gândesc cu groază că vor îngheţa în casele lor pentru că a venit frigul şi nu au bani de lemne, iar prin crăpăturile din pereţi bate vântul ca afară…

Şi nu trebuie să-ţi zboare gândul până în lumea a treia ca să empatizezi cu oamenii care au probleme adevărate. Ei sunt lângă noi, iar problemele lor sunt reale. Sunt oameni care se încălzesc arzând haine cumpărate cu sacul de la magazinele second hand [un leu sacu’, m-am informat pentru voi], sunt oameni care nu mai primesc de la stat bani care le-ar fi de un real folos, pentru că sunt prea mulţi asistaţi social cu BMW-uri şi Mercedesuri care acum au nevoie de cauciucuri de iarnă, deci cum să renunţe la ajutorul de şomaj sau ajutorul social primit de la primărie? Sunt pensionari care îşi cumpără carne doar de sărbători, şi atunci făcând împrumuturi de la CAR, pentru că în restul anului îşi dau toată pensia pe medicamente.

Data viitoare când mergeţi la restaurant şi nu vă place servirea sau mâncarea pe care ospătarul v-a adus-o în farfurie, încercaţi să vă gândiţi la articolul ăsta scris de Zolty. Vă rog să ignoraţi greşelile, Zolty scrie cu două degete, pentru că doar atâta i-a rămas. Suferă de o boală gravă şi cea mai mare bucurie a lui de toamna asta a fost faptul că şi-a cumpărat baterii noi pentru scaunul cu rotile în care este imobilizat.

Zolty a fost la concertul Scorpions de la Cluj, unde l-a dus un om cu suflet mare de tot, Dan Olteanu. Dan l-a transportat pe Zolty cu maşina proprie, l-a dus la restaurant, pentru prima dată în viaţa lui Zolty, i-a plătit consumaţia, l-a cărat pe braţe în tribună, i-a plătit biletul de acces la concert, apoi l-a dus acasă.

Şi dacă încă nu ştiţi cine-i Zolty, este tânărul pe care Groparu l-a „descoperit” şi pentru care de mai bine de un an se zbate ca să ducă o viaţă mai bună. Nu o viaţă bună, pentru că Zolty n-a avut niciodată o viaţă bună, ci un pic mai bună, într-o casă care să nu mai rişte să se dărâme din cauza fundaţiei instabile, într-o casă pe care Groparu şi alţi oameni de bine au izolat-o.

Jos pălăria pentru oamenii din online care au pus mâna şi au făcut ceva pentru omul ăsta!

10 thoughts on “Noi şi problemele noastre”

  1. bravo lor…o initiativa demna de lauda…

    asa e uneori ne lasam asaltati de micile noastre probleme fara sa ne mai gandim ca nu suntem singuri, sunt altii care sufera mai mult decat noi …

  2. De câte ori mă mai încearcă vreun sentiment de depresie (motive mult mai întemeiate decât cele cu blugi, salam etc.), îmi aduc aminte de un clip cu Nick Vujicic. Pentru cei care nu știu, este un tip fără mâini și fără picioare, dar cu o dragoste de viață și o putere interioară fantastică.
    Acum ceva vreme, când nu vedeam eu lucrurile foarte roz, iubitul meu m-a pus să vizionez un clip cu Nick, prezent la o școală, unde ținea un discurs motivațional. Am plâns vreo jumătate de oră după și de atunci la el mă gândesc și îmi revin imediat.

  3. Ca să dăm cezarului ce-i al cezarului, dacă familia Bârgău nu pornea mega campanie cu harta, mai răcneam şi acum prin oraş degeaba în cautare de fonduri!
    Deci a big THANK YOU;)

  4. Denisuca, de aia mi se pare idiot sa te dai cu fundul de pamant, atat timp cat ai doua maini si doua picioare functionale si poti sa muncesti. Imi plac oameni care privesc viata cu un zambet larg si care stiu sa gaseasca ceva frumos in orice greutate.

    Ma bucur pentru Zolty si sper ca viata lui sa fie plina de tot felul de asemenea evenimente. In fata celor care s-au implicat sa-l ajute, jos palaria :)

  5. Sunt de apreciat si cei care ajuta si cei care infrunta aceste greutati. E foarte greu si psihic si fizic, deoarece nu iti este tot una cand vezi ca primesti ceva moca si tu nu poti face decat sa spui din tot sufletul multumesc. E greu si pt 10 sec sa stam in locul lor, dar pt o viata.
    Am mai spus-o de multe ori, ar trebui sa scoatem in evidenta acesti oameni si din putinul pe care il avem sa-i ajutam. Nu neaparat cu bani, cu ceea ce avem si noi, cu ceea ce ne ocupam.
    Cred ca cineva trebuie sa fixeze startul. (adrs lui, ceva poze cu el), iar noi sa ne mobilizam, un ii prin altii.
    Am participat la o asemenea „campanie” cand mai multi apicultori am pus mana de la mana si i-am oferit in sfarsit, omului in carucior, posibilitatea de a incerca sa se intretina cu cativa stupi de albine. Pt noi a fost mai nmk, dar pt el … i-am umplut sufletul.
    Deci se poate daca ne imobilizam.

Dă-i un răspuns lui dojo Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.