Noroc că avem poliţie comunitară!

Articol publicat în Iaşi Plus

Am şi eu insomniile mele şi câteodată o iau de nebun pe străzile oraşului în plină noapte, fără să-mi fac probleme pe care alţii din Bucureşti sau Craiova le-ar avea cu siguranţă. E interesant să vezi viaţa de noapte a unui orăşel de provincie, care se rezumă la câteva mici baruri, unde începând de la ora 22 trebuie să grăbeşti consumaţia, pentru că aşa a rămas o hotărâre de consiliu local, care nu te mai lasă să consumi alcool şi în mod automat nici barul cu pricina nu are de ce să mai ţina deschis după ora 23.

Tinerii se plimbau pe stradă, unii cu bun simţ, iar alţii cu totul diferiţi, de zici că vin din junglă, scot nişte sunete de gen Tarzan, şi nu ştiu de ce, pentru că la acea oră e o linişte în oraş, că dacă îţi vine să strănuţi şi ai bun simţ, încerci să te asiguri că nu o faci prea sonor, să nu trezeşti vreun localnic care doarme la parter cu faţa la stradă.

Dar ei nu, strigă unul după altul, urlă fara motiv, cred că vor sa iasă în evidenţă, însă nu văd publicul! Sau poate toate astea pentru mine? Nu cred! Dacă limbajul n-ar fi deocheat, parcă nu aş avea mai nimic împotriva lor, dar când auzi vorbe grele, mulţumeşti soţiei sau copilului că nu sunt cu tine!

E greu de reprodus, dar foarte simplu de imaginat ce aveau la gură tinereii mei şi chiar am fost surprins că trece şi o patrulă de poliţie pe lângă ei, care numai că nu au luat pas de defilare. Pentru cine nu ştie, pasul de defilare se foloseşte când treci pe lângă un superior într-o cazarmă. Atunci a fost prima dată când m-am bucurat că nu sunt femeie, că numai protecţie şi siguranţă nu mi-ar fi inspirat patrula respectivă. Probabil că aveau în planul lor „de luptă” să treaca pe acolo, să asigure liniştea publică, să prevină unele manifestări antisociale, probabil că mai aveau câteva minute şi ieşeau din schimb, iar dacă luau măsurile pe care trebuia să le ia, însemna să-şi prelungeasca serviciul cu câteva ore, lucru care nu dădea bine în ochii familiei şi atunci au lăsat-o baltă.

Eu însă m-am ţinut după grupul acela de tineri, pentru că era în drumul meu spre casa şi, culmea, ne-am nimerit şi într-un magazin deschis, de unde eu vroiam să-mi cumpăr ţigări, pentru că berea o luasem mai devreme, nu ca aş fi vreun abstinent, iar ei ce-şi cumpără? Vreo două sticle de tărie şi câteva pungi de chipsuri.

Mergem mai departe – şi eu şi ei – şi ne trezim în parcarea blocului în care locuiesc, unde e o bancă făcută de nişte vecini pentru o tablă sau un şah, pe care ei se aşează şi îşi continuă recitalul gălăgios. Eu le spun amical că e cam târziu pentru nivelul sonor în care dialogau; se pare că pentru moment au înţeles, au „dat sonorul” mai încet, dar până am ajuns în casă, şi-au revenit.

I-am lăsat în pace, că de fapt în afara de gălăgie nu făceau nici un rău, cu toate că vorbeau murdar, însă am considerat că sunt eu demodat şi nu mai ţin pasul cu ce se învaţă acum la şcoală.

Dimineaţa, însă, pe la ora 6, am o înţelegere cu patru doamne care, întâmplător, fac naveta pe acelaşi traseu cu mine şi cu care m-am înţeles să mergem împreună, pentru a reduce cheltuielile de transport. Normal că am început să ne cunoaştem din ce în ce mai bine şi chiar să ne spunem unele lucruri, mai mult decât între doi străini. Astfel, una dintre doamnele mele intră în maşină cu lacrimi în ochi, lucru care nu-mi putea scăpa.

O întreb ce necaz are. Femeia îmi spune printre sughiţuri că a fost abordată de nişte poliţişti, dis de dimineaţă, care o întreabă ce face acolo la ora aceea. Am rămas perplex! La ora 6 dimineaţa, când toţi hoţii, interlopii, tâlharii, curvele, peştii şi mai ştiu eu ce „elemente” mai cunoaşte poliţia noastră dragă, dorm cu siguranţă, atunci se trezesc ei, bravii noştri protectori în uniforme albastre, să ne întrebe ce căutăm acolo, într-o staţie de autobuz, când văd o femeie în toată firea. Atunci când mi-a zis biata femeie ce a păţit, a fost prima dată când mi-a părut rău că nu sunt femeie şi mai ales că n-am fost eu femeia abordată de vajnicii apărători ai ordinii, ca să le spun pe şleau cam ce fac ei faţă de ce ar trebui să facă!

Cele de mai sus nu sunt deloc nişte povestiri de umplut rânduri de gazetă, sunt fapte reale şi vă rog să le trataţi ca atare. Cred că are poliţia tot ce trebuie să-şi facă treaba, că ţine situatia „sub control” la Craiova, dar mai are şi viteji din ăştia care se dau la cine nu trebuie. Nu cumva multe cadre de poliţie au primit grade la apelul de seară, sau nici măcar? Are cumva M.A.I. – sau M.I.R.A. – vreo socoteală de care să ştim şi noi cu privire la calitatea celor pe care i-a băgat la treabă în ultimii ani şi pe care noi trebuie să-i privim ca oameni în care trebuie să avem încredere? Eu nu cred şi sunt chiar convins că nu-i prea cuşeră treaba prin departamentul cadre ale acestei instituţii. Îmi permit să afirm asta deoarece prea stau cadrele poliţiei şi se uită la infractori, pe de-o parte, iar pe de altă parte, sunt cei mai duri cu bieţii oameni, de bună credinţă, care chiar nu au nici o treabă cu încălcarea legii. Dar poate este „de imagine” să vadă fraierii că poliţia e pe redute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.