Raspinării

Încă de când eram mică, bunicii mele i-a “plăcut” să se plângă de tot felul de dureri. Oasele, picioarele, spatele, capul, toate o dureau şi o dor. Zilele trecute a întrebat-o o musafiră în engleză dacă-i place cum a ieşit camera, bunica a răspuns dând din cap că da, a adăugat că e foarte frumoasă, după care s-au întreţinut într-un schimb de gesturi foarte simpatic, pentru că niciuna nu vorbea limba celeilalte. Nu mai ştiu ce anume a întrebat-o musafira, dar bunica i-a răspuns: “Mă dor, mă dor toate”.

Vă daţi seama că-i departe de mine gândul că se preface. O cred că la 84 de ani o dor toate, că am eu 32 şi sunt zile în care de-abia-mi târăsc picioarele, mai ales după ce stau câte o jumătate de zi la birou, cu genunchii îndoiţi. Nu mai zic cum mă doare spatele dacă stau prea mult timp într-o poziţie “nefirească”; deci o cred că o dor toate.

Când eram eu mică, nici ea nu era cu mult mai tânără, adică tot avea 50 şi ceva de ani. Înainte de orice, mai trebuie să vă spun că-i unguroaică, născută în România, dar din părinţi cu nume “panonice”, a făcut şcoala în limba maghiară şi până să-l cunoască pe românul de bunicu-meu, şi-a trăit viaţa printre unguri, vorbind mai mult în maghiară. 

Şi o durea spatele, aşa că se văita: “Atâta mă dor spatele, şira spinării mă doare!”.

Eu auzeam şi nu înţelegeam: ce naiba-s RASPINĂRII ăia, de o dor ŞI EI mereu? Şi raspinării, şi spatele, şi capul…

1 thought on “Raspinării”

  1. Ce haios, și eu înțelegeam ”fincăia” în loc de ”fiindcă ea” din cântecul acela ”și fiindcă ea, nu se rupea/ a mai chemat un elefant”. Multă vreme m-am întrebat ce înseamnă ”a fincăi”. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.