Roşia Montană

La începutul lunii iulie [da, atâta a trecut…], am dat o fugă până la Roşia Montană. Motive am avut destule:

  • în primul rând, e foarte aproape de mine şi totuşi, în 27 de ani de viaţă nu am ajuns prin zona aia;
  • Roşia Montană Gold Corporation [RMGC] urmează să exploateze zona pentru a extrage aur şi argint;
  • există o grămadă de asociaţii şi ONG-uri care se opun exploatării, din diverse motive.

Am preferat să nu scriu nimic despre Roşia Montană pentru că în general nu obişnuiesc să vorbesc despre lucrurile pe care nu le cunosc. Acum, că am fost acolo, am dreptul la o părere.
Prima impresie a fost că m-am întors în timp, cu vreo 10-15 ani cel puţin. Centrul comunei seamănă cu Sighişoara, sunt case vechi, frumoase, dar cam în paragină. Cine să se ocupe de înfrumuseţarea unei zone în care de câţiva ani buni nu se mai produce nimic? La fel ca Vali, n-am prea văzut oameni. Poate că erau la muncă, deşi am auzit că nu mai prea sunt locuri de muncă în Roşia. Pe aproape toate străduţele mişunau sau erau parcate maşini de-ale RMGC; firma este de vreo 10 ani acolo, a investit bani mulţi şi deocamdată nu produce nimic, pentru că încă nu i se permite.
Am avut privilegiul de a vizita o expoziţie de istorie a mineritului aurifer în Munţii Apuseni, însoţiţi de un arheolog care ne-a povestit cum se extrăgea aurul în perioada de glorie a Roşiei Montane. La Roşia s-a extras aur timp de aproape 2.000 de ani, romanii fiind primii care s-au îndeletnicit cu mineritul aici. Pe atunci se numea Alburnus Maior.

Numele de Roşia Montană vine de la culoarea apei din zonă. Este roşie pentru că aşa iese din galeriile miniere, după care se scurge într-un pârâu şi apoi, logic, merge mai departe, la vale. N-am ştiut chestia asta până să merg acolo, iar din momentul în care am văzut cu toţi cei patru ochi ai mei culoarea apei, am început să mă întreb dacă reprezentanţii asociaţiilor „non-profit” care vor să salveze Roşia Montană îşi dau seama de absurdul situaţiei. Ce vor ei să salveze, de fapt? O comună fără viitor, cu ape poluate, ai cărei locuitori lucrează în mine de când se ştiu, iar acum nu mai au de lucru, pentru că se vrea păstrarea intactă a zonei?!

Am înţeles, există nişte galerii din care romanii au extras aur. Vestigiile respective sunt parte a moştenirii noastre romane, trebuie păstrate şi, preferabil, valorificate cumva. RMGC nu este Bau-bau sau Omul Negru care vrea să facă buba, să ne ia aurul şi apoi să ne lase cu ochii în soare. Gabriel Resources este o companie măricică, iar companiile astea nu funcţionează precum cooperativele săteşti de la noi. Ce dovadă mai bună că oamenii sunt bine intenţionaţi decât faptul că, de atâţia ani, s-au „instalat” la Roşia Montană şi au investit deja sume mari de bani? Au renovat o clădire aflată în paragină, pe care au transformat-o în muzeu al mineritului; au asfaltat drumul care va duce către noul centru al comunei; vor reface centrul istoric al comunei şi multe, multe alte chestii. N-are sens să vă povestesc eu ce va face RMGC la Roşia Montană, dacă vreţi să vedeţi cum arată acum, puteţi să mergeţi oricând. Dar!

Turismul. Opozanţii proiectului minier propus de RMGC susţin că la Roşia Montană se face turism şi mai ales că s-ar putea face şi mai mult. Desigur, întotdeauna va fi loc de mai bine, în orice loc, în orice domeniu. Dar asta nu înseamnă că se va face. Între teorie şi practică este o diferenţă măricică. Citez de pe Wikipedia:

Locul a devenit celebru după ce o firmă canadiană, Gabriel Resources, a dorit să extragă aur din mină folosind tehnica separării aurului prin cianură, proces ce implică distrugerea unei suprafeţe totale de 16 km², care include cinci munţi, patru biserici şi cimitire, ruinele cetăţii romane Alburnus Maior, precum şi poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere (în comparaţie cu durata maximă de producţie a minei ce se estimează la 15 ani). În total, compania va folosi o suprafaţă de 42.82 km² şi estimează că va extrage 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint. Compania nu a primit încă autorizaţiile necesare începerii proiectului.

Până să descopere RMGC, pe banii ei, cât aur mai este de fapt la Roşia, nimeni nu plângea că acolo s-ar putea face turism. Nimeni nu vroia să salveze acest loc aflat în paragină. Nimeni nu se gândea la peisajele minunate care vor fi distruse de canadianul cel mare şi rău. Iar când statul a exploatat zona în căutare de aur, nimeni n-a plâns de mila Roşiei Montane şi nu s-a sesizat nici un ONG cu privire la distrugerile care s-au făcut. E mai fun să te baţi cu canadianul mare şi rău decât cu statul care oricum face ce vrea.

„Să exploatăm noi, să nu ne vindem ţara!”, mai zic unii dintre cei care se opun exploatării de către Gabriel Resources/RMGC. Adică să vină statul, care abia are de unde să-şi plătească întreţinerea, şi să investească sume fabuloase în exploatarea minieră. Pentru că, nu-i aşa, statul român a dovedit că se pricepe la astfel de chestii. Noi, românii, le ştim pe toate, ce poate fi aşa de complicat? Dacă la minerit nu ne pricepem, atunci la ce ne pricepem?! Bine. Dar pe onor statul român cine l-ar verifica, dacă ar face vreo prostie? Cumva, statul român? Păi, atunci n-ar fi prea bine.

Controversele. Până să „dau drumul” acestui articol, s-au întâmplat tot felul de lucruri. Bloggeri mari în vizită la Roşia Montană, Fân Fest – ediţia 2010, iar apoi 10 jurnalişti români au fost duşi de către RMGC în Noua Zeelandă, ca să viziteze o mină unde s-au folosit cianuri pentru extragerea aurului. Ce a urmat cred că ştiţi, ziariştii care n-au fost chemaţi au urlat „Deontologiaaa!”, iar cei plătiţi să fie împotrivă au urlat „Gurnaliştii!”. Mais quel horreur! Nu vreau să comentez prea mult, ceea ce era de spus până acum s-a spus. Mi-a plăcut şi ce-a scris Doru Buşcu în Caţavencu, dar şi ce a scris Roxana Voloşeniuc. Ce spun haterii, că plimbarea unei jurnaliste de la o revistă glossy prin Noua Zeelandă nu a fost o alegere inspirată? Sigur, cei de la RMGC au irosit un loc în avionul cu „gurnalişti” pe care l-ar fi putut ocupa un „ziarist adevărat”… come on, people! Pe banii lor, oamenii ăia puteau invita pe oricine; este fix problema lor dacă pe lista celor 10 s-a aflat şi o jurnalistă de revistă. Pam-pam!

Fân Fest, o iniţiativă lăudabilă. Hai să salvăm Roşia Montană! Hai să… să ce? Să facem un event la care vin oameni care, în marea lor majoritate, nu ştiu de ce, de la ce şi mai ales de cine vor să salveze Roşia Montană? Sunt aceiaşi oameni care fac revoluţii pe Twitter, din fotoliu, cum bine zice Zoso. Oamenii din Roşia Montană nu au nevoie să fie salvaţi din gura canadianului mare şi rău. Oamenii din Roşia Montană au în primul rând nevoie de locuri de muncă. Şi cred că nu i-ar deranja dacă, după Fân Fest, n-ar mai fi nevoiţi să fie martorii partidelor de sex oral din tufe.

O să se spună şi despre mine că am fost la Roşia Montană şi m-am plimbat cu gipurile canadianului mare şi rău. Aşa, şi? Îl cunosc pe Cătă Hosu de nouă ani, care-i baiu’? Şpagă de la canadianul mare şi rău am luat cam cât aţi luat şi voi. Nu, nici măcar un stick de-ăla în formă de lingou. Am fost şi sunt în continuare pentru proiectul RMGC. Şi n-o să mă convingă nimeni, niciodată, că folosirea controlată a cianurilor va distruge o zonă deja distrusă.

Citiţi şi ce a scris Alexa. Şi vedeţi şi asta. Şi asta.

34 thoughts on “Roşia Montană”

  1. Frumos spus. Cam din aceleasi rationamente am fost si eu la Rosia si am scris despre experienta aici.

    Bineinteles, opozantii nu au intarziat sa apara si folosind aceleasi argumente over and over m-au determinat sa inchid comentariile.

  2. Am citit atatea opinii pro pe marginea subiectului. Zici ca-s toate trase la indigo. Si devine din ce in ce mai enervant faptul ca exista oameni contra care doresc raspunsuri la intrebari pertinente si care sunt ignoranti pe baza idei ca oricine e contra ori e loser, ori e hater, ori e dobitoc, etc. Iar intr-o companie care sustine acest demn de demersuri eu n-am deloc incredere.

  3. OMFG! Pentru tine „distrugerea unei suprafeţe totale de 16 km², care include cinci munţi, patru biserici şi cimitire, ruinele cetăţii romane Alburnus Maior, precum şi poluarea zonei la un nivel ce ar dura sute de ani până la refacere (în comparaţie cu durata maximă de producţie a minei ce se estimează la 15 ani)” inseamna fix nimic, nu-i asa?
    Mai bine sa aiba de lucru timp de cativa ani niste oameni care vor primi, probabil, salariul minim pe economie, iar compania canadiana sa care sutele de tone de aur si ce-o mai fi acolo, lasand in urma un dezastru de proportii uriase. In toata tara exista localitati paraginite, saracacioase, cum de v-a apucat grija fix fata de oamenii Din Rosia Montana?
    Daca o companie canadiana ar descoperi o mie de tone de aur sub delta dunarii, ce ar trebui sa facem, sa-i lasam sa asaneze delta?

  4. @subersive Cred ca fiecare are dreptul la o opinie. De ce se tot vorbeste de Rosia Montana? Pentru ca este un subiect de actualitate, pentru ca vorbim de o extractie de aur si pentru ca nu mai stii ce sa crezi. Pe de o parte sunt cei pro proiect, pe de alta parte cei contra. Ambii cu argumente la parerile lor. Cu toate astea, inclin sa cred pe cei care merg acolo si povestesc sincer ce vad. Poate ca nu e timpul sa facem o extractie, dar nici nu cred ca e cazul sa aruncam toata vina pe aceasta companiei. Ei vor sa extraga si pentru asta am propus un proiect, implicandu-se si in zona respectiva. Noi nu vrem sa extragem, dar nu facem decat sa ne plangem ca ei exista si ca ei vor sa faca ceva. In final, cine e mai credibil?

  5. Mie nu mi se pare normal ca atatia oameni comenteaza despre exploatarea aurului de parca ar fi la ei acasa acolo. Chiar nimeni nu se gandeste la ce beneficiu vor aduce aceste investitii pentru zona si pentru oamenii din zona?

  6. pentru cei care se tem inca de distrugerea zonei si de faptul ca noi vom ramane cu reparatiile, ar trebui sa stie ca este prevazuta o reconstructie progresiva inca din anul 5 de exploatare,zona fiind reabilitata in intregime de RMCG

  7. Daca acum arata cu vreo 15 ani in urma, la cat este dispus statul roman sa investeasca in acea zona, peste inca 10 ani s-ar putea sa nu mai ai ce vizita. Proiectul RM promite construirea unei comunitati noi si moderne dar va conserva si va pune in valoare patrimoniul cultural al Romaniei

  8. ce investitii oameni buni, ce locuri de munca… situatia e mult mai complexa decat se stie, practic statul roman doneaza aurul din Muntii Apuseni, sa nu va mai aud cu locurile de munca si cu asa marile „investitii” facute de canadieni….Pentru canadieni in calitatea de actionar majoritar obtine 80% din profit. Proiectul fiind realizat intr-o zona declarata defavorizata, firma RMGC beneficiaza de scutiri de impozite pe o perioada de 10 ani si reduceri la taxele vamale, astfel ca va exporta aurul si argintul extras, practic la pretul de cost.
    Pentru populatia din zona: Proiectul creaza un numar de locuri de munca intr-o zona deficitara: 200-550 (unele cu caracter sezonier) in faza de preconstructie (1996-2003), 2000 in faza de constructie (2003-2005) si 500 in faza operationala (2005-2022). Acest beneficiu este relativ, fiindca locurile de munca sunt totusi in numar mic, au caracter temporar, iar lucrarea va atrage si o populatie venita din alte zone, fie in cautarea unui loc de munca, fie ca urmare a nevoii de personal calificat si specializat care nu este disponibil in zona. Alte avantaje preconizate de proiect prevad posibilitati de calificare profesionala a populatiei din zona si venituri din impozitele locale platite de populatie.
    Pentru Statul Roman: Statul Roman beneficiaza de redevente de exploatare in valoare de 2% din profit estimate de unele surse la aprox 4 miliarde $, suma neinsemnata in comparatie cu profitul firmei(PROFIT ESTIMAT LA 20-25 MILIARDE $!!!!!). Veniturile obtinute de Statul Roman, afectate de scutirea de un impozit si taxe vamale a firmei, inseamna un profit derizoriu pentru stat. Singurele impozite incasate de stat sunt cele pe salariile lucratorilor.
    In concluzie se poate afirma ca acesta este un alt mare jaf al economiei nationale, un alt tun dat de „baietii destepti” de la putere, de grupurile mafiote din care fac parte acestia.. NU INTELEG DE CE VA APUCA ACUM GRIJA PENTRU ACEA ZONA, UITATI-VA LA HUNEDOARA, ALTA ZONA DISTRUSA,JEFUITA DE ACESTI MAFIOTI DE LA PUTERE, NU VA MAI FACETI GRIJI PENTRU ROSIA MONTANA, ASA ARATA TOATA TARA, JEFUITA SI DISTRUSA, PENTRU CATEVA SUTE DE LOCURI DE MUNCA DONAM ZACAMINTELE DE AUR CELE MAI MARI DIN EUROPA. NU CRED CA ARE ROST COMENTARIILE SI DISCUTIILE, UITATI-VA PUTIN IN JUR SA VEDETI CE (MAI) EXISTA IN ROMANIA, CAT S-A JEFUIT IN ACESTI 20 ANI.
    SI APROPO DE CE SCRIE IN ARTICOL,.. BINEINTELES CA PUTEM EXPLOATA NOI,STATUL ROMAN, ZACAMINTELE DE LA ROSIA MONTANA, DAR MAI INTAI TREBUIE SCHIMBAT TOT SISTEMUL MAFIOT EXISTENT IN ROMANIA, DE LA ADMINISTRATIILE LOCALE PANA LA NIVEL CENTRAL, TREBUIE INLOCUITA ACTUALA „CLASA POLITICA” ADICA GRUPARILE MAFIOTE CARE CONDUC ROMANIA SI DUPA ACEEA PUTEM VORBI DE INVESTITII CU ADEVARAT, DE DEZVOLTAREA INDUSTRIEI ROMANESTI DE CATRE NOI!! NU DONAREA RESURSELOR TARII EXPLOATATORILOR STRAINI…

    1. @sk3ptic:

      perfect commentul tau, perfect adevarat. Eu doar intreb, atat de dobitoci cretini handicapati suntem ca popor, incat avem aur de 30miliarde dolari sub picioare si nu suntem in stare sa il scoatem singuri, atat de incapabili sa fim. Trebuie sa vina strainii ca sa ne faca treaba, ca sa avem si noi ce ciuguli niste firimituri din porumbul crescut in gradina noastra, pentru ca suntem atat de dobitoci incat nu il putem culege singuri. Mie mi se pare atat de penibil incat … nici nu stiu, nu am cuvinte. DE ce trebuie mereu sa dam bucati din gradina noastra spre exploatare altora, de parca noi suntem prosti. Utilitatile, resursele, transportul, este un macel total la care este supusa tara asta, un asasinat economic exemplar. Asasinat acceptat si ajutat cu buna stiinta de majoritatea clasei politice actuale. Deci aur de 30 miliarde. Pai tu ca stat cretin ce esti nu poti aloca 3% din profitul estimat ca sa iti faci treaba. Idiotic grav, de fapt hei, asta e Romania.

  9. Trei intrebari:
    1. De ce articolul tau nu spune faptul ca minele de stat au fost inchise la cerea OFICIALA a Gold Corporation?
    2. De ce articolul tau nu spune faptul ca turismul, ca orice alte activitati cu exceptia mineritului, este interzis la Rosia Montana?
    3. De ce articolul tau nu face trimiteri decat la sustinatorii proiectului?

  10. Un articol continand inexactitati, inexactitati foarte asemanatoare totusi cu alte articole publicate cam in acelasi timp pe mai multe bloguri. Pe scurt adevarul e ca in urma proiectului nimeni nu se va alege cu nimic, statul roman nu va incasa nimic, oamenii de acolo nu vor fi angajati pentru ca sunt subcalificati pentru joburile necesare. Rosia are acum 3.176 locuitori. Care cu banii o duc exact la fel ca cca jumatate din populatia Romaniei. Problema e ca banii – putini pe care ii vor primii o parte din ei(clar ca nu vor fi angajati soferi de camioane grele batranii de 80 de ani), o sa ii platesti tot tu. Pentru ca dupa 5 ani, firma poate sa inchida legal sandramaua si sa se care. Care e logica pentru o firma sa stea, dupa ce termina exploatarea si sa cheltuiasca cateva sute de milioane sa refaca zona ? Si dupa aia sa o intretina inca cateva zeci de ani. Fara nici un venit! Crezi ca actionarii o sa vina cu bani de acasa inca 30 de ani, in fiecare an ? Sa zicem ca ai 10% din firma. Primesti in primii 5 ani cateva sute de milioane ca dividend. Dupa 5 ani, vezi ca exploatarea s-a terminat, veniturile sunt 0, si acuma trebe sa dai bani, pentru ca firma are cheltuieli cu protectia mediului. Ce faci ca actionar ? Dai draku actiunile, in prima secunda, clar! Ce face statul roman – ramane sa plateasca el. De unde ? Din impozite ! De unde? De la blogarii sau contribuabilii care nu au plecat deja din tara!Chestia asta se intampla peste tot in lume, s-a intamplat si se va intampla. De aia numai in tarile din lumea a treia mai auzi de investitii in minerit cu profituri mari! Profiturile alea nu exista decat daca cineva preia cheltuielile de mediu, in speta tu ca persoana fizica! Deci daca tot vrei sa ii ajuti pe oamenii aia – 3000 de bucati, nu mai bine le dai acuma niste bani direct de la tine, si sa nu ma obligi pe mine sa dau? Eventual numa daca vreau, in schimbul unei cazari ceva …
    *ca argument – ai zis tu insati ca Statul roman e incapabil sa faca orice, inclusiv sa ii forteze sa isi respecte angajamentele, promisiunile. Daca crezi in Zane si FNI- hai ca fac si io o promisiune – da-mi acuma jumate din venitul tau, in fiecare luna, si promit ca o sa iti dau un palat peste 10 ani! ca in Disney. Serios :). daca crezi ca o firma un SRL de bloc e mai sigur – o sa iti faca firma mea castelu!sa iti dau contu ? :)

  11. Alex, pentru că pitong.

    Nu am scris articolul ăsta ca să mă „cert” cu cineva, l-am scris pentru că am fost acolo şi mi-am întărit o părere. Pentru discuţii în contradictoriu, încercaţi altundeva.

    1. „articolul ” asta = gospodinele despre extractia de aur, invarteli economice si contractele paguboase ale statului. Minus orice legat de extractia de aur, invartelile si baietii destepti care au dus la situatia actuala RM. Eu i-as fi spus „o iesire la gratar” pentru ca probabil dintr-un articol cu numele ala as afla mai multe despre rosia montana decat de aici.

  12. Am inteles. Ai fost acolo ca sa iti intaresti o parere formata dinainte, cand nu mai fusesei. Logic.
    Atunci se explica evitarea subiectelor incomode pentru Gold Corporation.

    1. Alex, nu am rămas fără argumente, ţi-am mai spus o dată că nu am chef să mă cert, iar dacă vrei să încerci să mă combaţi în continuare, eşti liber să o faci. Am scris în articol tot ce am avut de zis, iar singurul motiv pentru care nu am închis comentariile a fost acela că nu îmi place să practic cenzura şi nu am vrut să se spună că sunt plătită de RMGC sau ceva de genul ăsta.

      Aşadar, eşti liber să comentezi, în limitele bunului simţ, dar nu te aştepta să îţi şi răspund. Pentru că n-am chef. That’s it.

  13. tu ai avut curozitatea sa mergi,sa vezi, sa iti faci o parere. altii se multumesc cu parerile atotstiutorilor, si le insusesc, si nu mai au bunavointa sa cerceteze pe cont propriu. din ce am cercetat eu, RM e m ai mult decat constructia unei mine.toate cele 41 case monument din RM vor fi restaurate iar proiectul isi propune sa genereze peste 4 miliarde USD pentru economia Romaniei

  14. Alex, de cate ori ti s-a raspuns tie la vreo intrebare despre afacerile statului de catre oficialitati, cei care sunt in cea mai mare masura capabili sa-ti raspunda la intrebari? Ai impresia cumva ca traim in democratie, ca celor de la guvernare le pasa de oameni ca tine sau ca mine? NU le pasa. Dovada: la referendumul de la prezidentiale s-a votat pentru micsorare numarului de parlamentari si parlament unicameral. Nu s-a schimbat absolut nimic fata de anul trecut. Si 88% din oameni au fost pentru reducerea numarului de parlamentari.
    Oricum nu ajuta cu nimic sa te iei de bloggeri, asta nu va schimba nimic. Conteaza sa iei atitudine impotriva celor care conteaza adica scrisori peste scrisori la parlamentarii din colegiul tau, proteste offline si online, mailuri la RMGC cu intrebari in genul celor 3 intrebate mai sus de tine, etc. Numai facand presiune pe autoritati putem scapa de problemele pe care le avem in tara asta.

  15. Probleme am avut si o sa mai avem, daca nu luam atitudine.Insa nu orice tip de atitudine, ci una interesata de progresul tarii acesteia si de civilizatie. Pe mine nu mai inspira sa merg in vizita la un satuc vechi, parasit, in care oamenii mor de foame sau traiesc sub limita saraciei.Asadar daca mai putem reabilita ceva, daca mai putem produce ceva, sa o facem pana nu vom fi stersi de praf si trecerea timpului

  16. Ai dat un link catre Zoso, unde scrie ca 4000 de rosieni au semnat pentru inceperea proiectului. Foarte misto, Rosia Montana nu are 4000 de locuitori.
    Mai usor cu minciunile, daca se poate.

  17. @Emi- RM a avut peste 4000 de locuitori,insa datorita lipsei locurilor de munca in ultimii ani au tot plecat.Ce sa faci intr-un satuc uitat de lume unde majoritatea sunt mineri din tata in fiu? cui foloseste sa stea pe o mina de aur si sa nu aiba ce pune la copii pe masa? nu mai bine li se dadea oamnenilor de munca si se refacea zona conform proiectului publicat?

  18. Bine mai patriotilor, lasati locul in paragina, lasati sa stea aurul ala acolo poate o sa-l scoata nepotii lui basescu devenit rege intre timp, lasati oamenii de acolo sa se chinuie in continuare ca sa conservam cacatul prezent si privelistea de jale. Zona frumoasa neexploatata turistic este toata Romania dar in momentul in care incepe sa fie ceva, un drum, un hotel, o pensiune, un orasel unde sa poti bea un pahar de apa rece, se schimba si datele problemei cu turistii.
    Ce pacat ca nu mai poti sa exprimi o opinie sincera si personala cand e vorba de un astfel de subiect. E clar ca „Rosia Montana” este un cuvant(impropriu spus) care cum este scris undeva pe net cum se aprind beculetele si servitorii cauzelor pro si contra incep razboiul cuvintelor. Incercati fratilor sa aveti pareri personale! Cand incep unii sa dea cifre care mai de care, cat castiga statul, cat castiga canadienii, iti dai seama din start ca sunt oamenii care pazesc beculetele si servitorii cauzelor pentru care sunt probabil platiti. In concluzie: greu subiect frate daca nu-ti poti exprima parerea personala.

  19. @Emi RM chiar a vut peste 4000 locuitori insa datorita lipsei locurilor de munca oamenii au fost nevoiti sa plece.cu siguranta cei care au plecat se considera tot rosieni, si vor sa se intoarca acasa, sa reinceapa mineritul, ceea ce cunosc sa faca de o viata.primarul tine cont de ei si incurajeaza proiectul stiind ca intreaga zona va fi restaurata si peste 3000 de oameni vor avea de munca, si e cel mai in masura sa ia decizii pentru localnici

  20. Denisuca, a trecut o zi de cand ai aflat ca dai link catre o minciuna. Daca nu ma crezi, verifica datele recensamantului populatiei si vei vedea cat era populatia Rosiei Montane (sub 4000), iar intre timp a tot scazut.

    Mai sus ziceai de ceva de bun simt. Ar fi de bun simt sa stergi linkul catre o minciuna, nu crezi? Sau sustinerea ta pentru planul Gold Corporation implica si publicarea de minciuni?

  21. Nu, Emi, am pus link-ul acolo ca să explic ce anume m-a determinat să merg la Roșia Montană.

    Ce faci, stai cu refreshu’ pe blogurile pe care s-a scris despre RM și corectezi greșeli sau ceea ce consideri tu că sunt greșeli?

    Te invit să bați la alte uși, aici nu vei găsi înțelegere.

  22. @Cristina: Mie îmi pare cea mai pertinentă atitudine: să nu mai ai încredere în cei care vopsesc frumos, chiar spre ideal starea de lucruri.
    Referitor la ce ziceai mai sus, am mai găsit şi alte locuri pe net unde tratamentul celor împotriva proiectului e acelaşi: nu te interesează! sau nu mă interesează să îţi dau răspuns! Şi asta doar la întrebările incomode…

Dă-i un răspuns lui Paul-Sorin Tiţa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.