Sunt fermier Lay’s

Când am ajuns acasă, sâmbătă seara, cred că aveam pământ uscat şi-n chiloţi. Maşinăria Grimme „calcă” straturile cu precizie, formând linii drepte şi strivind bulgării mari de pământ uscat. E primul an cu secetă „grea”, prima vară când în Covasna au fost 40 de grade Celsius şi asta s-a simţit mai ales la agricultură.

Seceta

La ferma M&P Agro, din Târgu Secuiesc, seceta a fost o problemă care s-a rezolvat cu irigaţii. Domnul Peter lucrează de mulţi ani în domeniu şi nu cred că mai există probleme legate de munca agricolă care să-l ia prin surprindere. Şi parcela mea de pământ, cu care am fost împroprietărită recent, a dat cartofi sănătoşi, numai buni pentru a fi transformaţi în chipsuri Lay’s.

Chipsuri din cartofi adevăraţi

„Da’ ăia chiar fac chipsurile din cartofi?”, m-a întrebat un prieten, după ce i-am spus că merg la fermă să-mi văd de parcelă. Da, ăia chiar fac chipsurile din cartofi. Am văzut şi eu, la How It’s Made, cum se fac chipsurile la cutie, care trebuie să fie toate „îndoite” la fel şi să aibă dimensiuni egale [nu cred că erau Pringles, ci un alt brand, da’ tot la cutie]: cartofii sunt transformaţi într-o pastă care se toarnă pe o suprafaţă întinsă, iar un roboţel le taie şi apoi sunt prăjite. Chipsurile Lay’s se fac doar din cartofi. Am văzut cu ochii mei unde şi cum cresc cartofii, cum sunt recoltaţi şi păstraţi într-un depozit imens, iar luna viitoare o să văd şi cum sunt transformaţi în chipsuri. Şi-o să fac un film şi cu procesul ăsta. 

Nopţi scurte

Am plecat vineri după-amiază din Hunedoara, împreună cu Tata. Speram să ajungem pe la ora 11, dar am făcut vreo trei opriri pe drum, dintre care una destul de lungă, aşa că am ajuns la Târgu Secuiesc la 1:30 noaptea. Unii dintre bloggerii-fermieri se culcaseră deja, alţii jucau Dixit, noi de-abia ajunseserăm. Inutil să mai spun că şi la Târgu Secuiesc sunt foarte scurte nopţile – ca prin toate oraşele în care merg „în interes de blog” – şi ora şapte bună dimineaţa m-a întâmpinat după numai două ore de somn. Când a început alarma telefonului să sune, visam că încerc să pornesc ceva – dar nu o maşină sau un obiect palpabil – atingând două fire, aşa cum vezi în filme că fac hoţii de maşini, iar când se atingeau firele suna alarma. Până la urmă, n-am avut de ales şi m-am ridicat din pat, pentru că urma să îmi văd parcela de cartofi. My babies. :)

Păcăleala

Odată urcaţi în microbuzul care ne ducea „pe plantaţie”, îl aud pe Cristi Şuţu plângându-se: „Vai, şi-acu’ avem de mers două ore până acolo!”. „Cââât? Două ore? Serios?”, îl întreb pe Chinezu, care se uita, serios, la noi. „Da”, zice, „şi prin munţi…”. Deja începusem să mă îngrijorez, pentru că pe şoferul de Tata îl lăsasem la hotel, să se odihnească, şi două ore însemna o distanţă prea mare pe care trebuia s-o parcurgă singur către un loc total necunoscut. Şi eu ce-aş fi făcut în alea două ore? Dacă toţi ceilalţi ar fi plecat spre Bucureşti, eu trebuia să rămân „la două ore distanţă” şi să-l aştept pe Tata?! Pfuaaai! Eram cu telefonul în mână, pregătită să-i dau deşteptarea, când Chinezu a început să râdă. Ai naibii trolli, m-au făcut!

Plantaţia

Pe plantaţie am ajuns foarte devreme; două maşini agricole state of the art [sună mai bine „state of the art” decât „ultimul răcnet”, deşi înseamnă cam acelaşi lucru] ne aşteptau cuminţi pe plantaţie. Foarte simpatica doamnă de la Lay’s – care ne-a fost ghid toată ziua şi căreia nu i-am reţinut numele, dar promit să-mi repar greşeala – ne-a spus că l-a rugat pe domnul Peter, proprietarul fermei, să aducă două combine, pentru că suntem mulţi şi sigur o să vrem cu toţii să ne urcăm pe ele şi să participăm activ la procesul de recoltare a cartofilor. A avut dreptate: nimeni nu a rămas pe pământ, doar vreo trei fotografi mai zeloşi au vrut să aibă poze „de jos”, restul am stat la înălţime şi ne-am bucurat de oportunitatea foto.

Cartofii sunt smulşi din pământ de maşină, purtaţi pe o bandă rulantă până sus, unde doi muncitori aleg bulgării de pământ şi plantele uscate care îi scapă maşinii, lăsând cartofii să „curgă” într-o remorcă. De aici, cartofii sunt transportaţi la fermă, la câţiva kilometri, unde trec printr-un nou proces de selecţie.

Ferma

La fermă, doar cartofii care îndeplinesc standardele stricte de calitate impuse de PepsiCo trec CTC-ul [CTC = control tehnic de calitate, pentru aceia dintre voi care nu au prins vremurile de dinainte, când CTC era la ordinea zilei, în toate fabricile patriei]. Cartofii de sămânţă sunt importaţi, există doar anumite soiuri care sunt potrivite pentru a deveni chipsuri, care rezistă în pământul şi clima de la Târgu Secuiesc.

Cartofii nu sunt plantaţi, recoltaţi şi transformaţi apoi în chipsuri. Înainte de a pleca spre fabrică, ei sunt testaţi în laboratorul celor de la M&P Agro şi, sunt convinsă, şi la „sosire”, în fabrica din Popeşti Leordeni. Culoarea unui cartof tăiat cu feliatorul şi prăjit în ulei vegetal trebuie să fie cât mai deschisă cu putinţă, în caz contrar cartoful este „bolnav” şi nu va fi acceptat de către PepsiCo, producătorul chipsurilor Lay’s. Am văzut un fel de paletă cu cele şase nuanţe ale cartofului prăjit şi am văzut şi alte minuni care sunt folosite pentru a determina dacă recolta de cartofi este bună de transformat în chipsuri.

Odată sortaţi, cartofii sunt stocaţi în depozitul fermei. Nu m-am interesat cu privire la capacitatea acestuia, dar e mare de tot. Depozitaţi în lăzi special „decupate” ca să permită aerului să circule, cartofii îşi aşteaptă aici rândul ca să devină chipsuri Lay’s. În spatele depozitului există un fel de tunel cu lăţimea de aproximativ un metru de unde un ventilator imens împinge aerul rece, prin nişte fante, în încăperea cu lăzi. Prin găurile lăzilor trece aerul şi cartofii pot rezista aici luni întregi, chiar dacă afară sunt -30 sau +40 de grade.

Ce urmează?

La sfârşitul lunii septembrie, voi merge împreună cu Sebi la fabrica Lay’s din Popeşti Leordeni, ca să văd cum cartofii mei devin chipsuri. O să primesc atunci pungile personalizate cu chipsuri Lay’s cu smântână şi mărar, în ediţie limitată Denisuca.ro. Şi da, o să-i împart cu voi, că aşa-i frumos.

Fotografii senzaţionale are Dragoş Asaftei. Ceilalţi fermieri care au fost „pe plantaţie” sâmbătă sunt: Andreea Burlacu, Andreea Stan, Andrei Cismaru, Auraş Mihai, Chinezu, Domnu’ Şuţu, Piticu, Elena Cîrîc, Cabral prin reprezentantul său oficial şiii sper că n-am uitat pe nimeni. Am cunoscut oameni tare faini şi mă bucur că am avut ocazia să fiu fermier pentru o zi.

Toate pozele sunt şi pe Facebook.Am pozat şi filmat cu Nokia N9 şi Casio Exilim FX100. [Filmul l-am editat cu Windows Movie Maker, care m-a omorât: după ce am stat 40 şi ceva de minute ca să-l exporte, am constatat că melodia era pusă doar pe prima parte a filmului, deşi în timeline era întinsă pe toată durata filmului. Am refăcut filmul după ureche, aproximând durata melodiei şi cea a filmului, şi tot a rămas o bucată „goală”. Îmi pare rău, dar nu mai am nici răbdare şi nici timp să-l refac.]