Despre emisiunea „Visuri la cheie”

Au trecut deja cinci săptămâni de când urmăresc emisiunea Visuri la cheie, pe Pro TV. Este un show adaptat după Extreme Makeover: Home Edition și ideea, pe scurt, este reamenajarea completă a unei locuințe.

Iar pe lung… Pe lung, știți cu toții apetența celor de la Pro pentru „cazurile sociale”. Nu cred că există emisiune difuzată de ei în care să nu apară și un amărât care are nevoie de ceva sau o familie săracă și bătută de soartă. Ei bine, Visuri la cheie este încununarea acestor cazuri sociale. Acum nu mai trebuie să le strecoare prin emisiuni care nu au nici o legătură cu oamenii loviți de soartă, au preluat și adaptat un format de emisiune generator de lacrimi încă de la primul minut de difuzare.

Am așteptat cu nerăbdare prima ediție; a fost mai lacrimogenă decât prevede legea audiovizualului! Am văzut, până acum, două mame care își cresc copiii singure, un pictor care face dializă, o fetiță bolnavă care are nevoie de fizioterapie, un copil-erou care a salvat un alt copil și acum binele i s-a întors. Un singur erou, atât au găsit. În absolut toate emisiunile sunt și copii, ceea ce îmi spune că o familie care nu are copii nu e suficient de înduioșătoare pentru publicul Pro TV.

Am trecut și eu, recent, printr-un „makeover”. Nu vă pot spune [încă] câte emoții am avut. Și eu am avut dintotdeauna un acoperiș uscat deasupra capului, nu am spălat hainele in chiuveta din bucătărie și nici nu m-am îmbăiat în albie. M-am bucurat de parcă ar fi fost Paștele, Crăciunul și ziua mea la un loc. Îmi pot doar imagina prin ce emoții pozitive trec oamenii cărora li se oferă o casă efectiv nouă.

Sponsorii principali ai emisiunii sunt Dedeman, Casa Rusu și eMAG. Atâta brand placement nu ați văzut în nici o altă emisiune! Dedeman oferă materialele de construcții, decorațiunile și cam toate accesoriile necesare într-o casă.  Casa Rusu face mobilierul la comandă in funcție de cerințele arhitecților, de la eMAG sunt comandate electronicele și electrocasnicele. Și de fiecare dată sunt livrate cu o dubă branduită cu logo-ul firmei, în cutii branduite și de către oameni îmbrăcați în „uniforme” eMAG. Nu știu, mie nu mi-au venit decât prin curier, niciodată cu dubă eMAG. Şi nici cu panglică roşie şi cu fundiţă nu le-am primit niciodată. :)

O altă chestie care nu-mi prea place este că până acum, toate cazurile au fost de prin sudul ţării. Bănuiesc că după un sat din Olt, unul din Ilfov, unul din Dâmboviţa şi Slobozia, urmează Moldova. Probabil că echipei i-ar fi greu să renoveze o casă din, să zicem, Baia Mare, că e cam departe de Bucureşti şi poate fi complicat să te plimbi atâtea sute de kilometri prin ţară. Din fericire, Dedeman are destule magazine prin toată ţara ca emisiunea să se poată filma, în cele din urmă, în orice „colţ” al ţării.

Emisiunea e prezentată de Dragoş Bucur, iar echipa de bază, care vine cu idei, alege materiale şi vizualizează proiectul, este compusă din doi arhitecţi şi un designer de interior. M-am bucurat să constat că designerul este Adela Pârvu, bloggeriţă de-a noastră. De fiecare dată când îl văd pe câte unul de-al nostru „pe sticlă”, mă bucur. Bineînţeles că în primele ediţii au mai fost emoţii şi bâlbâieli, se vedea pe feţele lor că se forţează să pară că se contrazic, multe scene sunt prea regizate, dar încet-încet, dispare crisparea şi cei patru par în elementul lor.

Sincer, mie mi-ar plăcea să fie şi mai lungă emisiunea. Într-o oră jumate, din care abia o oră este emisiunea, nu prea apuci să-ţi dai seama câte schimbări au făcut oamenii ăia prin casele fericiţilor. Se pierde destul de mult timp cu surprizele pe care Dragoş le pregăteşte protagoniştilor, se insistă exagerat de mult pe problemele lor de sănătate, pe lipsuri, pe „uite cât mucegai am aici” etc. Dar am înţeles că ăsta e formatul, Pro TV şi-a găsit, în sfârşit, o scenă pe care să-i expună pe necăjiţii naţiei şi toată lumea-i fericită.

Eu o să mă uit în continuare la emisiune. Dar ce spun eu aici, chiar o aştept cu nerăbdare, deşi din comentariile de mai sus ar putea reieşi că am numai de băgat de vină. Dimpotrivă, mă bucur pentru şi împreună cu fiecare persoană a cărei viaţă se schimbă în bine după vizita echipei Visuri la cheie şi sunt dispusă să trec cu vederea scenele regizate pentru că îmi plac renovările. Îmi place bucuria oamenilor şi mai ales îmi place bucuria oamenilor simpli, care primesc pe tavă o renovare în valoare de câteva zeci sau chiar sute de mii de lei, doar pentru că aşa a vrut soarta.

13 thoughts on “Despre emisiunea „Visuri la cheie””

  1. Pe mine nu ma deranjeaza nici plasarea de produse – puii mei, pun la dispozitie materiale de constructii, mobila si aparatura care costa enorm – nici lacrimogenitatea formatului. Cum ar fi sa vina sa-i faca un house makeover unui CEO sau unui programator cu salariu de 4000 de lei pe luna? Eu am vazut o singura editie, aceea cu copilul erou, ca nu stiu cum fac, dar nu reusesc sa prind emisiunea miercurea :(

    1. Aaaaa! Am scris un comentariu lung şi în loc să apăs pe Reply, am dat din greşeală pe butonul de back al mouse-ului. Aaaa!!!! Deci ziceam că emisiunile le poţi vedea aici: http://protvplus.ro/produs/visuri-la-cheie/ şi că dacă o vezi pe prima, poate te lămureşti că aia cu copilul a fost chiar o excepţie, în rest sunt lacrimi şi durere. Dar e OK, aşa cum am mai spus, voi continua s-o urmăresc, pentru că îmi place, chiar şi cu multe lacrimi – de multe ori şi din ochii mei. :P

  2. Si eu daca as sponsoriza emisiunea as vrea sa se vada logo’ul meu peste tot. Am dat pe ProTV in trecere dar nu m’am uitat ca ma intristeaza sa vad oameni batuti de soarta. Din acest motiv nu ma uit la nimic cu cazuri sociale si ma enerveaza cand la preselectii la Masterchef au aparut toti nefericitii Romaniei. Bine ca nu au si continuat pe aceiasi nota ca ma pierdeau pe drum.

    1. Culmea e că Dedeman are mai puţină expunere decât celelalte. E doar un drum la magazin pe care îl fac, filmaţi, cei trei. Atât. Evident că ei asigură toate materialele de construcţii şi nu poţi să filmezi cum descarcă BCA sau cărămizi, că nu e interesant pentru populaţie, dar parcă eMAG are mai multă expunere decât Dedeman. Aşa mi se pare mie.

  3. Să ştii că după cum ai început aşa reiese că nu îţi place, bine că ai spus la final. Eu citeam şi asta gândeam să-ţi spun, că ce este rău să le amenajeze casele acelor oameni amărâţi. Chiar sunt mulţi şi chiar este nevoie de ajutor pentru ei. Am văzut doar un episod şi asta datorită Adelei, al cărei blog îmi place mult, însă amenajarea casei a fost foarte reuşită. Şi eu aş fi vrut mai multe imagini cu casa la final, acolo este toată savoarea. Dar apoi le-am văzut în tihnă la Adela, că postează pe blog fotografii din case.

  4. Suntem multi oameni necajiti,din diferite motive!! Si este foarte greu sa te ia somnul nemancat iar cand faci ochi dimineata sa realizezi ca de fapt nu te poti misca si merge pt a aduce o paine la copil ,pt ca din cauza teribilismului un sofer ti.a luat un picior!!

  5. In comm despre mine era vb dar si multi alti se regasesc!! Desi cred ca nu asta era subiectul in discutiile dvs!! Ideea era insa ,ca este un lucru minunat sa daruiesti si sa ajuti asa cum se face in cadrul emisiuni;)

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.