Zâmbet la dentist

Am văzut chestia asta pe Facebook și mi-am amintit de o fază care s-a întâmplat în cabinetul unui medic stomatolog, cu mai mulți ani în urmă [vreo 10, dacă-i musai să știți]. O să vedeți la sfârșit care-i legătura.

Stomatologul cu pricina era, la vremea aia [și încă o mai fi, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai povesti], cel mai bun din Deva și poate din tot județul, dar avea și tarife pe măsura calității serviciilor oferite. Tata îl cunoscuse în vremea când era taximetrist; din vorbă-n vorbă, doctorul i-a spus cu ce se ocupă, iar tata i-a explicat că din cauză că-i e frică de durere, nu merge la dentist decât atunci când nu mai poate – și-atunci singura chestie pe care o acceptă este extracția, bineînțeles, cu anestezie. Atunci, dom’ doctor i-a spus tatălui meu că el lucrează fără durere. Cuvintele magice l-au convins, iar în decursul câtorva luni, medicul i-a reparat dinții care au mai putut fi salvați.

Aici trebuie să fac o paranteză și să vă explic cum lucra stomatologul nostru: pentru că avea foarte mulți clienți pacienți, nici o consultație nu se întâmpla fără o programare prealabilă [de fapt, nu cred că există și altfel de programări], iar pacienții noi nu ajungeau la cabinetul său fără o recomandare de la un prieten sau fost pacient al doctorului. Regula era strictă și toată lumea o respecta. La urma urmei, era o metodă eficientă, omul nu avea timp de pierdut, pentru că timpul lui = bani. Și mai avea un stil de a te chema de trei ori pentru o plombă… dar asta-i altă poveste. Pot spune cu mâna pe inimă că o plombă pusă de el acum nouă ani încă se ține foarte bine – și pe asta v-o spun din proprie experiență.

Revenind. În timp ce stomatologul îi „regla tacheții” tatălui meu, în cabinet a intrat o femeie. Nu neapărat o doamnă, ci o tanti simplă, de la țară. A salutat respectuos, după care a început să-i spună doctorului ce-o doare. Acesta a întrerupt-o, întrebând:

– Dumneavoastră din partea cui veniți?

Deși cabinetul era amplasat într-o zonă ultracentrală, într-o clădire cu mai multe cabinete stomatologice, așa cum am spus, nu se obișnuia să dai buzna peste doctor. Luată prin surprindere, femeia i-a răspuns:

– Din partea Bradului… [Brad fiind, pentru cine nu știe, un oraș situat la vreo 50 de kilometri de Deva]

Și pentru că răspunsul ei l-a amuzat, doctorul i-a făcut imediat o programare. Și-am încălecat pe-o șa…

8 thoughts on “Zâmbet la dentist”

  1. chiar nu stiu ce sa zic vis-a-vis de teama de durerea de pe scaunul dentistului. am mers la dentist singurica si fara fasoane de pe la 10-12 ani. sincer nici n-as stii sa spun daca ma doare pur si simplu, sau am eu pitici pe creieri cand aud si simt frezele alea in dintii mei sau gust de plomba sau dinti „frezati”. acolo, o oarecare „cantitate” de durere mi se pare normala si desi ma smiorcai/alint nitel (recunosc, imi „permit”: primul dentist a fost o doamna nemaipomenita la care m-am dus din copilarie, iar cel actual este fiica primului, care e si prietena mea din copilarie; dar din ce-mi spune prietena mea-dentist, o gramada de alti pacienti, cu care nu e prietena se smiorcaie ca niste copii) fac semne de „mergi mai departe, ma prostesc si eu nitel”. totusi,la fiecare smiorcaiala, desi ma cunoaste bine, dentistul se opreste si ma intreaba daca ma alint sau chiar ma doare. si cand intr-adevar ma doare, imediat, si fara probleme intervine un anestezic. sau mai multe, depinde de caz.
    bineinteles, in unele cazuri, cum ar fi o extractie, intervine anestezicul inainte de a ma smiorcai eu.
    de aceea si pentru ca niciodata n-am suferit traume din cauza unui tratament stomatologic, aseara (pe cuvant ca aseara) m-am dus sa-mi scot o masea de minte ultra-cariata si pentru care nu se mai putea face nimic (pentru ca deviza celor doua dentiste ale mele este „dintii de la mama natura sunt cei mai buni, hai sa salvam ce se poate salva”) zambind ca o floricica, de parca ma duceam doar in vizita la prietena mea, fara fasoane, fara stres, fara palpitatii. si, desi m-a avertizat ca s-ar putea sa ma doara, aseara am luat un ketonal doar pt ca ma incerca asa, o parere de durere si mi-era teama sa nu se agrazeve peste noapte. nu-mi place sa las sa mi se tulbure somnul. :) desi mi-a recomandat 2 ketonale pe zi, azi nu mai am nevoie.
    daca ajung prea tarziu la dentist e pentru ca fie nu gasesc timp, fie nu gasesc bani. niciodata pt ca mi-e frica.
    cred ca cei cacora le e frica au intalnit, la un moment dat in viata alor, un „macelar”. nu e musai ca si urmatorul dentist sa fie la fel. curaj oameni buni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.