2010: Meli Melo descoperă Internetul

Meli Melo sunt magazinele acelea de accesorii [bijuterii, cleme de păr, genţi şi gentuţe etc] în care nu aţi intrat cel puţin o dată din cauza vânzătoarelor şi a abordării lor agresive. Eu sigur am evitat micile lor magazine din cauza asta, că nu am întotdeauna chef să se strige la mine „BINE AŢI VENIT LA MELI MELO!!!”.

Ei bine, după mai mulţi ani în care bietele angajate [că mă gândesc că nu era vina lor pentru abordare] erau instruite să-şi hărţuiască clienţii, aflăm, în anul de graţie 2010, că managementul a analizat cu atenţie ce s-a scris pe net despre Meli Melo şi au decis „să îmbunătăţească” politica de comunicare agresivă folosită de consilierii de vânzări. Sper că asta nu înseamnă că vânzătoarele vor striga şi mai tare. Deja mi le imaginez trăgând clienţii de mânecă şi ducându-i cu forţa în magazinele lor înghesuite.

Dar mai bine să vedem ce zice e-mailul trimis de cei de la Meli Melo reprezentanţilor blogului ShopStory.ro:

În acest sens:
→ încercăm să fim mai prietenoşi cu clienţii noştri,
→ nu mai stresăm clienţii cu coşuleţul,
→ le oferim clienţilor o atmosferă caldă, prietenoasă, evitând să-i deranjăm, dar bineînţeles oferindu-le sfaturi sau suport atunci când este necesar, la cererea lor.

Eu zic că sună binişor. Cam târziu, totuşi, dar mai bine în 2010 decât niciodată. De fapt, mai bine în 2010 decât mai târziu, pentru că viitorul este pe Internet, iar firmele care îşi amână intrarea în lumea virtuală îşi fac singure rău. Poate că pentru Meli Melo este deja prea târziu – câte persoane vor citi mesajul lor şi câte sunt deja sătule de abordarea agresivă a vânzătoarelor, prin urmare, evitând să le mai calce pragul?

Citiţi continuarea mesajului de la Meli Melo pe blogul Shopping Stories.

15 thoughts on “2010: Meli Melo descoperă Internetul”

  1. EU chiar puneam pariu cu prietena mea de fiecare data cand intram cu ea la MeliMelo daca o sa ne ureze bun venit vanzatoarele. Si cand aveam de gand sa o enervez pe prietena mea trebuia doar sa ii arunc o privire scurta la vanzatoare ca imediat venea la ea sa o intrebe daca o poate ajuta :))

  2. Agresivitatea vânzătoarelor e singurul motiv pentru care evit să intru în magazinele lor. Poate daca se schimbă asta o să-i vizitez :P

  3. Ajunsesem, la un moment dat, să ocolesc pentru a ajunge la un magazin de lângă Meli Melo într-un complex comercial, e bine că vor să-şi revizuiască atitudinea. :)
    Dar mai mult decât personalul meli melo, mă agasează fetele alea care stau strategic câte două la intrarea-n complex să-ţi bage pe gât nişte pliante pe care oricum nu te uiţi şi le laşi în coş. Sau cei de pe stradă…

  4. Eu n-am fost niciodata intr-un magazin de asta, si nu-mi pot inchipui cum poate fi abordarea acea agresiva a clientilor de catre vanzatoare. Oricumodata trebuie sa ma duc cu cineva sa vad, pentru ca tare haios mi se pare :)

  5. Nu stiu cum nu a intrat Gyerko in magazine de tipul asta , ca in Bucuresti mai toate sunt asa. Le mai lipseste o goarna la vanzatoare sau promoterite ca sa fie totul bine. Sa ne simtim ca la o sesiune de rafting sau de canoe.

  6. Da, intr-adevar si eu urasc Meli Melo din cauza stilului in care sunt instruite bietele vanzatoare sa se bage in sufletul tau..ma sperie sintagma „mai prietenosi”:O

    PS: In curand am sa-mi spun parerea despre kitul de albire Celebrity Hollywood Whites:D

  7. Intradevar, enervante-s vanzatoarele de la MeliMelo! Eu preferam sa cumpar online de pe site-ul lor, numai sa nu urle alea la mine salutul lor si, mai mult, sa-mi „stea in coasta” cat ma uit la produse, de parca venisem la furat. Numai ca de ceva timp magazinul online a disparut, din cele 3 magazine pe care le aveau in Iasi mai e doar unul (si mi-e peste mana sa ajung la el), asa ca nu mai sunt clientul lor. Traiasca ebay-ul! :D

  8. Ehehe..au ele mai multe hibe (vanzatoarele Meli Melo). Ma mai enerveaza ca stau si te pandesc si isi „cauta de treaba” pe langa tine…tot aranjeaza lanturi sau cercei pe raft…numai ca sa te pandeasca…eu ma simt ca un hot in magazinul acela…

  9. Imi aduc aminte cu mare „placere” de Meli Melo si angajatele lor.. ca si cei care au comentat anterior, abordarea e total gresita, si nu numai pt Romania, ci pentru orice tara. nu cred ca exista persoana careia sa ii placa sa simta suflarea vanzatoarelor in ceafa pas cu pas.Si mi s-a intamplat asta si la alte magazine, nu doar Meli Melo.
    In UK nu mi s-a intamplat niciodata sa fiu abordata astfel. Esti liber sa te uiti cat vrei, sa probezi, daca ai nevoie ceri ajutor, nu sta nimeni dupa fundul tau sa iti urmareasca fiecare miscare. Au si ei aici hibele lor, nu zic nu, dar tot e mai bine

  10. am intrat de cateva ori la meli melo pentru agrafe sau gume de par dar nu mi s`a parut ca vanzatoarele aveau o atitudine agresiva. si la bamboo am vazut ca e la fel, intri in magazin, te saluta si te intreaba daca ai nevoie de ajutor.
    mi se pare mai potrivit asa, mai nimeresti in magazine unde stai 5 minute si nimeni nu te intreaba ce cauti pe acolo. la leonardo de exemplu un grup de vanzatoare vorbeau intre ele si dupa ce am scos vreo 3-4 cutii din raft cautand numarul meu m`au observat si m`au intrebat ce doresc.
    daca am intrat numai sa ma uit le multumesc si spun ca doar ma uit, ma lasa in pace.

  11. Eu am intrat o data, am luat repede o curea si am fugit…vanzatoarea NU se dezlipea de mine sub nici o forma! „Cautati ceva anume?”
    „MA UIT!”
    „Doriti o curea?”
    „DA DA O IAU PE ASTAAA!!!” *runs*

Dă-i un răspuns lui maddy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.