Adio, pixuri!

Pentru Pixulescu, dacă ar exista, sâmbătă ar fi o zi tristă. Dar cum Pixulescu este doar un pitic de pe creierul meu, weekendul ăsta voi face o faptă bună și, sper, voi mai scăpa de un pitic.

Să mă explic: de vineri suntem în Timișoara, unde vom participa, sâmbătă, la evenimentul organizat pentru Daniel Răduță de către oamenii cu suflet mare din orașul în care m-am născut eu. Și pentru că mai toată lumea a oferit câte un obiect care se va vinde la licitație, voi oferi și eu colecția mea de pixuri. De câteva ore le tot sortez și după ce am ajuns la un total de 502 pixuri și câteva zeci de creioane și pixuri ciudate, am mai găsit o cutie mare, din care am scos 144 de pixuri și alte câteva creioane. În total, 646 de pixuri care vor fi vândute la licitație. Dintre acestea, cel puţin 500 sunt în stare perfectă de funcţionare, iar creioanele sunt un fel de bonus.

Le-am adunat timp de 10 sau 11 ani, încă de când eram în liceu, şi au existat perioade prolifice, când am lucrat în redacţii de ziar foarte populate, sau perioade mai puţin productive, aşa cum au fost şi ultimii doi ani, când n-am mai cerut, n-am mai cumpărat, n-am mai „împrumutat”, ci am adăugat la colecţie doar ceea ce am primit de la alţii.

Acum mă doare mâna pentru că le-am încercat pe toate, e târziu şi iar nu mi-am făcut bagajul, aşa că dacă vreţii detalii despre întâlnirea de sâmbătă, le găsiţi la Tiţa.

Da, mi-am păstrat aproximativ 30 de pixuri cu care să scriu sau la care nu am putut să renunţ, iar dacă se mai adună aşa de multe, promit să le fac cadou.

20 thoughts on “Adio, pixuri!”

  1. Un gest cu adevarat frumos!Sa renunti la ceea ce a constituit „pasiunea” ta timp de atata vreme ca sa poti ajuta!Sunt impresionata ca mai exista si astfel de oameni! Iti multumesc ca dai un exemplu atat de fain! Felicitari!

  2. Pingback: Denisuca » Timişoara pentru Daniel
  3. wow. si mie mi-au placut pixurile si instrumentele de scris dar niciodata n-am reusit sa colectez mai mult de 50…cred ca lipsa de timp, spatiu si mutat de colo colo. stiu ca sunt ‘doar’ pixuri pentru multi dar nici nu pot sa-mi imaginez cum e sa te desparti de ceva colectat cu atata pasiune pt atat de multa vreme. felicitari :D

  4. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Cum ar fi…?

Dă-i un răspuns lui Incasha Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.