Am pornit centrala

E oficial: marţi, 28 octombrie, a venit iarna şi la Hunedoara. În ultimele nopţi am dormit foarte bine în noul nostru pat de la IKEA, cu salteaua cu arcuri învelite individual şi sub pilotele de toamnă. Ieri am schimbat pilotele cu cele de iarnă, aşa că am dormit şi mai bine, dar astăzi, când am ieşit de sub căldura pilotei, am simţit că „bate vântul”.  

Aşa că, în urma unui consiliu de familie care m-a inclus doar pe mine, am decis cu unanimitate de voturi: e momentul să pornim centrala. Şi am pornit-o; de fapt, am trecut-o din modul „vară” în modul „om de zăpadă”. A mai existat o tentativă, în noaptea de 7 spre 8 octombrie, când eram răcită, dar a doua zi a fost prea cald şi nu avea rost s-o lăsăm să funcţioneze.

Ieri, când am plecat de la muncă, era deja azi dimineaţă, dacă pot spune aşa. Geamurile maşinii îmi erau îngheţate şi în prima fază am crezut că-i doar un pic de brumă, de promoroacă, de chiciură, în fine, A fost ceva, cert e că nu s-a dus cu ştergătoarele de parbriz, aşa că m-am panicat timp de o secundă: dar vai, racletele mele sunt acasă, că doar nu m-am gândit că voi avea nevoie de ele în octombrie! Mi-a trecut repede, când mi-am adus aminte că eu de fapt chiar am de toate în maşină, inclusiv racletă cu mănuşă îmblănită! Şi aşa a fost, am dat chestia albă jos de pe geamuri şi-am pornit spre casă.

Iar azi am pornit centrala. Brace yourselves, vine factura la gaz! Brrr.

5 thoughts on “Am pornit centrala”

  1. Şi la noi consiliul de familie pentru pornirea centralei a fost format tot doar din mine. Pentru că bărbatu-meu nu înţelegea de ce mie mi-e frig dacă el stă în ahem* chiloţi.

    Mno, drept e că m-am trezit într-o zi că era centrala pornită şi eu în tricou FĂRĂ mâneci şi am decis că exagerez, am oprit-o la loc. Dar e pe mod de iarnă şi porneşte ocazional când scade temperatura setată.

    1. Aşa şi la noi, merge când, cum. Dar e bine, măcar am confortul psihic că e cald, trebuie să fie mai cald. Chiar în chiloţi n-am stat niciodată iarna, nu că aş fi zgârcită [sunt!], dar avem patru camere şi să le încălzesc pe toate pentru un moft m-ar cam usca la portofel.

  2. pardon că insist cu patul: și ăla din paleți unde e?
    la noi pornește încălzirea peste două săptămâni. am dat drumul la AC cu clic pe butonul heat. nu se compară cu centrala, dar asta e.

Dă-i un răspuns lui Denisa Bârgău Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.