Articol fără titlu

Nici nu ştiu cum să-i zic. Am râs aseară de m-a durut burta şi încă m-aş mai uita la filmuleţ, dacă aş avea timp.

Prezentarea casei lui Vasile Ţintaş a apărut prima dată la TV, cu ditamai watermark-ul CanCan, de parcă ei l-ar fi vizitat în Arizona. Dup-aia l-am găsit la Camionagiu, dar n-am avut răbdare să-l urmăresc. Abia când l-a pus Dollo pe blog şi a scris „dizainţ” şi „she worthătă” am zis că nu trebuie să ratez o astfel de capodoperă.

Vasile Ţintaş este un maramureşean stabilit în SUA. Recunosc că n-am auzit de el până ieri, alaltăieri. Am văzut pe cele două bloguri că românii au sărit să-l critice, că-i „ţăran în America” şi că vai, a uitat limba română.

Fraţilor, eu am râs copios la filmuleţul de mai jos. Şi am o teorie în ce priveşte romgleza lui: în primul rând, unul dintre cei care-l filmau erau americani, de-aia a amestecat româna cu engleza. În al doilea rând, aşa cum recunoaşte şi el, în România era sărac. Nu cunoştea termeni precum parchet din lemn masiv, dulapuri de bucătărie, camera maşinii de spălat, duş, dulapuri de baie şi aşa mai departe. Pentru că s-a îmbogăţit în America, a învăţat acele cuvinte direct în limba română engleză. Şi dacă nu le-a învăţat în şcoală, nu ştie cum se scrie „design” – el a înţeles „dizainţ”, aşa că îi zice dizainţ. 

Update: aici mai este filmul.

Vorba lui Camionagiu, râdem, glumim, da’ ne-ar plăcea să conducem un Mercedes ca al lui, nu-i aşa? Din partea mea, să fie sănătos şi să mai facă filmuleţe de-astea, că pe mine m-a distrat. Şi, recunosc, eram mare fană MTV Cribs, îmi place să vizitez virtual casele altora, din confortul propriei mele case.

19 thoughts on “Articol fără titlu”

  1. „Mr. Tintas now owns his own granite business as well as other businesses.”

    asa se explica modul in care si`a facut singur shower`ul din stone.

    prima reactie este „ba, ce taran laudaros” dar sincer, cati dintre noi avem asa o casa si asa o masina facuta pe munca noastra? in precizarea de pe youtube, filmul a fost facut pentru a arata prietenilor si familiei din Romania cum traieste si ce a realizat. sincer, daca vreo prietena de`a mea din SUA si`ar filma casa, ar explica ce a facut si eu as viziona filmul, m`as bucura pentru ea.
    singura problema a lui Vasile Tintas e ca filmul a fost vazut de altii care nu`l cunosc si il judeca aspru. daca omul a lucrat cinstit si e mandru de niste realizari, de ce sa aruncam cu noroi in el?
    sigur, romgleza lui e comica dar asta nu schimba faptul ca oamenii prea arunca cu pietre in altii.

    1. Omul si-a dorit sa traiasca bine si a reusit acolo. Bravo lui. Ce nu spune insa este ca toate astea vin la un cost. A muncit si va munci pe rupte. Poti sa fii sigura ca atat casa cit si masina sint luate pe banii bancii, si va plati la ele 30 de ani, respectiv 5. El se sacrifica, dar macar copiii lui au parte de o viata decenta.

      1. nu vad de ce e asa bau-bau daca iti iei casa pe banii bancii. ce om normal din tara asta (sau din altele) are posibilitatea sa`si cumpere o casa cu banii jos? normal ca apelezi la banci…

  2. @Angel: nu am înțeles faza cu costul! Pai nu tre sa depus efort aka cost pentru orice in viața? Nush de ce am impresia ca numai la auzul cuvântului ” munca” unii fac alergie. E chiar așa de nasol sa muncesti? Sau o fi vreo rusine?
    Așa si care-i faza cu banii băncii? Atâta timp cât dobânda este decenta, nu vad care-i baiul. Mie-mi finanteaza masina Audi USA si dobanda e 2.99% pe 4 ani. Nu mă deranjează sa dau câteva sute/mii de $ in plus in decurs de câțiva ani. Atâta timp cât veniturile > cheltuielile, totul se poate plăti fără probleme, si mai pui si niște bani la Ciorap.
    Când stateam in Europa priveam si eu lucrurile ca tine, dar societatea americană e mult mai dinamica dpdv financiar. E o cultura financiară total diferită de cea invechita din Europa. Cu plusuri si minusuri, normal.
    Si ca sa fiu on-topic, omul si-a făcut totul prin munca lui. Felicitări pentru asta! Restul e can-can!

    1. Am trait ani buni prin State, stiu exact cum stau lucrurile. Am cistigat foarte mult dar am preferat sa traiesc modest si acum detin 3 apartamente ultracentrale in Bucuresti. Cu banii din chirii ma plimb prin lume. Pentru mine libertatea e mult mai importanta decit comfortul. Cel mai fericit sint atunci cind sint pe drum catre un loc nou.
      Sint de acord cu tine, tot respectul pentru ca prin eforturi proprii are un nivel de viata la care unii nici nu viseaza.
      Never ever give up on your dream, no matter what it is!

      1. vinzi produse amway sau forever ? :) nu ne intereseaza ce apartamente „ultracentrale”ai si nu ne intereseaza nici ca ai fost in state.si nu mai da copy paste la citate in engleza care nu iti apartin pentru ca avem si noi google.
        despre domnu din filmulet nu pot spune decat ca e ok, sper sa ne arate si businessul cu care si-a ridicat ce ne-a aratat si confortul pe care il detine si cam asta e tot vorba denisei sa fie sanatos si sa aiba sanatate.eu nu il consider taran poate ca a exagerat putin dar deh asta e banul ii schimba pe unii.ma bucur ca am vazut aceasta postare chiar e buna atunci cand vrei sa te gandesti cat spatiu sa iti faci in casa si cum sa-ti faci unele chestii.

  3. Eu un singur lucru am remarcat: pentru unii oameni, mileul e sacru, indiferent unde s-ar afla.
    Ca-i de prost gust, asta e alta treaba. Dar cine sunt eu ca sa-i judec?

    Pe cealalta parte, daca omul a muncit si a facut totul pe barba lui, bravo lui. Si pe Becali il injura lumea ca ar fi nu stiu cum si uite ca omul o duce bine in continuare, fara sa-i pese de gura lumii.

  4. Sincer, mie omul mi se pare foarte tare. N-am apucat sa aprofundez prea mult, sa vad ce face de are atatia banuti, dar e clar povestea tipica a romanului. Plecat de la saracie si de la multe NU-uri, odata ajuns bine, isi cumpara tot ce n-a avut vreodata. Sa nu uitam ca Michael Jackson a facut Neverland-ul tocmai pentru ca in copilarie era atat de ocupat cu muzica, incat nu s-a putut bucura de nimic ce era firesc la ora aia. Acum, lasand deoparte laudarosenia specifica oricarui roman, nenea e chiar pe treaba lui. In afara de cateva chestiute pe acolo, totul mi se pare de bun gust, chiar daca pare a fi cam multa opulenta pentru unii. Oricum, sa nu fim ipocriti, multi ne-am dori, macar jumatate, din vedem aici.

  5. 100 de dolari pentru o nota buna?!?!?!?!?!? OMG n-are nevoie nenea asta de o nepoata?
    Imi place si ca are bucatarie si bucatarie de vinuri, de-aia vreau si eu.
    Omu, fata de alti tarani ajunsi pe cine stie unde, chiar e de bun simt. Nu inteleg de ce ai face asa ceva, da acum na…:-??

  6. Denisa, vezi ca ai gresit o idee in articol: „Pentru că s-a îmbogăţit în America, a învăţat acele cuvinte direct în limba română” – ultimul cuvant, dupa parerea mea, ar fi trebuit sa fie ‘engleza’

    ce-mi mai place sa corectez lumea .. :P

  7. sa fie sanatos si sa se bucure de toate am vrut sa scriu in loc de „sa fie sanatos si sa aiba sanatate””_ dar ce sa fac la ora asta mi-e somn la maxim

Dă-i un răspuns lui matei Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.