Azi vreau accesorii MOMAX pentru gadgeturi

Ştiţi că mie-mi plac gadgeturile de tot felul; în general nu „cedez” uşor noilor minuni ale tehnologiei, chiar sunt îndrăgostită de telefonul meu, de exemplu, dar de când am pus mâna pe HTC-ul lui Sebi, mi-a cam rămas gândul la el. Probabil că în curând o să am și eu un HTC, așa că mă gândesc să-l „îmbunătățesc” cu tot felul de accesorii.

Știu că gadgeturile nu au cum să fie făcute din cauciuc moale, așa că e bine, pe cât posibil, să le protejăm. Consider că atunci când dai două salarii medii pe un telefon, nu e cazul să te zgârcești la o husă de calitate. De-aia produsele cu adevărat bune sunt ceva mai scumpe decât cele pe care le găsești în piață – dai un ban, da’ stai în față și îți protejezi „jucăriile”.

Ei, și dacă ați auzit până acum de MOMAX, înseamnă că știți despre ce vorbesc. MOMAX vinde acumulatori, încărcătoare de priză, încărcătoare auto, huse și folii de protecție a ecranului. La MOMAX găsiţi accesorii pentu rmărcile Nokia, Samsung, Apple, LG, BlackBerry, HTC, Motorola, Sony Ericsson, Acer, Toshiba, ASUS [deci cam toate mărcile serioase]. Sunt nu mai puțin de 600 de produse din care puteți să vă alegeți un accesoriu pentru telefonul mobil, tableta, sau camera foto/video care vă face viața mai frumoasă.

Produsele oferite de MOMAX:

  • Acumulatorii X-Level asigură performanță egală sau superioară față de modelul original, păstrând în același timp forma și dimensiunile acestuia.
  • Acumulatorii standard asigură performanță apropiată modelului original.
  • Acumulatori externi, cum este iPower4, oferă într-un design elegant energia necesară pentru iPhone 4 pentru un timp îndelungat, fără a mai fi imobilizat pe durata încărcării.
  • Încărcătoarele de rețea au ieșire USB universală (se pot folosi și la alte aparate: PDA, MP3, MP4, GPS) și sunt ideale pentru zonele cu fluctuații de curent.
    Încărcătoare auto super USB.
  • Huse iCase Pro.
  • Huse piele GC3 – iPad.
  • Huse i-Crystal 2.
  • Folii clear / anti-glare / privacy pentru protecția ecranului.

Mai multe detalii despre produsele MOMAX găsiți pe momax.ro.

1 thought on “Azi vreau accesorii MOMAX pentru gadgeturi”

Dă-i un răspuns lui Arthur Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.