Se dă un cuplu care pleacă din judeţul Hunedoara către minunatul litoral al Mării Negre, în concediu. După nici 100 de kilometri, cei doi hotărăsc să oprească la benzinăria Petrotyl din Cristian, în judeţul Sibiu, ca să mănânce. Îi aştepta Valea Oltului şi un drum destul de lung până la Constanţa, prin urmare, s-au gândit că nu strică să-şi „facă plinul”.
Familia noastră a servit prânzul pe terasa benzinăriei, după care a plecat mai departe. Ba chiar doamna a fost puţin deranjată de prezenţa paznicului benzinăriei, care se tot învârtea pe lângă ei. Au terminat de mâncat, au plătit şi-au plecat mai departe. Doamna nici n-a observat că îşi uitase poşeta pe terasă!
Paznicul a dus geanta înăuntru, la angajata benzinăriei [eu cred că era patroana, nu ştiu de ce], iar aceasta din urmă a luat telefonul doamnei distrate şi s-a gândit să sune la numărul de telefon care stătea sub numele „Acasă”. Logic.
Numai că acasă era mama doamnei noastre, care a fost întâmpinată cu următorul text:
– Bună ziua, doamna de pe telefonul căreia vă sun a fost, împreună cu soţul dânsei, la benzinăria noastră, unde au mâncat, dar când au plecat, au uitat poşeta cu bani, acte şi telefonul ăsta.
– Doamnă, asta-i o glumă proastă! Copiii mei au mâncat când au plecat de acasă!, şi-a închis telefonul.
Tipa de la benzinărie sună din nou:
– Doamnă, nu-i nici o glumă proastă, serios vă spun că am poşeta fiicei dumneavoastră!
– Terminaţi cu glumele astea, v-am spus că nu au copiii mei de ce să mănânce la restaurant, doar eu le-am dat să mănânce înainte să plece!!, şi zbang!, iar a închis telefonul.
Văzând că n-are cum să o scoată la capăt cu mama doamnei, angajata benzinăriei şi-a încercat norocul cu ultimul număr apelat. De data asta, a dat peste fiica doamnei cu poşeta.
– Bună ziua, cunoaşteţi numărul acesta?, întreabă femeia.
Fetei i-a stat inima în loc, ştia că părinţii ei au plecat la drum lung şi s-a gândit la ce e mai rău, că nu în fiecare zi te sună altcineva de pe numărul mamei tale.
– Da, zice ea, ce s-a întâmplat? Cine sunteţi?
Fericită că are cu cine să stea de vorbă, doamna de la benzinăria Petrotyl i-a povestit tinerei care-i treaba cu telefonul, cum mama ei şi-a uitat poşeta în benzinărie şi cum nu reuşeşte să i-o returneze, pentru că de acasă i se spune că „aşa ceva nu există”. :))
În cele din urmă, poşeta a fost recuperată, bunica lămurită, iar noi tragem de aici concluzia că în ţara asta încă mai sunt Oameni adevăraţi, care nu renunţă la corectitudine nici măcar atunci când se lovesc de încăpăţânarea unei bunici ce nu poate să conceapă că fiica ei ar da bani pe mâncare, în condiţiile în care ea tocmai a hrănit-o.
Merci, Dana!
Eu eram o dată în masină cu soțul, îmi sună telefonul, mă uit la număr – mă suna…soțul. Acelasi soţ, nu altul, nu am decât unul. Rămân perplexă căteva secunde, mă uit la el, era cu amândouă mâinile pe volan, nici vorbă de glumă proastă. răspund într-un târziu si îmi spune un tip că telefonul căzuse pe geam, din masină (nici în ziua de azi nu ne dăm seama cum, probabil din buzunarul jachetei cumva), a aterizat pe parbrizul lui (era în spate) după care a căzut pe sosa, el a trecut cu roțile peste (!!!) a oprit, l-a luat de jos si ne-a sunat. Avea carcasa un pic fisurată si se auzea cam prost la el, dar l-a mai folosit soțul vreo două luni, până si-a luat altul. Ăla da telefon.
Reactia bunicii, priceless…
Deea, ce model? Share!
Zodrac, îţi dai seama că am râs 10 minute când mi-a povestit prietena mea faza. :))
super nice! misto ca mai exista astfel de oameni :)
LIKE!
Live long and prosper! Romania didn’t die!
Ce oameni… :(
Să mănânce la restaurant după ce le-a dat bunica de mâncare.
Denisa, era un Nokia din ăla mai vechi, super solid. De altfel, soțul îl mai scăpase odată de la etajul cinci, prin casa scării, până la parter. A aterizat (în trei bucăți, carcasă, baterie, telefon propriu zis) dar a funcționat perfect. Masina care a trecut epste a fost piatra de mormânt
Adevărul e că Nokia făcea telefoane solide. Am şi eu un 2630 care a zburat, a aterizat în trei bucăţi şi merge şi acum perfect.
De apreciat gestul doamnei de la benzinarie.
„Am şi eu un 2630 care a zburat, a aterizat în trei bucăţi”, un apropo ceva?
prin 90 si ceva am plecat cu parintii la Bucuresti sa cumparam o masina
evident, bagaje multe, dar am uitat esentialul: actele!
bunica mea (a fost o femeie nemaipomenita), a avut suficienta inspiratie sa sune la politia din orasul urmator (cam la 20 km).
drept urmare am fost opriti de un echipaj si informati ca trebuie sa ne intorcem acasa dupa acte:)
a fost prima data cand ne-a oprit politia si n-am injurat in barba!
ba sa nu mint! am mai primit odata flori in trafic, da asta e alta poveste:)
Ovi, nu stiu cine a mai pățit aceeasi chestie si nu stiu ce e cu apropoul, nici ce model aveau telefoanele cu peripeții, dar înafară de scăpat în casa scării al meu soț a mai scăpat un alt telefon, tot nokia (din astea le dau de la job) de pe o schelă. No, ăla chiar nu a mai mers altul. Naspa a fost că l-a scăpat în timp ce vorbea cu seful lui, care stia că e cocoțat pe o schelă, si a încremenit omul câteva minute la gândul că poate a aterizat posesorul, de aia s-a întrerup convorbirea asa brusc
Deea, mie-mi era adresat comentariul ăla. :P Cu apropoul.
He he, nu m-am prins…No, acum mă întreb câtă lume a pățit aceeasi chestie sau dacă e cazul să mă duc să-l iau pe soțul la întrebări :)
am uitat să zic, văd că ai schimbat fața blogului, arată bine :)