Biciclim, măria ta?!

Aseară, când scria pe blog despre biciclit, tata mi-a povestit o chestie.

Cică atunci când era mic se gândea că ar fi interesant [util, practic, introduceţi alt adjectiv aici, să existe posibilitatea de a produce energie pedalând. Un dispozitiv ataşat de bicicletă ar fi înmagazinat cumva energia creată, aceasta urmând a fi folosită ulterior. Cred că un astfel de sistem ar fi mult mai uşor de implementat la o bicicletă statică, totuşi.

În momentul în care tata mi-a spus ideea lui, mi-am amintit desenele animate [sau or fi fost filmări reale? (din nou, real footage sună mai bine decât filmări reale, de parcă ar putea fi şi filmări ireale!)] cu hamsteri care se învârt pe rotiţele alea speciale ca să nu-şi atrofieze muşchii, dar şi ceva filmuleţ pe care sunt aproape sigură că l-am văzut undeva, cu un nene care pedala ca să-şi producă suficientă energie cât să vadă o emisiune la TV.

Şi nu de mult am citit o ştire pe care nu mi-o prea amintesc exact [ce să fac, dacă tot uit să-mi cumpăr Lecitină!?] şi care spunea că într-o ţară mai civilizată decât a noastră, cineva s-a gândit să înmagazineze energia produsă de pietonii care circulă pe un trotuar sau nişte scări.

Mie chiar mi-ar plăcea să existe dispozitive cu ajutorul cărora să ne producem energia. Poate că ne-ar motiva să nu mai stăm cu orele în fund, în faţa unui monitor, consumând în loc să producem.

P.S. Şi nişte biciclete neobişnuite, via Verde pentru Biciclete:

2 thoughts on “Biciclim, măria ta?!”

Dă-i un răspuns lui Gerhald Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.