Bijucăria săptămânii I

Aşa cum probabil că ştiţi, în trecutul nu foarte îndepărtat m-am îndeletnicit cu tot felul de chestii creative, de la realizat „bijuterii” colorate din argilă polimerică [Fimo şi Cernit] la decorat cutii din lemn folosind tehnica şerveţelului şi realizat mărgele din lut pe care apoi le pictam [după o idee „furată” de la draga de Lola]. Să tot fi trecut vreo doi ani de când n-am mai umblat în cutiile cu materie primă, când o prietenă m-a informat că anul ăsta vrea să-i fac eu cadourile de Crăciun pentru rudele ei şi că acestea vor fi – ce credeţi? – buburuze. Buburuzeee!

Nu puteam s-o refuz, ba chiar m-am bucurat că am un motiv să îmi reiau activitatea, aşa că m-am pus pe modelat Fimo şi Cernit [şi, pentru prima dată în viaţa mea, am făcut febră musculară în palme!] şi am făcut, în miezul iernii, buburuze vesele aşezate pe frunzuliţe verzi. :) O să vă arăt şi rezultatele, dar deocamdată sunt „proaspăt scoase din cuptor”, mai trebuie să le pun şnururi, accesorii metalice etc şi când vor fi gata, o să le pozez şi vi le arăt.

Prietena care m-a pus la treabă mi-a zis că a vrut să cumpere astfel de bijuterii de la o artizană din oraşul în care locuieşte ea, dar şi-a adus aminte de buburuzele mele, aşa că a preferat să i le fac eu. M-am simţit onorată şi mi-am dat seama că multă lume încă mai ajunge pe blogul meu căutând informaţii despre lucrul cu argila polimerică. Va să zică, ăsta-i unul dintre lucrurile pentru care sunt eu cunoscută: bijuterii din Fimo. Aşa mi-a venit ideea să recomand pe blog, în fiecare săptămână, câte un produs handmade care mi-a plăcut. Sunt multe rău, mai ales că în ultimii ani s-au înmulţit atât blogurile cu şi despre handmade stuff, cât şi târgurile la care sunt vândute aceste produse. 

Bijucărie = bijuterie + jucărie

Ideea de „bijucărie” o am de mult, dar cum nu m-am mai ocupat de bijuterii din Fimo, n-am mai folosit-o. Iată că i-a venit vremea!

Bijucăria de săptămâna asta vine de la Hello Handmade şi se numeşte „Zorzonici de toamnă”. Îmi place la nebunie combinaţia de culori, chiar mă duce cu gândul la anotimpul meu preferat.

Setul compus din colier şi cercei costă 35 de lei. Şi dacă nu vă place asta, dar sunteţi în căutarea unei bijucării colorate, răsfoiţi blogul Hello Handmade, sigur o să daţi peste ceva care să vă placă. Eu aş cumpăra jumătate din bijucăteriile de-acolo, dacă aş avea ce face cu ele… dar nu le prea port nici pe ale mele.

P.S.: Iată şi buburuzele de anul ăsta – nu sunt gata, dar ca să vă faceţi o idee.


Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

6 thoughts on “Bijucăria săptămânii I”

  1. Acum am intrat si am vazut buburuzele…ce frumoase sunt.Nu stiam ca sti sa faci si „bijucarii”, sa pui poze cand termini, abia astept sa le vad.

  2. Hei!

    Acum văd că ne-ai promovat aici la tine pe blog și îmi super place prezentarea ta, îți mulțumesc din suflet. E foarte drăguță noțiunea asta a ta de bijucărie, mă amuză. :)

    P.S: este brățărică, nu colier!

  3. Nu stu’ daca sa mai astept buburuzele pana duminica la pranz cand va veni consortul! Cre’ca vin peste voi la Predeal!!!
    Oricum, arata grozav bujuurile tale (care vor fi ale mele si ale neamurilor mele), dar arata frumos si ale ei. Mie-mi place sa le privesc, nu am rabdare sa le modelez. Pupici!
    @antonia: (cred ca) va stie de la mine: eu am cumparat niste cercei din fata Primariei. I-am aratat site-ul vostru dupa cel-am admirat vreo saptamana.
    Sunt frumoase, ieftinute si de efect bijuteriile create de voi (denisa si antonia), iar eu le voi imparti familiei mele Craciunul acesta.
    Voi deveni client fidel!

  4. Frumoasa idee. Nu ne-ar strica nici noua, care ne ocupam de handmade, niste trafic. Mai ales ca piata handmade din Romania creste ca voinicul din poveste si sunt multi artizani care merita promovati.

Lasă un răspuns la Antonia Alexandru Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.