Cadouri reciclate

Mi s-a întâmplat, de curând, o chestie interesantă. Acum ceva timp, am făcut cuiva un cadou. Nu era un cadou nepotrivit, ştiu sigur că i-a prins bine. După o vreme, am fost surprinsă să constat că respectivul cadou se „lăfăia” în sufrageria altcuiva, cunoştinţă comună.

Adică, persoana căreia eu i-am cumpărat ceva-ul l-a dat mai departe, pentru că era destul de scump. Decât să folosească acel cadou, a preferat să crească în ochii cuiva cu o sută de lei şi i-a oferit cadoul de la mine. Eu cum să mă simt acum? Asta cu atât mai mult cu cât persoana căreia i-am făcut eu cadoul ştia că e posibil să-l văd în casa celei de-a doua persoane „cadorisite” şi – asta e faza cea mai tare! – persoana care a primit un cadou reciclat nu are nici cea mai mică nevoie de obiectul respectiv, de-aia îl ţine în sufragerie, pe jos, lângă canapea.

Funny shit, nu?

10 thoughts on “Cadouri reciclate”

  1. funnier shit: persoana la care ai vazut obiectul pe care l`a primit de la persoana la care ai dat initial obiectul sa ti`l faca cadou cu proxima ocazie festiva.

  2. Ce treaba urata. Pe mine ai mei m-au invatat 3 chestii referitor la cadouri: 1.Niciodata sa nu-i spui cuiva ca-i urat cadoul lui 2.Niciodata sa nu dai cadoul mai departe, e cadou si tre’ pastrat din respect 3.Daca primesti doua lucruri la fel de ziua ta nu spune, sa nu faci lumea sa se simta prost.
    Era ziua mea, implineam 4 ani cand mi-a tinut mama polologhia. Dupa jumatate de ora am primit aceeasi carte de colorat de la 2 persoane diferite si evident ca am tipat in gura mare: MAI AM UNAAAAA! Pe vremea aia oricum riscurile erau ft mari ca lumea sa vina cu aceleasi dulciuri, hainute sau carti.

  3. Eu mă bucur pentru orice cadou, chiar dacă nu-mi foloseşte. De obicei, cam toate ajung la mama, dar rămân în familie şi chiar în casă, nu e chiar reciclare.

  4. circuitul cadourilor in natura, tema de dizertatie :))

    ca si circuitul spagii .. tu dai la doctor sa te trateze, doctorul la politai sa nu-i ia carnetul, politaiul la directorul scolii sa nu-l exmatriculeze pe fiu-su, directorul la inspectorul de mediu sa nu-i inchida scoala ca n-are buda, inspectorul te cunoaste si-ti face un cadou scump de ziua ta, pe care poti sa-l reciclezi mai departe.

    nimic nu se pierde, totul se transforma :p

  5. Eu reciclez cadouri nu vad unde e problema. De ziua mea primesc de obicei multe aftershave-uri si spray sau ceva din gama. Dupa ce imi opresc cate sa-mi ajunga pana la Craciun restul le pun deoparte pentru viitoare cadouri :) Nu ma deranjeaza si nu vad unde e problema.

  6. Cred că toţi am păţit asta! Măcar odată. Şi ai mei au văzut chestia asta cu câţiva ani în urmă, când au dus cu ei din Egipt un suvenir care a costat ceva la vremea aia. Şi la nicio lună l-am văzut tot aşa în casa unor cunoştiinţe comune. Şi.. a fost ciudat, mai ales că tot aşa, ştiau că ne vizităm cu respectivii şi.. degeaba.

Dă-i un răspuns lui dAImon Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.