Când o melodie are viaţă mai lungă decât iubirea

Am auzit astăzi la Europa FM o melodie de pe la sfârşitul anilor ’90. O aud relativ des, semn că nu a fost chiar rea la vremea ei. În 1998 sau 1999, era „melodia noastră”. Aşa decretasem eu şi ori de câte ori o auzeam, mă gândeam la el.

Acum, de câte ori o aud, mă simt de parcă ar fi trecut o viaţă de pe vremea când o desemnasem melodia noastră. Îmi amintesc că eu chiar credeam în versurile alea [ceva cu iubirea eternă, dar nu vă pot spune versurile exacte, pentru că mi-e cam jenă să recunosc că am ascultat boybands, chiar dacă se întâmpla în urmă cu mulţi, mulţi ani] şi acum îmi vine să râd: forever? Fii serioasă, Denisa de acum 13 ani, a fost o iubire mare, dar nu atât de mare.

Melodia încă mai este difuzată de unele posturi de radio, în schimb, iubirea cea mare şi cauzatoare de dureri de inimă, lacrimi şi suspine s-a stins ca un foc de tabără. Vântul a împrăştiat şi ultimele resturi de cenuşă, el s-a însurat, eu m-am măritat [nu neapărat în ordinea asta], viaţa merge înainte. 

Ce învăţăm noi de aici? Că dragostea aia mare, care te face să nu dormi noaptea, iubirea eternă pe care i-o juri „alesului” la o vârstă prea fragedă, senzaţia că dacă nu sunteţi împreună 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, viaţa ta nu mai are nici un sens… toate se duc aşa cum au venit. Şi în urma lor rămân amintirile, o melodie sau mai multe, nişte poze şi cam atât. Aşadar, dragi copii, nu zic să nu vă juraţi dragoste eternă, dar gândiţi-vă că majoritatea relaţiilor începute la 15-16 ani nu vor fi nimic mai mult decât nişte amintiri „din copilărie” peste încă atâţia ani. Viaţa nu se sfârşeşte odată cu prima relaţie eşuată, iar căutarea Jumătăţii se poate întinde până la… jumătatea vieţii voastre. Vă asigur că atunci când vă veţi fi găsit Jumătatea, veţi şti.

Happy Ballantine’s Day! :P