Cât de mare o fi preţul „la cerere”?

Tot văd prin revistele glossy diferite articole de îmbrăcăminte sau accesorii, mai scumpe sau mai ieftine. O geantă care costă cât salariul minim pe economie, o pereche de botine, o cămaşă, chestii de genul ăsta. De obicei, toate sunt aranjate în câte o pagină pentru a creea o ţinută şi sub fiecare produs se află descrierea sa, numele designerului sau al magazinului în care se găseşte şi preţul.

Nu ştiu cum se face, dar în fiecare revistă pentru femei există cel puţin un articol al cărui preţ nu este specificat, dar se găseşte una dintre menţiunile „Preţ la cerere” sau „Preţ la showroom”. În momentul în care tu, mare – sau mai mic – designer de ţoale sau papuci, vrei să-ţi vinzi marfa, o promovezi cât de bine poţi, iar asta include prezentarea ei într-o revistă cumpărată de targetul tău. Pot înţelege că un produs nu are preţ în revistă dacă există mai multe magazine care-l comercializează şi acestea practică preţuri diferite, dar nu pot înţelege absenţa totală a preţului unui produs atunci când el se vinde exclusiv în „showroom-ul” producătorului.

Care să fie scopul? Cititoarea de revistă trebuie să se îndrăgostească de nişte papuci şi să-şi mişte fundul la magazinul indicat fără să se mai gândească la preţ? Nu toate suntem Carrie Bradshaw şi nu toate ne permitem să dăm trei salarii pe o pereche de încălţări. Şi ce te faci cu cititoarele din provincie, care nu pot ajunge la showroom-ul din Bucureşti?

Eu de fiecare dată când văd scris „Preţ la cerere” îmi imaginez că e vorba de o sumă mult prea mare pentru oamenii de rând. Asta înseamnă că revista pe care tocmai o citesc vrea să se „poziţioneze” drept una exclusivistă; adică nu-s de nasul meu hainele sau accesoriile prezentate în paginile ei. Deci eu de ce naiba am mai dat banii pe ea? Ca să aflu despre existenţa unor produse care nici măcar nu-mi sunt adresate?

Preţul „la cerere” este un preţ de care nu ar trebui să întreb decât atunci când voi avea suficienţi bani în cont ca să nu-mi pese cât e de mare.

7 thoughts on “Cât de mare o fi preţul „la cerere”?”

  1. Eu niciodata nu ma uit la preturile din reviste. E clar ca o camasa nu e 50 de ron. Culmea culmilor e ca poti gasi haine asemanatoare si la preturi acceptabile…la urma urmelor numai eticheta cu numele cica ar face toti banii.
    Dau si un mic exemplu: o tipa si-a luat balerini de la nu stiu ce scula pe bascula de firma- 2 milioane, iar eu in iarna respectiva mi-am luat cizme din piele romaneasca la 1.800.000 [chestia asta se intampla acum 4 ani]
    Sunt numai de fitze hainele si preturile in reviste.

  2. Foarte adevarat! Odata, m-am indragostit de o rochie foarte frumoasa, de ocazie, care avea „pret la cerere”. Si zic „de ce nu?”. Am sunat si in urmatoarele 10 minute mi-am tot adunat plombele de pe jos. Rochia mea frumoasa, cu pret la cerere, era „doar” 2600 lei.

  3. Asta nu-i nimic. Acum aproape doi ani mi-am cumpărat Beau Monde pentru că avea nu mai ştiu ce cadou. Şi zic: hai s-o şi răsfoiesc. No, deci pe una dintre pagini era o rochie superbă, clasică, elegantă, decentă, simplă şi deosebită în acelaşi timp. Ce mai, mi-a căzut cu tronc. Şi văd mai jos preţul: 9400 de lei (nouămiipatrusutelei). Aproape că am făcut infarct. Mai bine scriau „Preţ la cerere”.
    Oricum, eu tot nu m-am lămurit cum vine asta, să dai cadouri mocăciuni ca să-ţi vinzi revista, dar în ea să prezinţi produse cu preţuri ameţitoare. Ori magazinele n-au unde să-şi facă reclamă mai bine de atât, ori e un mister X.

  4. @camelcutza au si pretul afisat in yves rocher si sunt preturi acceptabile… eu am comandat si am mai primit si parfum si gel de dush moca:D si nu fac reclama:D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.