Ce treabă are justiţia cu biblia?

Am auzit de curând o conversaţie purtată la telefon. Persoana lângă care mă aflam îi spunea celeilalte că în anul 1950, în cadrul unui proces, a fost obligată să jure cu mâna pe biblie că va spune adevărul şi numai adevărul, aşa s-o ajute Dumnezeu.

Şi nu pot să nu mă întreb: dacă România este un stat laic, de ce justiţia îi obligă pe toţi cei care apar în faţa unei instanţe să jure cu mâna pe biblie că vor spune adevărul?

Un musulman, un evreu, un martor al lui Iehova sau un ateu ce simte atunci când jură cu mâna pe biblie sau atunci când judecătorul îl obligă să spună „aşa să mă ajute Dumnezeu”?

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

6 thoughts on “Ce treabă are justiţia cu biblia?”

  1. În 1950, în plin avînt comunist, era EXCLUS să juri cu mîna pe biblie, iar ce se întîmplă azi cu juratul pe biblie și în instanță, și în declarațiile scrise la poliție, și în parlament, e „prostia maxima” într-un stat (pretins) laic prin constituție!

  2. A trebuit sa trec si eu pe acolo acum cativa ani..
    Am spus ca sunt ateu si-am jurat pe onorea mea, ceva de genul :))
    Am fost intrebata ce religie am in primul rand, nu mi s-a dat biblia in fata.

  3. Mergeam cu un taxi acum cateva seri, in Bucuresti, si soferul imi povestea cum a luat o clienta beata moarta din apropierea unui club, a dus-o acasa, iar dimineata urmatoare a fost chemat la politie pentru ca respectiva impreuna cu familia il acuzau de viol fiindca se pare ca fata a ajuns acasa „murdara” – tipa de 16 ani. Soferul, rrom, a fost pus sa jure cu mana pe Biblie ca nu s-a atins de ea ca sa fie eliberat pana au venit rezultatele analizelor. Din fericire, nu el era vinovatul (daca poti sa vorbesti de un vinovat in acest caz in afara de parinti), dar daca era un violator in serie? Conta ca a jurat cu mana pe Biblie ca e nevinovat cand el oricum se pare ca incalcase niste „reguli”? :))

  4. Inainte de a depune marturie judecatorul intreaba fiecare martor carui confesiune ii apartine sau daca este ateu. In functie de raspunsul fiecaruia sunt mai multe ” tipuri” de juramant ce se aplica.

    Pentru mai multe detalii a se vedea C. pen :

    MIJLOACELE DE PROBĂ

    Secţiunea III
    Declaraţiile martorilor

    Art. 85

    Jurământul martorului

    Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

    În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.

    Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

    Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.

    Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.

    Situaţiile la care se referă alin. 3, 4 şi 5 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

    După depunerea jurământului sau după rostirea formulei prevăzute în alin. 5, se va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

    Aceleasi dispozitii se aplica si in cadrul procesului civil.

Lasă un răspuns la Marian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.