Cugetări de sfârșit de ianuarie

M-am tot gândit de ce nu îmi plăcea deloc ciocolata atunci când eram mică. Am ajuns la concluzia că pe vremea mea, adică înainte de 1989, ciocolata era mizerabilă!

Mi-am amintit de gustul ăla de ciocolată râncedă în seara asta, când am dat peste un borcan de Nutella abandonat de cine știe când. Era cam veche, așa cum era, de altfel, toată ciocolata înainte de revoluție. Iaix!

Și normal că nici un copil nu se prea dădea în vânt după gustul ăla neplăcut!

În altă ordine de idei,  v-ați uitat la vreo emisiune așa-zis mondenă la TV? Ați văzut cât sunt de pricepuți reporterii care lucrează la emisiuni gen Măruță, Acces din rect, La Canal De? Cum știu ei să speculeze, să pună întrebările potrivite, astfel încât vedetele de carton urmărite în direct prin Dorobanți să spună lucruri pe care nu par că ar vrea să le spună?

Ei, cum ar fi dacă acești reporteri pricepuți și-ar pune priceperea în slujba adevăratelor știri? Cum ar fi dacă, în loc să aflăm ce chiloți a primit [introduceți aici numele unei „vedete” la modă zilele astea], am afla lucruri cu adevărat importante? 

– Da’ de ce nu aţi votat legea aia, aţi fost ocupat să beţi cafele cu Crin Antonescu, aşa-i? Da’ vă place să pierdeţi timpul lui Dumnezeu prin cafenele? Nu vă e ruşine să chiuliţi de la muncă?

– De ce aţi furat? De ce în loc să alegeţi cea mai bună ofertă, aţi măsluit licitaţia ca s-o câştige prietenul dumneavoastră X?

Apreciez un realizator de emisiune care e capabil să enerveze un politician invitat în studio, dar parcă m-aș uita cu mai mult interes la un „live” din fața Casei Poporului în care un reporter încearcă să obțină răspunsuri relevante de la un politician care fie a chiulit, fie a făcut alte prostii [marfă este, slavă alergătorului!]. Poate că, în felul ăsta, s-ar mai jena şi politicienii cu prea mult tupeu şi nu ar mai fura chiar aşa, pe faţă; măcar de frica presei, dacă de altceva nu ştiu de frică. Dumnezeu? Dumnezeu e pentru cei mulţi, ei au linie directă cu Înalt Prea Sfinţitul.

Prefer să-l văd „hăituit” pe cel pe care l-am trimis în Parlament ca să-mi reprezinte interesele decât pe vreo toantă siliconată al cărei unic merit este că „a stat” la vreun bogătan plictisit.

Este că v-ar plăcea și vouă să vedeți o emisiune în care aleșii poporului să fie luați la întrebări pe bune, nu în funcție de interesele patronului televiziunii?

sursa foto

8 thoughts on “Cugetări de sfârșit de ianuarie”

  1. 1. citez din „clasici”: „A stat? Ce urat suna. Si tu stai cand e sa fie sex?” :))
    2. reporterii aia de tabliod sunt vai de steaua lor. Cred ca le e frica sa-i ia la intrebari pe „atotputernicii” parlamentari. Toti cei care fac Hyperion/Spiru acum ajung jurnalisti/reporteri…Sunt si exceptii dar putine

  2. Ha, ha, Denisa, chiar crezi ca astia mai au pic de rusine? Crezi ca ii doare undeva de intrebarile ce le-ar putea fi puse? Noi ne agitam pe la colturi, ei isi vad de treburile lor…

  3. Denisa, reporterii de știri ”serioase”, mai ales ăia locali, sunt făcuți din alt aluat. Trei exemple:
    1. Explozia de la Petrila, mineri arși, spitalul din Petroșani. O duduie toată afectată îi bagă microfonul în gură unui miner amărât, rupt,bandajat din cap până-n picioare, vai mama lui și-l întreabă, agresiv: ”Cum vă simțiți?”. Ăla clipește prostit și răspunde: ”Ca după explozie, domnișoară!”:))
    2. Incendiu în vara anului trecut, la Petrila. O altă duduie, mai tută decât prima, ia interviu pompierilor care stăteau cu spatele la mașina de intervenție: ”Cu ce ați venit la incendiu?”.
    3. Unii dintr-un sat de pe lângă Petrila au învățat să dea primul ajutor. Tanti reporter, tobă de inteligență, întreabă: ”Și cum vă dați seama că un om are nevoie de primul ajutor?”=))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.