Cum întind eu hainele

Ăsta-i [încă] un post din categoria „gospodăreşti”. :D

Apartamentul meu are două balcoane, unul închis şi unul cum l-a făcut „mama” lui, constructorul adică. La Deva aveam „spălătorie”, adică acea încăpere cu care unele blocuri construite pe vremea lui Ceauşescu au fost dotate şi pe care blocatarii o folosesc ca să-şi usuce hainele. Bine, în blocul în care-am stat în Deva aveam şi boxă, un fel de cămară comună unde toţi blocatarii îşi ţineau murăturile, dulceaţa şi zacusca puse pentru iarnă. Dar ştiu că nu toţi cei care locuiesc la bloc au parte de astfel de amenities [care se poate traduce ca „binefacerile civilizaţiei”], şi cei mai mulţi dintre noi ne uscăm rufele cum putem, pe unde putem.

Nefericiţii care locuiesc la parter, în blocul meu cel puţin, şi-au întins nişte sârme între barele instalate pentru a bate covoarele şi acolo îşi întind rufele. Când bate vântul, tot praful din curte ajunge pe haine, nu mai spun că sunt o grămadă de maşini care trec prin parcare, murdărind hainele. Iar când plouă, dacă nu eşti pe fază, natura ţi le mai spală o dată. Să fie.

Noi, ceilalţi, fericiţii care avem balcon, ne-am „tras” câte-o sârmă, două, trei şi îl folosim ca să uscăm în el hainele spălate. În cazul meu, balconul închis este cel în care-mi întind hainele. E situat cu „faţa” spre răsărit, aşa că dacă spăl hainele dimineaţa, până la ora 14 sunt deja uscate. Dacă le vreau uscate rapid, le întind în balconul deschis, unde bate soarele după-masa, iar combinaţia soare+vânt le usucă imediat.

Ei, şi-acum am ajuns la subiectul din titlu. Ca să fac economie de spaţiu şi să nu am hainele super şifonate, imediat după ce le scot din maşină le scutur bine. Hainele se întind cât de cât, după care le pun pe umeraşe. Tricouri, pantaloni, bluze – fiecare haină pe umeraşul ei. Astfel, pot întinde pe cele trei sârme din balconul mic chiar şi rufele rezultate din două spălări. Dacă bate vântul tare, prind umeraşele cu pişcători clame. Câştig, astfel, mai mult spaţiu, iar hainele nu vor avea urme urâte de la clame şi nici nu vor fi la fel de şifonate.

Chestiile astea le ştiu, bineînţeles, de la mama. :)

16 thoughts on “Cum întind eu hainele”

  1. Răzvan: depinde ce umeraşe foloseşti. Şi cât de ude-s hainele. Eu setez maşina la 600 de turaţii/minut, mama la 1.000. Când spală ea, hainele ies aproape uscate, aşa că nu mai rămân urmele alea urâte. Când spăl eu, ies ceva mai ude şi se poate întâmpla cum zici tu. Dar depinde şi de umeraşul pe care-l foloseşti.

  2. Eu duc dorul masinii mele de spalat de acasa, unde pot sa pun la stors cu 1000 rpm. Aici, pe langa ca masinile de spalat imi aduc aminte de Albalux-ul bunica-mii, se si comporta ca atare, hainele ies destul de ude si trebuie sa folosesc uscatorul de haine.

  3. Lasa-l in fras de uscator, ca nu ma avantajeaza cu nimic. Doua tricouri si doua pulovere si-au gasit sfarsitul in uscator: tricourile s-au murdarit ca se desprinsese nu-stiu-ce protectie de la cuva, iar puloverele zici ca s-au topit, mi-au ramas mici.

    Plus ca magaoaia aia de uscator consuma 5200W.

  4. eu am masina de spalat care si usuca hainele dar citind indicatiile de pe etichete, foarte putine haine merg la programul de uscare asa ca nu l`am testat niciodata. poate intr`o zi cu soare o sa`l incerc pe un prosop sau ceva.
    eu am un gratar de uscat haine dar si eu pun tricourile pe umerase, se calca mai usor.
    vara scot gratarul de rufe in curte si se usuca foarte rapid.

  5. Tot asa le pune si mama, ca cica ce calca mai bine…interesanta chestie, eu credeam ca doar mama o foloseste, dar nu…uite ca mai sunt persoane.
    La mine in bloc sunt uscatoare la fiecare etaj, e ceva ciudat. Nu prea am vazut asa ceva si in alte parti.

  6. Pingback: Retrospectiva foto a anului trecut: pe unde am fost, ce-am văzut și ce-am făcut în 2011 « Denisa Bârgău

Dă-i un răspuns lui maddy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.