Deva Mall, inaugurare forţată

Aş fi putut spune că Deva Mall a fost inaugurat cu forcepsul, dar nu vreau să fiu chiar atât de rea. Totuşi, a fost o inaugurare forţată de împrejurări, respectiv de apropierea sărbătorilor. Decembrie este luna cea mai profitabilă pentru vânzători şi oraşului Deva îi lipsea un loc în care devenii să-şi etaleze fiţele şi să-şi cheltuie banii. Aşa că, deşi lucrarea este departe de a fi gata, mall-ul s-a deschis pe 19 decembrie.

Nu am fost la inaugurare, pentru că după o ţeapă nu am vrut s-o iau şi pe a doua. Am ajuns ieri, totuşi, şi am văzut un magazin universal trist, nicidecum un mall. Sunt patru sau cinci etaje [îmi era foame şi n-am stat să le număr] şi la fiecare etaj cred că există cel mult cinci magazine. La parter un Spar care era plin de clienţi, apoi un Leonardo, o Diverta în care se vindeau condimente [da, alimentare], jucării, ciocolată etc. În rest, am mai notat un magazin Vodafone, un Inmedio [ziare şi reviste], Meli Melo plin cu piţipoance şi cu preţuri de sărbători, adică mari, Gatta şi câteva magazine cu articole pentru copii.

La ultimul etaj, ceea ce în mall-urile adevărate se numeşte food court este un food court mai mic, cu două restaurante chinezeşti, un restaurant cu mâncare tradiţională la preţuri de mall, o cofetărie Mio Delicia şi… cam atât. Nu tu KFC. nu tu McDonald’s… Las’ că-i bine, să mănânce devenii sănătos!

Liftul panoramic cu care se lăudau investitorii nu e gata. Prin magazin, în ciuda multelor spaţii încă neînchiriate [se pare că doar 60 la sută din suprafaţa de închiriat a fost ocupată, mie mi se pare că e mult mai puţin, dar poate greşesc], mişunau agenţi de pază, aşa că m-am ferit să fac poze la „finisajele neterminate” şi în general la tot şantierul Deva Mall.

Dar e bine că avem unde să spargem banii. În ianuarie o să mai dau o tură prin Deva Mall, ca să îmi aud ecoul. Pentru că banii devenilor se vor fi cheltuit în decembrie, pe cadouri şi prostii.

Mai jos, câteva poze:    

Spaţii de închiriat, dar neterminate:
Deva Mall 1

Aici probabil că se lucrează din greu:
Deva Mall 2

La baia de la ultimul etaj: aer condiţionat? Aerisire?
Deva Mall 4

Hârtia igienică roz – cea mai ieftină – este elegant aşezată pe coşul de gunoi, pentru că încă nu au fost instalate suporturile pentru hârtie igienică. La fel, săpunul lichid a fost lăsat în sticluţele cu etichetă Aro [marca proprie Metro, cele mai ieftine produse]:
Deva Mall 5

Chestii atârnau peste tot în baia altfel frumos finisată:
Deva Mall 6

Alte instalaţii la care se lucrează:
Deva Mall 7

Tavanul fals lipseşte la ultimul etaj; n-or mai fi avut bani şi pentru aceste „detalii”:
Deva Mall 10

Un muncitor găurea ceva la ultimul etaj, cu toate că acest etaj este deschis, iar clienţii [puţini, dar plătitori!] stăteau la mese. Gălăgia: bonus de sărbători, ca să acopere colindele şi aşa plictisitoare:
Deva Mall 9

Acelaşi muncitor, mai de-aproape:
Deva Mall 8

19 thoughts on “Deva Mall, inaugurare forţată”

  1. ai vazut iulius mall ul din iasi dupa redeschiderea din noiembrie nu ?
    kfc , chinezisme , mcdonalds , restaurant mongolez , medieval grumand etc la foodcort .
    plus ca daca vrei carti , si nu alte kcaturi care se vand la diverta , poti merge la carturesti .

  2. Asa am inteles ca a fost si cu alte mall-uri si centre comerciale. Eu pe pielea mea n-am aflat, ca am calcat 1 singura data in viata intr-un mall (desi stau in bucuresti de mai bine de 6 ani) si nici prin centre comercile mai mici n-am pus piciorul imediat dupa inaugurare.

    P.S. Gatta adica astia ? Lovely… am eu o obsesie :P

  3. Daca „iesiea” peneleu’ la uninominabile, sigur deva mall „ieriea” full de chiriasi, adica 100% ocupat, dar asa, cine stie ce ganduri le-a trecut „cotizantilor de partid” prin cap?
    Sa ne aducem aminte ce frumos se lauda primarele Devei despre roaba de bani care-i intra in cont la primarie de pe urma super magazinelor nou cladite in jurul devei!

  4. Eu o am cam mica, denisa draga. Intr-un restarurant gata finisat si nu neaparat intr-un mall pot aparea situatii sa fie nevoie de interventie.

    oricum o am mica, dar mica rau. Pot sa afirm la o prima analiza ca daca as avea un mall nu l-as deschide la jumate. Dar daca stau sa calculez cat platesc dobanda si rrata la banca pentru creditul luat sa realizez constructia si finisajele, cred ca as deschide si cu el pe jumate.

    Ce ma asteptam de la tine ? Sa vad un imbold, sa vad ca trimiti oamenii sa manance acolo, sa cumpere de acolo, daca vrei sa aveti un mall ok in oras, termina in timp. Dar fireste ca e mult mai simplu sa comentam, sa bagam de vina, sa ne lamentam patetic.

    Tu ce ai fi facut in locul proprietarilor de mall ? Eu o am mica…

  5. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Şoferul de Mercedes alb
  6. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » La mall
  7. @bogdan: eu mă mir că mai merg devenii acolo. Ultima dată când l-am vizitat, Leonardo îşi restrânsese spaţiul, Diverta la fel, iar alte magazine „zburaseră”. Ce mai e la ultimul etaj?

Dă-i un răspuns lui Denisa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.