Drame în nuanţe diferite

O poveste care m-a impresionat:

În cartea „Costel Busuioc”, publicată de scriitorul sibian Romeo Petraşciuc, „Pavarotti din Banat” dezvăluie o poveste impresionantă. Pavarotti din Banat s-a născut într-o familie săracă din Moldova, o familie cu opt copii, în care tatăl a ajuns să fie dus la canal, de unde nu s-a mai întors, preferând să-şi părăsească familia. Un alt moment cutremurător din viaţa lui Busuioc s-a petrecut la vârsta de trei ani. „Eram copil, mi-aduc aminte ca acum. Aveam trei ani şi intrase calul peste noi, copiii, în casă. Vă spun sincer! Eram singuri în casă, legaţi de piciorul patului. Părinţii nu aveau altă posibilitate de a se ocupa de noi. Aşa era situaţia. Atunci stăteam undeva lângă pădure. Dar îmi vine extrem de greu să vorbesc despre astfel de lucruri”, a mai spus Costel.
În gimnaziu, Costel Busuioc a încercat în repetate rânduri să fugă de acasă, la oi sau la vaci, din dorinţa de a-şi ajuta familia. La 14 ani a reuşit să fugă de acasă definitiv. A ajuns în Lupeni, unde dormea pe bănci şi mânca din gunoaie. „Mergeam şi căutam pe la gunoi şi mâncam ce găseam pe acolo, pâine care mi se părea mai curată”, a mărturisit Costel.


Sursa: Adevărul

Singura mea „dramă” este că nu am o casă a părinţilor, un punct de reper pentru copilăria mea, pentru că noi ne-am mutat de vreo patru ori, prin mai multe oraşe, până să ajungem la Hunedoara. Şi nici „drama” asta nu-i completă, pentru că o parte din copilărie mi-am petrecut-o la casa de la ţară a bunicii mele, care e tot acolo şi arată aproape la fel. Şi-ar mai fi şi casa de la Orăştie a naşilor mei, unde am petrecut multe „momente vesele”, de la vârsta de şase ani şi până în „zilele noastre”.

4 thoughts on “Drame în nuanţe diferite”

  1. Da… da… cam romanţat. Dar mai ştii… Am şi eu rude şi prieteni din partea moldovei, tot din familii numeroase, tot sărăcei… dar din gunoaie nu mi-a povestit niciunul să fi mâncat. Nici când a fugit d-acasă.

  2. nu m-as mira sa fie totul adevarat, ca lumea e destul de ciudata…imi pare rau de el..si ii multumesc celui de Sus ca eu am avut o copilarie frumoasa…

  3. Eu am cunoscut recent o fetita ale carei drame din copilaria ce inca nu s-a terminat mi-au demonstrat ca nu cunosc cu adevarat sensul cuvantului si m-au facut sa ma rusinez ca m-am plans de lucruri pe care ea ar fi fost fericita sa le aiba…
    Sunem diferiti, traim si simtim altfel. E normal, e uman.
    Dar nu e mai putin trist – la nivel individual, caci subiectiv vorbind, nimic nu doare la fel pe doua persoane diferite…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.