Continuă vaccinarea anti-HPV

Nu am scris până acum nimic despre vaccinul anti-HPV, în primul rând pentru că nu mai am de mult vârsta vaccinării şi în al doilea rând, pentru că nu am copii. Dacă aş fi fost mamă, probabil că m-ar fi interesat mai mult subiectul. Motivul pentru care scriu este acela că am descoperit un sondaj de opinie realizat în rândul părinţilor, iar în urma rezultatelor, Ministerul Sănătăţii a decis continuarea programului de vaccinare anti-HPV împotriva cancerului de col uterin.

Conform sondajului, 52 la sută dintre cei care şi-au exprimat o decizie de acţiune sunt de acord ca fiica lor să primească acest vaccin, 90 la sută dintre părinţii intervievaţi consideră că acest vaccin trebuie să fie oferit gratuit în cadrul programului naţional de imunizare, iar 24 la sută dintre repondenţi au răspuns că au nevoie de mai multe informaţii pentru a lua o decizie.

E clar că anul ăsta informarea a avut un efect, spre deosebire de anul trecut, când lumea se temea de vaccin ca de Baubau fără să încerce să afle mai multe şi să ia o decizie în cunoştinţă de cauză. Iar acum a început deja programul de vaccinare, ceea ce probabil că este un lucru bun.

Mai multe despre sondaj puteţi afla de aici şi de aici.

8 thoughts on “Continuă vaccinarea anti-HPV”

  1. http://videonews.ro/action/viewvideo/30579/Vaccin-AH1N1-retras-din-Canada-din-cauza-reactiilor-adverse/

    chiar nu ti se pare nimic in neregula cu toate megacampaniile astea de vaccinare? indiferent pentru ce ar fi?
    teoretic, trebuia sa murim de 3-4 ori pana acum, din cauza gripei abiare, a bolii vacii nebune, a porcinei, a cancerului de col uterin, etc..
    nu exista medicamente minune pentru tratarea cancerului.. exista tratamente, care impun de fapt, schimbarea stilului de viata, de alimentatie, etc..

  2. Sunt mama sunt gata sa sar la beregata oricui incearca sa imi vaccineze aiurea copilul. Am facut vaccinurile alea obligatorii cand era mica si ok, am inteles de ce. Mai mult de atat mi se pare o prostie. Nu sunt de acord cu ele, nici macar cu cele antigripa. Nu detaliez, e mult de spus, dar cred cu tarie ca sunt interese mai mari in spate decat sanatatea oamenilor.

  3. daca ar fi sa ma iau dupa LumeaMare si Zany, ar trebui sa ma inchid intr-o camera si sa nu mai ies de acolo. Teoria conspiratiei …dragii mei, chiar asa am ajuns sa nu facem diferenta?
    In Canada vaccinul nu este interzis. Eu locuiesc in Alberta si nu am auzit asa ceva. Si ca drept dovada accesati linkul de mai jos (este oficial):

    http://www.health.alberta.ca/health-info/imm-HPV.html

    Se vaccineaza fetele din clasa a 5-a si fara atata tevatura. Nu am auzit de nimeni sa faca crize de nervi.

    Dar desigur, medicii din Canada sunt ignoranti si insuficient informati. Si Canada este o tara din lumea a treia care sta la coada la ambasada romana pt vize.

  4. @Andreea: ceea ce am vrut eu sa evidentiez este ca peste tot se vorbeste despre „necesitatea de a face vaccinul”, si „vaccinati-va!” si tot asa.
    Se creeaza haos si se insufla temeri populatiei pentru profitul companiilor farmaceutice!. poate e spre binele unora, poate nu!
    Important este ca nimeni nu incurjeaza populatia sa se informeze cu privire aceste vaccinuri. nici medicii nu sppun prea multe. ti se baga pe gat si gata.
    daca TU ai fi mai informata cu privire la aceste „pandemii” [pandemie exista de la 200.00 de cazuri; nu exista 200.00 in toata Europa, daramite in fiecare stat in parte),la modul in care sunt fabricate, testate si vandute aceste vaccinuri de catre companiile farmaceutice ai avea si tu o alta parere. nu traiesc pentru teoria conspiratiei, este doar o alta realitate.
    tu chiar crezi ca traim intr-o lume perfecta?
    ce naiva esti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.