I fail

Auzisem de Cable Turtles de multă vreme, le-am găsit pe site-uri de pe afară şi chiar am scris despre ele, altundeva decât pe blog. Şi săptămâna trecută mi-au sărit din nou în ochi, când le-am văzut pe blogul Maibun.ro, într-o postare despre managementul cablurilor, sau cum să-ţi ţii cablul căştilor deznodat. Am dat un click, apoi încă unul şi-am ajuns pe Amazon; am cumpărat repede două ţestoase pentru cablurile mici, pe care le-am plătit cu cardul, iar acum aştept să-mi vină „jucăriile” din America.

Buun. Azi am trecut pe la depozitul LaptopGear din Deva, ca să-mi iau o geantă Crumpler [evident!] la testat, când am observat pe unul dintre birouri o ţestoasă verde. Ia uite, zic, mai sunt şi alţii! Şi-o întreb pe Ligia, tipa de acolo, de unde şi-a luat ţestoasa. M-a privit nedumerită: „Cum de unde?”. Eu insist: „Ai găsit în România sau tot de pe net?”.

Cu un gest larg, Ligia îmi arată cutiile cu ţestoase care tronau deasupra unui dulap. Multe ţestoase! „Păi noi le vindem…”, zice. Ar fi fost atât de simplu să caut „cable turtle” pe Google şi-aş fi descoperit că nu mai trebuia să le comand de pe Amazon, pentru că, iată, avem ţestoase şi aici, în România, ba chiar mai aproape decât aş fi crezut!

Deci, dragilor, dacă vreţi Cable Turtles de toate mărimile şi culorile, Cable Manager în nouă culori sau Cable Fish, peştele tuturor cablurilor obraznice, nu faceţi ca mine! Nu mai căutaţi, pe LaptopGear le găsiţi pe toate. Nu m-a plătit nimeni să scriu articolul ăsta, pur şi simplu mi-e ciudă pe mine că nu m-am gândit să caut înainte de a cumpăra de pe Amazon. Puteam să am deja câte ţestoase aş fi vrut, dar aşa… aştept avizul de la poştă, cu care o să merg la vama din Deva, o să stau la coadă, o să plătesc taxă de şmecherie celor de la Poşta Română şi, în cele din urmă, voi fi mândra posesoare a unor ţestoase de import. :))

I failed.

13 thoughts on “I fail”

  1. si eu am o problema cu cablurile, m`am uitat pe link`urile tale. in casa avem 2 computere cu toate cablurile aferente si asa urat arata cum atarna toate, mai ales ca biroul e pus cu fatza la usa camerei si cand intri vezi o serparie de cabluri negre.

  2. Frumoase testoasele. Dar eu vreau sa te intreb ceva off-topic. Vreau sa comand ceva de pe Amazon (DVD cu filme) si as vrea sa stiu cum se procedeaza. Am cautat pe forumuri romanesti sa vad daca au mai comandat si altii si care a fost procedura. Denisa, te rog, daca ai timp, sa imi spui despre modalitatea de livrare, cost si daca e ok per general sa comanzi pe Amazon. Mersi anticipat.

    1. FB Ronnie, înainte de orice, trebuie să-ţi faci un cont pe Amazon. Sunt multe produse – în special electronice – care nu se livrează în România şi atunci când ai cont, după ce le pui în coşul de cumpărături, în cazul în care nu se livrează în .ro, îţi apare un mesaj prin care ţi se spune asta.

      Trebuie să ai un card valid [Visa, Maestro, MasterCard, de-astea] ale cărui date le introduci o singură dată, la creearea contului sau la prima comandă şi pe care Amazon le „ţine minte”, deci n-o să mai ai bătăi de cap; asta, desigur, dacă nu foloseşti un computer „la comun”. După ce ai pus produsele în coş, mergi spre „checkout” şi de acolo afli exact costul transportului către România. După ce vezi totalul, închei comanda şi aştepţi e-mailul de confirmare, apoi un alt mesaj prin care ţi se spune că pachetul a plecat spre tine.

      Apoi aştepţi un aviz de la poştă şi trebuie să-ţi ridici coletul de la oficiul poştal din judeţ unde se face şi vămuirea mărfurilor primite din alte ţări. C-aşa-i în tenis. Eu zic că e OK să cumperi de pe Amazon, dar nu cât timp poţi cumpăra chestiile respective din ţară. :((

  3. Wow, Denisa, mersi de raspuns. Dar tare mi-e teama ca platesc mai mult transport (Shiping and Handling) decat ceea ce comand. Si mai se iau si taxe de vama :-(
    Deci nu prea are rost sa ma chinui.

    1. FB Ronnie, atunci când ai nevoie de chestii care nu se găsesc la noi, plăteşti şi S&H, n-ai ce face. Şi să ştii că uneori ieşi mai ieftin cu tot cu taxele de transport decât dacă ai comanda de la noi. Exemplu concret: beţe de bătut la tobă, comandate din SUA de un coleg de-al meu, cu tot cu taxe sunt mai ieftine decât dacă le-ar fi luat din România; pentru că şi românii le aduc tot din SUA şi îşi pun şi ei, ca oamenii, adaos.

  4. @Denisa: Da, îmi par scumpe. Nu în ideea că ar fi mai ieftine în altă parte, dar gândindu-te că în fapt este doar o bucată de plastic (hai două) şi gândindu-te la utilitate… zic că sunt scumpe.
    Ai putea încerca să bagi un cui într-o savonieră de 2 lei iar efectul ar fi acelaşi. Ori ai putea să prinzi cablurile cu sârmă, ori… adică ai văzut câte variante există. :))
    Idei inteligente din Militari.

Dă-i un răspuns lui maddy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.