Jurnaliştii, politicienii şi contractele cu statul

Despre clişeele pe care nu mai contenesc să le folosească „jurnaliştii” de la teve am mai vorbit pe aici [o dată, şi încă o dată şi încă o dată şi tot aşa]. Majoritatea oamenilor care au emisiuni la posturile româneşti de ştiri sunt fie nişte profesionişti obligaţi să se „prostitueze” pentru patron, fie nişte „nimeni” care au avut norocul să se afle în locul potrivit, la momentul potrivit. Mulţi dintre ei consideră, probabil, suficient faptul că ne onorează cu prezenţa lor într-un studio, aşa că nu se străduiesc să facă ceva pentru noi, telespectatorii. Nu vor neapărat să ne ofere informaţii, scopul lor este fie să dea cât mai bine pe sticlă, fie să le servească invitaţilor întrebări de pe o listă aprobată în prealabil, fie să îl ajute pe patron să nu mai pară „puşcăriabil”.

Din sutele de talk-show-uri de doi lei s-a născut şi a crescut într-un an cât alţii în şapte expresia „contracte cu statul”. Mie mi se pare că e o expresie născută din dorinţa de a înfunda pe cineva

Dar să ne lămurim: ce înseamnă „contract cu statul”? Înseamnă că Statul Român nu ştie sau nu poate să le facă pe toate în ţara asta. Nu poate să-şi construiască singur autostrăzi, nu poate să-şi deszăpezească drumurile, nu poate să-şi asigure curăţenia în instituţii, nu poate să îşi producă singur hârtia igienică, săpunul, hârtiile pentru imprimantă, pixurile, computerele, telefoanele, maşinile de serviciu, birourile sau scaunele, nu poate să-şi zugrăvească singur pereţii, nu poate să facă multe chestii. Pentru toate astea, Statul Român apelează la firme specializate, care vor şi pot să livreze toate aceste produse sau servicii, desigur, contra cost, după semnarea unor contracte.

Contractele sunt semnate fie în urma unor licitaţii unde câştigă firma care a oferit cel mai bun preţ, fie în urma atribuirii directe. Ca în orice stat corupt, se mai întâmplă şi la noi ca aceste licitaţii să fie câştigate de către firmele nepoţilor sau mătuşilor unor politicieni care au făcut să fie bine, se mai întâmplă ca unele contracte să le fie atribuite direct oamenilor cărora trebuie să le fie atribuite.

Dar ceea ce nu ne spun maimuţicile de la televizor este că Statul Român nu are cum să le facă singur pe toate, aceste contracte trebuie să fie semnate, unele servicii pur şi simplu trebuie externalizate şi cum noi nu mai producem aproape nimic, multe lucruri pur şi simplu trebuie cumpărate de undeva.

Atât de mult s-a discutat pe un ton negativ sau acuzator despre contractele astea cu statul, încât de fiecare dată când auzi despre un om de afaceri că „derulează / a derulat numeroase contracte cu statul”, în subconştient deja i-ai pus eticheta de „vinovat”.

Ca tot românu’, mi se întâmplă şi mie să stau cu televizorul deschis în bucătărie şi de cele mai multe ori „merge” pe posturile de ştiri. Am înghiţit şi eu pe nemestecate poveştile astea cu contractele cu statul, până în vara acestui an, când au avut loc alegerile locale.

Se vorbea atunci despre un candidat la Primăria Hunedoara – care a şi câştigat postul de primar, dar nu asta-i important  – că ar fi derulat contracte cu statul. Am fost curioasă, am căutat şi am aflat că firma deţinută de candidatul respectiv a dotat cu calculatoare nu-ştiu-ce laborator al unei şcoli şi a „montat Internetul” la nu-mai-ştiu-care primărie din judeţ. În urmă cu mai mulţi ani. Contracte în valoare de câteva mii sau zeci de mii de lei.

Dacă un politician sau viitor politician are o firmă care are un contract cu o şcoală, un spital, o bibliotecă, o primărie, un stadion, un bazin de înot, un patinoar, contract în urma căruia firma respectivă rămâne cu un profit – impozabil! – de câteva sute de lei, gata, respectivul politician e con-dam-nat. Are contracte cu statul, deci fură! Să-l schingiuim, să-l punem la zid şi să-l împuşcăm!

Oameni buni, închideţi televizorul şi deschideţi-vă mintea!

4 thoughts on “Jurnaliştii, politicienii şi contractele cu statul”

  1. Toate bune si frumose, doar ca trebuie vazut la ce preturi au fost facute acele dotari! Daca au fost facute la preturile de pe piata, foarte bine! Daca preturile au fost de genul 300 un cui, atunci apare problema!

  2. Dana are dreptate. Foarte multe contracte de genul asta se deruleaza prin intermediari, la preturi mult mai mari decat pretul pietei, pentru ca mananca multe guri de pe urma lui. Si da, acestea trebuie blamate.

  3. Mai important este dacă statul ar fi suficient de capabil să deschidă ceea ce a închis, iar pentru asta un prim pas ar fi redeschiderea spitalelor; ca să nu mai vorbim de infrastructură, agricultură și turism unde toate sunt la pământ, iar statul nu face nimic.

  4. Da. Numai ca exista niste nuante. Plus ca totusi, 265 sunt (putin) cam multe… La 265, doar 100 de lei/an sa fi castigat per contract, si erau 26500 delei, adica o suma onorabila. In plus, cine e fraierul sa faca un contract pentru doar 100 lei/an? Oricum, pentru ei intoarcerea la inocenta este tardiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.