Cupluri în care el fumează şi ea nu

Dintotdeauna m-am întrebat cum se face că în unele cupluri, el fumează şi ea nu. Sau invers, dar mai rar, ce-i drept.

Cum o fi, ca femeie finuţă şi delicată [noi, fumătoarele, parcă suntem mai puţin finuţe când stăm cu ţigara aia urât mirositoare în gură, numa’ zic], să te săruţi cu un bărbat care miroase ca o scrumieră? Când sunt doi fumători, amândoi miros la fel de urât şi niciunul nu mai simte cât de tare îi pute gura celuilalt. 

fumator - nefumătoare

Nu-mi spuneţi că există pastă de dinţi, apă de gură, aţă dentară, gumă de mestecat şi Tic-Tac. Ştiu că există şi mai ştiu că toate astea nu înseamnă nimic când eşti într-un bar şi pe lângă alcool, bagi în tine fum de ţigară. Poţi să mesteci toate gumele de pe Pământ, după ce ai fumat o ţigară nu mai contează, miroşi a ţigară, nu a mentol.

Ştiu cel puţin trei astfel de cupluri, în care ea nu fumează, dar spune că nu o deranjează prea tare fumul de ţigară, pentru că soţul ei e fumător şi s-a obişnuit. Cum ajungi să te obişnuieşti să dormi lângă un bărbat care miroase ca birtul de la parterul blocului, când dinţii tăi sunt albi ca laptele şi singurul fum pe care îl inhalezi vine de la el?

foto

Dacă ai găsit o greșeală de redactare, mi-o poți semnala selectând textul cu pricina și apăsând Ctrl+Enter. Mulțumesc!

25 thoughts on “Cupluri în care el fumează şi ea nu”

  1. Eu is obisnuita :).
    Se simte foarte tare imediat dupa ce fumeaza, dar in rest nu. Si fum nu vine doar de la el, ca majoritatea prietenilor nostri fumeaza (barbati, femei, nu conteaza).
    Poate ajuta totusi si ca sunt alergica si am nasul 70% infundat cam tot timpul.

  2. Păi stai, că eu ştiu să-ţi spun exact cum e: că nu fumez :( Ba, mai mult, urăsc fumul şi ţigările. Şi jur că nici nu m-aş fi uitat vreodată la el dacă ar fi fumat de la început. Dar m-a păcălit, nemernicul, (:P) s-a apucat pe la 25 de ani de fumat (eram impreună deja de 5 ani la vremea aia… )

    Ce să mai încoace şi-ncolo: nu e chiar aşa, chiar nu miroase ca birtul :))) Şi nu mă deranjează (deh, vezi tu iubirea e oarbă şi n-are simţuri nici după 14 de la primele scântei :D)

    Plus că e valabil şi la mine ce-a zis Oana în ultima propoziţie, numai că eu nu m-am gândit că aş fi alergică, am zis că am polipi :)))

  3. La mine pe moșie e un pic diferit… eu nu fumez, muierea nu fumează, dar fumează Mama Soacră cu care locuim.

    Și cel mai rău e că seară de seară se mai și îmbată. Și ne bate și ne trimite la cerșit să-i luăm țigări.

  4. Interesant articolul tau, fac parte din categoria femeilor care nu fumeaza. Pentru mine este greu de suportat si sper sa se lase. :) Mi-a promis ca se va lasa.

  5. Eu l-am cunoscut de fumator. Si nu ii putea gura, desi nu statea cu guma intre dinti non-stop. Drept ii ca nu fuma Marasesti.

    Nu i-am impus niciodata sa se lase (ma deranjeaza fumul de tigara, nu mirosul unui fumator), s-a lasat acum 4 ani. Deci tot e bine pana la urma :D

  6. Amândoi suntem nefumători , dar stiu cum miroase un fumător ca era taicămio fumător , probabil de acea nu fumez .
    Când eram în căutări de însurătoare asta era un criteriu care făcea diferenta :)) ,am avut prietene fumatoare pentru mine era ca si cum pupam un veceu dupa ce fuma .

  7. Funny! eu fumez si iubitul meu nu.. nu, nu fumeaza, nu, nu stie k fumez. da, il mint si imi e tare rusine:( suntem de 8 ani impreuna, de la inceput mi a spus ca nu suporta femeile care fumeaza.. pe vremea aia eram la cateva tigari pe zi, m am tot lasat, cateva luni, un an, apoi am trecut la ziua si pachetul si acum sunt la pauza de pe 10 sept. pauza in care am fumat 2 tigari, adica am tras un fum din una, am stins o si dupa cateva luni am repetat povestea.. ideea e ca eu nu miros. niciodata nu fumez fara sa beau ceva in acelasi timp si mereu ma dau cu geluri anti bacteriene pe maini.. sper sa nu mai fie cazul. totusi

  8. Eu am incercat sa ma apuc de fumat si n-am reusit niciodata. Nu vad farmecul tigarilor.

    Toate prietenele mele, de fapt toate femeile fumatoare care au fost cu mine au trebuit sa se lase de fumat, pentru ca nu suportam gustul de tigara. Una chiar s-a despartit de mine ca n-a mai suportat fara :)))

  9. Cum spuneai și tu fumul de tutun îi deranjează pe nefumători și aici mă gandesc la biata mama care se ceartă cu tata din această cauză. Iar replica e mereu aceeași: ”mai lasă și tu tutunul ăla că ne intoxici pe toți…”

  10. La noi e invers, eu fumez el nu. Asa m-a cunoscut asa m-a acceptat. Ideea e ca nu fumez in casa. M-am lasat anul acesta 6 luni dar m-am reapucat si dupa doua zile de abstinenta mi-a zis ca e foarte ciudat sa ma sarute, ca nu e obisnuit cu noul meu gust si ca ii placea cel vechi. :)

  11. La mine e invers, eu fumez si el nu. Insa, nu mi-a impus niciodata sa nu fumez. Mi-a spus doar:”incearca sa le mai raresti”. Pe vremea cand m-a cunoscut eram fumatoare inraita, fumam Snagov, Carpati, Amiral, Dacia…tigari romanesti. Mi-a spus:”incerca sa fumezi ceva mai fin, sa nu miroase asa puternic”. Problema era ca….nu suportam tigarile light(erau prea slabe) si nu ma „saturam” de la ele.
    Uneori, ies seara din dormitor si ma simte:”iarasi mergi sa te droghezi” sau „iarasi te-ai injectat?”. Ma simt penibil pentru ca stiu cum miroase un fumator. Insa, nu pot renunta la ele. Stiu, veti spune:”nu exista nu pot, ci nu vreau”. In orice pentru mine aceasta zicala e valabila, mai putin in privinta tigarilor. NU POT!!!! Am incercat, m-am lasat, mi-a fost rau, ma durea capul ingrozitor, am devenit nervoasa. E singura „placere” la care nu pot renunta. Bravo celor care pot! Toata stima mea pentru ei.
    Aviz nefumatorilor si tinerilor: nu va apucati niciodata de fumat!

  12. Ne-am cunoscut fumatori. Eu dupa 1 an m-am lasat (fumam deja de 7 ani) si nu m-am mai apucat, ea fumeaza in continuare.

    Suntem impreuna de aproape 9 ani > de 4 ani suntem casatoriti. E ok :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.