JYSK vrea să fie „IKEA săracului”

Am fost clientă JYSK; ca toţi est-europenii pe care nu-i dau banii afară din casă, am ales să cumpăr câteva piese de mobilier din magazinul deschis în Deva, în cadrul Galeriei Real [rebotezată Galeria Deva de când Real nu mai există]. Ba, m-am încăpăţânat să-mi iau nu unul, ci două paturi din metal de la JYSK.

Pe primul l-am „donat” alor mei pentru casa de la ţară atunci când l-am luat pe cel [mai] mare, un pat imens, de 2×2 m. Din păcate, dacă primul încă mai stă în picioare – deşi nu e foarte solid şi se cam „clatină”, cel de-al doilea nu doar că s-a dezintegrat, dar mi-a făcut şi o gaură de toată frumuseţea în parchet. A fost ultimul lucru pe care l-am mai cumpărat de la JYSK.

Nu a fost ieftin patul, dar cu siguranţă era mai ieftin decât orice alt pat de dimensiunile alea disponibil în vreun magazin. A fost nevoie de câteva luni bune cu emoţii că ne trezim pe jos, cu „împinge, te rog, patul la perete”, ca să ne dăm seama că nu are rost să ne chinuim când ne putem face singuri un pat din paleţi

Am mai făcut greşeala de a cumpăra o comodă cu patru sertare tot de la JYSK. Nu exista să umblu la sertare fără să cadă placajul şi să mă trezesc cu conţinutul sertarului în sertarul de sub el. Atât de tare m-a enervat, încât am scos-o din cameră cu picioare-n gură! OK, nu în gură, dar i-am rupt sertarele înainte de a o arunca*. Asta a fost cea mai incomodă comodă, mai ales dacă nu ai crescut cu mobilă din carton presat şi nu eşti obişnuit să te porţi cu obiectele de mobilier de parcă ar fi căptuşite cu ouă!

Na, şi uite-aşa, m-am liniştit cu JYSK. Nu mai cumpăr nimic de la ei, pentru că aproape toate obiectele de mobilier s-au dovedit a fi de proastă calitate.

O investiţie cumpărătură pe care nu o regret este scaunul de calculator. Îl am de mulţi ani şi abia acum începe să cadă „pielea” de pe el, one „fulg” at a time.

Odată cu primirea celui mai recent pliant de la JYSK, am constatat că hârtia pe care este imprimat e de calitate mai bună [mult mai bună!], dar şi că felul în care sunt prezentate produsele s-a schimbat. Cineva a frunzărit catalogul IKEA şi şi-a spus: dacă suedezii fac atâţia bani cu mobilierul lor scandinav, noi de ce nu ne-am adapta? Chiar dacă produsele vândute sunt mai slăbuţe, chiar dacă atunci când spui mobilă din Scandinavia nu te gândeşti nici în 100 de ani la mobilă daneză, iată că asta nu i-a oprit pe cei de la JYSKEA, pardon, JYSK, să dea următoarea formă descrierilor de produse:

  • SUNDSVALL prosop de mâini
  • GUSUM aparat masaj picioare
  • BARLIND covor
  • KROKUS pătură din fleece
  • HASSELURT faţă de masă
  • SKOVRANKE cuvertură
  • TVERRFJELLET plapumă cu fibre [să nu uit să caut etimologia cuvântului „terfelit”]
  • KVITEKULEN plapumă din bumbac
  • HOLSTEBRO canapea extensibilă
  • HADERUP colţar extensibil
  • STORVORDE masă şi scaune
  • KOKKEDAL bufet
  • BJERRINGBRO comodă cu sertare
  • SVINNINGE scaun din metal, cu şezut tapiţat
  • BRATTFJELL plapumă 4 anotimpuri

Nu mai insist, cine a văzut măcar o dată-n viaţă un catalog IKEA ştie că stilul JYSK este copiat fără ruşine de la IKEA. Ehei, unde sunt piesele de mobilier de altădată, cu denumiri precum: „Mobilă Diana”, „Mobilă de bucătărie Iulia” etc? Acum fie dai mobilierului un nume care-ţi răsuceşte limba pe după măselele de minte, fie închizi şandramaua şi te laşi de business.

Iată că nu doar la noi se „poartă” imitaţiile, copierea celui mai bun. Cei de la IKEA ar trebui să fie mândri că un producător [sau poate doar vânzător] de mobilă din Danemarca aspiră să ajungă precum marele producător suedez.

Imitation is the sincerest form of flattery

Asta e, pentru foarte mulţii români care nu au în fiecare zi drum pe la IKEA, magazine precum JYSK se străduiesc să acopere această nevoie a pieţei. Nici să construieşti un IKEA la fiecare 500 de kilometri nu o fi profitabil, mai ales în ţara cea mai săracă din UE, „depăşită” doar de Bulgaria. Iar până când vom avea autostradă pe care să dăm o fugă până la IKEA Bucureşti sau IKEA Budapesta, avem JYSKEA. IKEA săracului.

* Comoda a fost „salvată” de Mama, care a reparat-o, a lăcuit-o şi i-a dat o viaţă nouă tot în casa de la ţară. Eu aş fi vrut să-i dau foc [comodei, nu mamei]!

6 thoughts on “JYSK vrea să fie „IKEA săracului””

  1. n`am luat mobila de la jysk in afara de un scaun de birou care se tine bine dar am gasit maruntisuri simpatice pentru craciun la preturi foarte bune, printre care un set frumos de fluturi din pene care e preferatul meu.

  2. cateodata e bine sa aplici zicala „suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine”
    repet, numai cateodata si la anumite produse.
    in rest, de la jix (asa zice bunica-mea :) am cumparat chestiute gen prosoape de bucatarie, o perdea..etc care chiar daca s-ar strica nu m-ar durea la portofel.

  3. „Suntem prea saraci ca sa cumparam lucruri ieftine” – este intr-adevar un principiu bun. Cred ca putem face economie in cazul produselor consumabile, insa pentru cele de uz pe termen lung ar trebui sa ne uitam la calitate.

  4. 1. Danemarca e teoretic in Scandinavia (zona culturala, nu peninsula), deci teoretic tot ce face JYSK e scandinav, nu vad ce e gresit sa afirmi asta.
    2. Denumirllea scrise de tine sunt o parte orase daneze (majoritatea), o parte suedeze (gen Sundsvall) si cateva sunt cuvinte in daneza (Hasselurt inseamna ghimbir salbatic). Mi se pare de admirat ca isi denumesc produsele in limba lor si dupa orasele lor (sincer nu-s suficient de documentat sa stiu daca au copiat IKEA, dar au tot dreptul sa le denumeasca asa), chiar daca sunt firma internationala, nu ca la noi cand orice cacat il denumesti in engleza ca romanilor li se pare mai intresant decat acelasi cacat pe limba lor (ar fi misto sa avem saltea Brasov, scaun Bacau, pat Tulcea, chiuveta Giurgiu, perdele Pascani, covoare Orastie etc.)
    3. Majoritatea mobilei de la JYSK (apropo, pronuntat ceva de genul iiusc) e de proasta calitate, dar si aici in Finlanda e mai ieftina decat la Ikea si aprope cea mai ieftina mobila pe care o poti gasi noua (sunt si multe magazine second hand de mobila, acolo normal ca e mai ieftin). Au insa si produse ok, pilote, lenjerie, perne, dar cei din afara care iau mobila de la JYSK sunt ori studenti ori cu bani mai putini.

  5. Habar nu aveam de ei. De putine ori mi-a fost dat sa vad o mobila in serie sa fie de calitate. Cel mai bine iese la comanda, desi mana meseriasului care monteaza face mult.

Dă-i un răspuns lui Perkele Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.