Leneşii fac lumea să se învârtă

Am ajuns la concluzia asta, că leneşii sunt cei care fac lumea să se învârtă, în urmă cu două seri, când soţu’ m-a anunţat, victorios, că a găsit pe blogul lui Hădean soluţia pentru a prăji carne fără să facă fum.

Dar să vă introduc puţin în atmosferă: cu ocazia Revoluţiei preţurilor de la eMAG, Sebi a găsit un grill electric Russell Hobbs la un preţ de nerefuzat: 100 şi ceva de lei, redus de la 250. L-a comandat şi, două sau trei zile mai târziu, făceam sandwich-uri presate şi, într-o zi, grătare. Nu vreţi să ştiţi ce fum s-a făcut în toată casa!

A fost pentru prima dată în viaţa mea când am deschis uşa de la intrare ca să mai iasă din fum, nici măcar curentul produs de geamurile deschise nu l-a dat afară pe tot. Începusem deja să tuşesc când i-am strigat lui Sebi: NEVER AGAIN! De-astea nu mai facem!

Şi normal că s-a gândit el că trebuie să fie o soluţie ca să nu mai facă atâta fum şi să continue să mănânce carne friptă, doar e bărbat şi e inventiv. Din fericire, cineva a fost şi mai inventiv înaintea lui şi a găsit soluţia pentru a prăji carne fără să facă fum. E foarte simplă, de altfel: în tava sau pe grill-ul unde prăjeşti carnea pui hârtie de copt. Atât!

Un „efect secundar” binevenit a fost că tava în care a prăjit carnea pentru burgeri nu s-a murdărit aproape deloc, am şters-o doar cu un burete umed şi e curată. Atunci am realizat că soluţia pentru a nu face fum a fost, de fapt, doar un bonus pentru leneşul care a căutat să nu mai murdărească tava în care îşi prăjea carnea. Sunt sigură de asta!

sunca prajita fara fum

Bill Gates a zis că alege oricând un leneş să rezolve probleme grele, pentru că leneşul va găsi soluţia cea mai simplă, care să nu-i dea bătăi de cap.

lenesul plimba cainele cu masina

P.S.: Dacă vă interesează reţeta de burger pe care am de care am beneficiat şi eu, o găsiţi la Adi pe blog.

5 thoughts on “Leneşii fac lumea să se învârtă”

  1. interesanta idee. am s-o incerc si eu, am un coleg de apartament caruia nu prea ii plac tigaile murdare :))) cred ca trebuie neaparat s-o incerc, avand in vedere ca-mi mai e si sef :))

  2. Pai nu stiu cum ati reusit voi … probabil ati lasat prea mult carnea pe gratar, eu folosesc acest gratar de 4 luni si niciodata nu a facut fum…

Dă-i un răspuns lui dgtall Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.