Lola

Urmăresc blogul Lolei de câteva luni şi abia azi am intrat pe un site unde Lola a expus o parte dintre mărgelele pe care le-a creat [nu m-am prins până azi de existenţa catalogului, nu pot să-mi explic de ce].

Mărgelele realizate manual de Lola dau o stare de bine, de aceea cred că spaţiul ei virtual ar putea să se numească Lola’s Joy Factory, pentru că mai presus de a “fabrica” vise, ea oferă bucurie celor care-i poartă mărgelele. Nu exagerez şi nici nu m-a rugat nimeni să scriu despre Lola, nu am primit şi nu voi primi nici un bănuţ pentru că scriu despre mărgelele ei superbe, aşa că dacă veţi avea curiozitatea să-i admiraţi mărgelele şi veţi simţi aceeaşi bucurie pe care o simt şi eu, înseamnă că suntem mai mulţi. :) Sau mai multe. Eu o simt pe Lola foarte aproape, chiar dacă-i la nişte mii de kilometri de noi.

Pe lângă minunile pe care le face din lut şi culori, Lola are talent şi la scris şi cred că m-am hotărât să v-o recomand după ce i-am citit postul despre Balcic. N-am scris niciodată despre visul meu de a merge la Balcic, pentru că aşteptam să-l văd întâi şi apoi să-l povestesc. Uite că mai sunt şi alte persoane care visau la acest loc încă dinainte de a-l cunoaşte, aşa cum visez eu la Balcic, New York, Paris şi încă vreo două capitale europene pe care trebuie să le văd în viaţa asta.

Când o să cresc mare, vreau să fac mărgele delicioase ca ale Lolei sau măcar să am jumătate din ideile frumoase pe care le are ea.

P.S.: De azi, Lola este în sufletul şi în blogroll-ul meu. ;)

8 thoughts on “Lola”

  1. Margelele Lolei sunt farame de vise. De cateva zile de cand mi-am primit si eu margelele de la ea, nu ma mai satur sa le port. Sunt minunate si se simte in fiecare margica dragostea cu care le-a facut. Are intr-adevar talente deosebite..

  2. Bucuria si frumusetea sunt, de fapt, in cei care le vad in margelele mele.
    Denisa, sunt onorata de locul pe care mi l-ai acordat astazi :)

  3. unde’i blogroll’ul? :-/… vad “citesc” dar mai jos incepe scrisul sau ma rog :)) in orice caz nu se vede blogroll’ul

    1. Coco, dacă foloseşti Internet Explorer, sunt şanse să nu vezi blogul meu cum trebuie. Aşa că te sfătuiesc să “treci” pe Firefox, Chrome sau orice altceva. :D

Leave a Reply to honeybunny Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.