Nesimţire marca Kaufland. Cacofonie intenţionată

O vreme n-am mai avut probleme cu preţurile de la Kaufland; se „cuminţiseră” şi ce scria la raft apărea şi pe bon. Dar în ultimele săptămâni, de fiecare dată când cumpăr mai mult de 10 produse, unul sigur are alt preţ, de fiecare dată mai mare decât „povestea” de pe etichetă.

O dată am zis că e o scăpare, de două ori… se mai întâmplă, dar când eşti furat în mod repetat, cu zâmbetul pe buze şi cu explicaţia că „eu ştiu, dar n-am ce să fac”, nu eşti tu, clientul, vinovat că prost dacă îţi faci în continuare cumpărăturile de la magazinul care te fură?

Că nu ziceţi că inventez: Ghiocel a plătit 20 de lei şi 18 bani pentru o cutie de smântână de 400 de grame. Eu zic că e un preţ cam mare şi oricum, o cutie de 400 de grame  nu prea are cum să conţină un kil două sute de smântănă. N-are cum, zău!

Sunt curioasă care va fi răspunsul primit de Ghiocel de la Kaufland Tg. Jiu şi dacă şi cei de acolo sunt la fel de miserupişti cum sunt ăştia din Hunedoara: „s-a întâmplat, nu s-a actualizat lista de preţuri, nu e vina noastră, ne cerem scuze, poftiţi diferenţa”. Dacă nu ştiaţi, vă spun eu: orice problemă aţi avea, nu este vina celor cu care stai de vorbă. Întotdeauna este un şef invizibil şi rău care nu actualizează lista, un computer prost care măreşte preţurile – pentru că n-o să cumpăraţi vreodată de la Kaufland un produs mai ieftin decât face; mai scump, da, mai ieftin, niciodată! -, un coleg care nu şi-a făcut treaba şi nu a schimbat eticheta de preţ. Dar angajaţii care sunt plătiţi ca să dea explicaţii şi să facă frumos sunt tot timpul nevinovaţi.

De curând am plătit cu 40 de bani mai mult pentru un produs care la raft avea preţul de 3,99 lei. La ofertă! La „confruntare”, angajata căreia i-am explicat problema mi-a spus că o colegă este în faţa raftului şi că preţul afişat este de 4,39 lei. Nu, n-am greşit eu, de când m-am ars cu preţurile lor, suflu şi-n iaurt, adică întotdeauna caut pe eticheta de la raft codul de bare al produsului. Deci sigur nu a fost greşeala mea, dar dezavantajul a fost că angajata apelată prin telefon a avut timp să schimbe preţul.

Săptămâna trecută le-am lăsat un bileţel – au ei nişte formulare pentru reclamaţii – în care le explicam că m-am cam săturat să fiu agresată verbal de românca Mirela [observaţi că nu am scris „ţiganca”, domnule Javrilă, chiar dacă tipa în cauză este o ţigancă, da? Nu discriminăm pe nimeni!] şi i-am invitat să aleagă între a-i permite în continuare să-i jignească pe clienţi sau a mă păstra pe mine de client. După două zile, românca era încă în parcarea magazinului Kaufland din Hunedoara, dar aseară am văzut-o, singură şi cam tristă, în faţa supermarketului Carrefour Express, mai mic, cu clienţi mai puţini şi cu parcarea aproape goală. Nu ştiu dacă era în schimbul doi sau dacă a fost alungată [„detaşată”] la alt magazin pentru o vreme, de gura clienţilor. Eu am solicitat un răspuns din partea celor de la Kaufland şi încă mai aştept să-l primesc.

Despre Mirela am mai scris aici. Stă în parcare şi atunci când nu cerşeşte cei 50 de bani pe care clienţii i-ar obţine atunci când duc coşul de cumpărături la loc, cere ţigări sau un leu. Expresia „consacrată” este: „Îmi daţi, tanti, un leu, îmi daţiMirela?”. Nu, nu, n-am greşit, întotdeauna îşi pronunţă numele după rugăminte cerşeală, ca un fel de semnătură.

14 thoughts on “Nesimţire marca Kaufland. Cacofonie intenţionată”

  1. La 20 de lei cutia de smântână, cred că nu mai e vorba doar de neglijenţă. La urma urmei, cât de neglijent să fii? La câte reclamaţii să tot dai exdplicaţii? Şi apoi, dacă repeţi o greşeală la nesfârşit, înseamnă că o faci cu bună ştiinţă.

  2. sa stii ca reclamatiile din cutia aia ajung pe la bucuresti, sau asa ar trebui..
    sunt intr`adevar multe preturi neschimbate, dar sunt la fel de multi si clientii care nu citesc etichetele de pret

  3. Eu am vazut cum se face etichetarea marfurilor si daca codul de bare era pe toata smantana din raft va dati seama ce „profit” au avut in ziua respectiva? Si eu sunt curioasa sa vad daca am „succesuri”. Banul oricum l-am dat, dar nu ma las. Va tin la curent.

  4. mda din pacate cand spui kaufland hunedoara…apare si mirela pe fundal :))…dar acolo e locul ei de munca…eu am avut „norocul” sa o vad in timpul liber cand dansa cu o boxa enorma in brate din care urlau manele…inca ma mai bantuie imaginea aia :))

  5. PAi cand se mai intampla asa ceva.. iti recomand sa iei produsul gratis… este o lege europeana care spune ca daca un produs are alt pret la casa, ai dreptul de a lua acel produs gratis fara a plati ceva… Nu mai stiu exact unde e legea dar o sa o caut si o sa iti dau link-ul, pt ca pe viitor sa mergi si sa faci cumparaturi gratis :D. Multi iti vor spune cand le spui de aceasta lege ca la noi in Romania nu se aplica.. lucru total gresit, pt ca suntem in ue si trebuie sa le folosim si noi.

  6. Nu mai umbla pe acolo. La fel am facut si eu cu idiotii de la Oncos de cand n-am gasit pretul la un produs. Clientul e stapanul, nu sunt ei stapanii nostri

  7. Probabil cei de la Kaufland nu mai au bani sa plateasca vreo firma de paza sau nush, de cateva saptamani, la kaufland Constanta sunt vreo 7-9 mirele, partea proasta e ca mirelele noastre se agata de tine si de caruciorul tau la propriusi trag de tine. PRima oara am zis ca e o intamplare, mi’a fost si frika eram singura , nu vreti sa stiti cum mi’am pus produsele din cos in masina (claie peste gramada) numai sa plec mai repede. Da’ numai de’a naibii nu le’am lasat apoi cosul gol … apoi a doua oara la fel .. a treia oara kaufland constanta nu ma mai prinde in parcarea lor :D

  8. Daca cumperi cateva produse,este usor sa verifici codurile de bare.Dar ce faci atunci cand trebuie sa iti umplii cosul?Va dati seama ca acum cu sarbatorile trebuie si ei sa se scoata cumva :) ..Trist este ca au aparut cersetori tigani romani la magazinele de aici din Austria.Ma mira faptul ca au reusit sa ajunga tocmai aici pt.ca e ceva distanta de Viena unde este paradisul lor.Se tin ca scaiul de clienti,si culmea este ca vb in romaneste,nici un cuvintel in germana.Cum sa fac sa scap de ei?Cred ca intr-o zi o sa cedez si o sa le zic ceva de dulce pt.ca m-am saturat sa fiu injurata ca nu le dau lor banii de la cosul de cumparaturi.Insa nici sa ma fac de cacao nu vreau,automat o sa vada toata lumea ca sant aceeasi natie ca si mine,plus ca o sa fiu nevoita sa dau ochii cu tiganii de fiecare data ma voi duce la cumparaturi..

  9. Fratilor,este usor sa acuzi in stanga si in dreapta fara sa stii exact care sunt datele problemei.In Kaufland sunt undeva la 15.000 de articole diferite.In fiecare dimineata se actualizeaza anumite preturi care vin din protocol.Unele produse au plasari in mai multe locuri,unele etichete nu se potrivesc(daca ati obsevat exista etichete mici,mari,semiplacate).E adevarat ca mai scapa diferente de pret la anumite produse,dar nu intentionat.Nu mai fiti asa de carcotasi si sa credeti ca asta e politica kauflandului pentru ca la ce vanzari au astia zilnic nu cred ca rost sa se preteze sa vanda la diferente de pret de cativa banuti doar ca sa mai obtina niste bani degeaba.De multe ori clientii nici nu au dreptate la diferenta de pret,ei citind etichetele incorect,dar se si inghesuie sa primeasca diferenta de bani inapoi.Inca ceva: este imposibil sa schimbi pretul de la raft asa pe loc cum cred unii ca se face din momentul in care el ia produsul si pana ajunge la casa.De regula preturile se schimba dimineata pana nu se deschide magazinu.

Dă-i un răspuns lui Flaviu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.