Omu’ [în] negru

Am cunoscut până acum două femei care se îmbrăcau exclusiv în negru. Aş zice că nu le pot înţelege, da’ am avut şi eu o perioadă în care negrul era singura culoare în care mă suportam. Tot auzisem eu că negrul „subţiază”, plus că îmi plăceau hainele negre. Din fericire [pentru mine, dacă altora nu le place, nu-i problema mea], perioada asta a fost destul de scurtă, deci mi-a „trecut” repede.

Mama s-a îmbrăcat mulţi ani în haine închise la culoare. De vreo cinci ani, a slăbit mult şi poate şi din cauza asta se îmbracă în culori deschise şi ceva mai vesele. Oricum, îi stă muuult mai bine în roşu, de exemplu, decât în maro sau maro închis. Bine că nu i-a luat mai mult de zece ani să-şi dea şi ea seama de asta!

Tipele astea două de care ziceam la început nu au nici o problemă cu greutatea, nu-s grase, nu-s nici urâte, dar se îmbracă numai în negru. Pe prima dintre ele am văzut-o într-o zi în blugi albaştri şi am ridicat din sprâncene; părea că se îngrăşase. A fost singura dată când am văzut-o purtând altă culoare. În rest, haine negre, bijuterii din aur – numai din aur! – şi ruj roşu. Şi nu era genul de femeie fatală, care să se îmbrace în rochii negre. Purta bluze mai largi sau mulate şi blugi sau pantaloni negri.

Cea de-a doua era îmbrăcată în negru când am cunoscut-o şi mult timp după asta n-am văzut-o purtând altă culoare. Am întrebat-o care-i baiu’ şi mi-a spus că îi plac hainele negre. Dar în momentul în care am întâlnit-o şi purta o rochie de un galben superb, nu mi-a venit să cred: schimbarea de culoare o întinerea cu vreo 10 ani. Oricum ea are vreo 50 şi arată de 38, dar hainele colorate pe care le-a mai purtat vara asta o fac să arate şi mai bine. Şi atunci de ce s-ar întoarce la negru? Pentru că-i place. Of…

Eu cred că negrul are farmecul lui, dar dacă alegi să porţi numai haine negre ori închise la culoare, îţi faci un deserviciu. Nu îmi place deloc ideea de doliu. Când o să mor, vreau ca oamenii să se îmbrace cu cele mai colorate haine pe care le au în dulap. Nu vreau să ştiu că după ce nu voi mai fi, lumea va alerga prin magazine în căutare de „ştrampi” negri, şosete negre, bluze şi pantaloni negri – de geci oricum nu va fi nevoie, pentru că eu n-o să mor iarna.

Nu mă pot imagina purtând doliu după cineva – şi, fie vorba între noi, nici nu vreau să-mi imaginez că aş putea pierde pe cineva drag. Doliul ar trebui să fie o stare de spirit: eşti trist că ţi-a murit un membru al familiei sau un prieten apropiat. Dar să te îmbraci în negru doar ca să le arăţi celor din jur că suferi… mnu! Oricum cei morţi nu ştiu ce culoare porţi tu după ce ei s-au dus şi înclin să cred că nici nu-i mai interesează. Şi dacă chiar pot vedea ceva de acolo unde se duc, sunt convinsă că îţi pot „vedea” şi suferinţa – deci nu-i nevoie să porţi negru.

În alte ţări [China?], din punct de vedere vestimentar, doliul presupune să te îmbraci în alb. Păi nu?

18 thoughts on “Omu’ [în] negru”

  1. În principiu culoarea vestimentaţiei reflectă personalitatea şi starea de spirit la un moment dat. Deci dacă eşti o persoană mai supărată din fire o să porţi mai mult culori închise, dar ar mai trebui purtate şi alte culori pentru că nu poţi să fi supărat in continuu.

  2. Mie nu imi place sa ma imbrac in culori inchise, ma deprima. In schimb, am multe prietene care se imbraca numai in negru…le plece culoarea + ca au impresia ca le subtiaza.
    Referitor la doliu, am purtat si eu, cand a murit bunica mea, acum 6 luni. Dar nu l-am purtat 40 de zile, asa cum a facut mama, ci doar o saptamana.
    Doliul il porti in suflet, nu in exterior.

  3. Si eu am avut o perioada in care ma tot imbracam in negru. Eram cam prin liceu si nici nu eram grasa. Pur si simplu eu n-am abilitati speciale de combinat culori si deja cand sunt 3 ma panichez ca risc sa arat ca un curcubeu. asa ca, negrul + alta culoare = love. :)

  4. ieri am venit la lucru cu o rochie de stofa mulata neagra, ciorapi negri si pantofi negri de lac si m`au intrebat colegele dc ma duc la inmormantare. imi place negrul si am haine negre in garderoba dar rar port negru din cap pana in picioare.

  5. În urmă cu 10 ani aveam o manie, cea a blugilor negri, pentru că nu trebuia să-mi bat capul să-i asortez. După un timp nu i-am mai suportat şi nici în zi de azi nu mai am nimic negru în dulap, nici măcar ciorapi sau şosete. Pur şi simplu nu mai vreau să port negru niciodată.

  6. Sunt cazuri si cazuri, Denisa… am prietene carora le sta foarte bine in culori deschise si prietene carora le sta foarte bine in culori inchise…

    Oricum cred ca trebuie sa fie foarte plictisitor sa te imbraci intotdeauna in aceeasi culoare… oricare ar fi aceea.

  7. Pepe: Cu lenjeria intimă e altă treabă, eu zic despre hainele care se văd şi sunt mereu în aceeaşi culoare.

    Bogdan: Ai dreptate, dar cred că m-aş putea îmbrăca multă vreme numai în kaki.

  8. me….black forever,all the way:)pentru ca imi place nu pentru ca as arata mai slaba sau whatever.am si parul vopsit negru dar ma scot totusi cu ochii mei albastri:P

  9. mie imi place sa port haine de toate culorile, dar cand ma duc la cumparaturi si vad ceva negru sunt imediat atrasa de acel obiect vestimentar… si nu sunt trista sau grasa… pur si ssimplu imi place foarte mult negrul … si imi place mai mult cum imi sta in negru decat in orice alta culoare …. bine nu zic ca ma imbrac in negru din cap pana in picioare … dar sa fie negru cat mai mult :)
    evit negrul doar in zilele toride de vara :)) atunci nici nu vreau sa aud de haine negre :P

  10. Culorile reflecta anumite stari de spirit si-ti poti da seama ce-i macina pe oameni, daca-i macina, sau daca sunt bine dispusi dupa cum se impraca… exceptie sunt cazurile in care unii/unele chiar nu stiu sa se imbrace…

  11. Da, asa cum spune si Bogdan Epureanu. Sunt persoane pe care le prind anumite culori (nu este cazul sa spunem ca negru este o culoare, doar asta am invatat la desen) mai deschise, sau mai inchise. Eu port haine negre, lenjerie neagra, genti negre etc. :) Na, mie-mi place! asta e cel mai important.

  12. In sezonul rece chiar imi plac mult culorile inchise, desi sunt o tipa vesela ;) !
    Recomand un site al unor femei cu muuult simt al umorului – verze.ro

  13. Si eu ma imbrac foarte mult in negru. Nu exclusiv, insa am foarte multe bluze nerge (pantalonii su fustele sunt in alte culori). Este o culoare in care imi sta bine pur si simplu, in care imi place sa ma vad, am un ten foarte deschis si imi place sa fie incadrat de o culoare puternica. Asta nu denota pesimism sau deprimare sau doliu. Este pur si simplu o culoare. Cealalta culoare preferata a mea este rosu …

  14. Pingback: Denisuca – nevastă de Coşmar » Negrul este noul negru

Dă-i un răspuns lui maddy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.