Panourile radiante: pro sau contra?

Oare v-am mai spus că am un tată foarte tânăr? Stă pe net probabil mai mult decât oricare alt tată şi e mereu în căutare de informaţii noi. Aşa a aflat cu mult înaintea mea despre panourile radiante.

Acestea sunt nişte tablouri alimentate cu energie electrică. Montate pe peretele sau pe tavanul unei încăperi, încălzesc nu aerul, ci obiectele aflate în respectiva încăpere. Pot fi folosite ca unică sursă de încălzire, cu condiţia să aibă dimensiunile potrivite.

Sir Frederick William Herschel (1738-1822) a demonstrat pentru prima oară că există tipuri de radiaţii pe care nu le putem vedea cu ochiul liber. Astfel, a descoperit o nouă regiune a spectrului electromagnetic, infraroşul. Cuvântul „infra” înseamnă, în limba italiană, „sub”. Prin urmare, „infraroşu” se referă la regiunea care se află sub culoarea roşie din spectrul vizibil.

Radiaţiile infraroşii sunt invizibile pentru ochiul uman, dar căldura lor poate fi simţită. Atunci când razele infraroşii intră în contact cu o suprafaţă, energia radiată este absorbită de atomii aflaţi în suprafaţă, indiferent de temperatura aerului. Acest fenomen explică faptul că într-o vacanţă de iarnă oamenii se pot bucura de o baie de soare plăcută la temperaturi exterioare relativ scăzute, şi au o senzaţie plăcută de cald. Mai multe detalii găsiţi aici.

De ce am alege panourile radiante în locul deja clasicelor centrale termice pe gaz sau curent? Pentru că spre deosebire de curentul de aer cald, căldura emanată de panouri prin unde păstrează pereţii calzi, uscaţi şi lipsiţi de mucegai. Un alt motiv ar fi acela că un având montat în casă un panou radiant nu riscăm niciodată să facă „bum”. În plus, la fiecare doi ani, proprietarii de centrale termice pe gaz trebuie să plătească pentru verificarea [ISCIR] instalaţiei de încălzire, preţul gazelor naturale creşte şi nu se mai opreşte [cam ca făina din reclamă] şi un panou radiant ocupă foarte puţin spaţiu comparativ cu o centrală termică. 

Unde mai pui că panourile pot fi personalizate după bunul plac, asta dacă nu ne convine niciunul dintre zecile de modele disponibile. Alegând un panou radiant scapi de centrala termică, scapi şi de calorifere şi de ţevile care „urmăresc” toate caloriferele.

Nu am testat personal panourile radiante, dar înţeleg că au un consum de curent redus în comparaţie cu alte instalaţii de încălzire. Un apartament cu două camere poate fi încălzit cu aproximativ 200 de lei, dacă aveţi montate panouri radiante. Un singur panou nu este suficient pentru a încălzi tot apartamentul, e nevoie de o investiţie iniţială mai mare, pentru că fiecare cameră va avea panoul ei.

Eu le-am găsit un singur dezavantaj: mi-ar plăcea să scap de încălzirea pe gaz, dar nu pot renunţa complet la centrală din cauză că nu am altă sursă de apă caldă.

Despre celelalte beneficii nu vreau să mă pronunţ încă, dar am tot citit despre efectele panourilor radiante cu unde infraroşii asupra sănătăţii şi producătorii acestora spun că acestea sunt numeroase: reglează tensiunea arterială, îmbunătăţesc circulaţia sanguină. Puteţi citi aici mai multe.

Eu am avut ocazia, săptămâna trecută, să stau câteva ore într-o încăpere înclăzită cu astfel de panouri. Era cald. :) Aţi auzit de aceste sisteme de încălzire? Ce părere aveţi despre ele? Şiii… ce imagine v-aţi alege pentru bucătărie, de exemplu?

63 thoughts on “Panourile radiante: pro sau contra?”

  1. Nu iti dai seama cat de DOAMNE CE MISTO ar fi sa ai asa ceva?

    Mi-as face o camera cu 5 panouri si as baga nisip in ea, si o camera fara niciun panou, sa se faca turturi la tocul usii.

    Apoi as inchiria camerele alea cu ora.

    1. Interesanta idee. Eu ma ocup de comercializarea unor astfel de panouri radiante si niciodata nu mi-a trecut prin minte asa ceva. Profitul maxim cred ca s-ar obtine tot iarna, ca in cazul comercializarii panourilor radiante. :)
      Trec la o pozitie serioasa si spun ca eu am instalate in apartamen astfel de panouri si sunt foarte multumit. La inceput am fost putin reticent, necunoscandu-i modul de functionare, dar mi-am luat inima in dinti si mi-am dotat apartamentul cu acest sistem de incalzire. Nu imi pare rau deloc.
      Acum am ajuns sa comercializez panouri radiante infrarosu si pot spune ca sunt expert in ceeea ce priveste montajul si modul lor de functionare.
      Daca aveti nevoie de lamuriri ma puteti contacta fara nici o retinere. Datele de contact le puteti lua de pe site-ul meu.
      Ptin acest comentariu as dori sa mai lamuresc o problema cu privire la incalzirea cu panouri radiante infrarosu.
      Multi oameni confunda radiatiile infrarosii cu microundele si ultravioletele, catalogand astfel incalzirea cu panouri radiante ca fiind daunatoare organismului.
      Este total gresit. Pe langa faptul ca nu este daunatoare organismului, incalizarea cu panouri radiante infrarosu, prin prisma radiatiilor infrarosii pe care le genereaza, produce o serie de efecte benefice asupra organismului. Informatii gasiti tot pe siteul mai sus mentionat. In curand voi adauga un articol special despre efectele radiatiilor infrarosii asupra organismului uman.

      1. Ţi-am aprobat seo-comentariul, dar pe viitor, te-aş ruga să nu mai faci spam! Pune-ţi, frumos, link-ul acolo unde se pune link-ul, nu în comentariu, alături de cuvinte-cheie cu bold. Că nici eu nu m-am născut ieri.

      2. Avand in vedere ca precedentul comentariu nu a fost postat asa cum l-am gandit eu, pentru cei interesati sa cunoasca mai multe despre incalzirea cu panouri radiante infrarosu, datele de contact le gasiti pe site-ul meu, accesand linkul din profil.

      3. Imi cer scuze daca am incalcat regulile blogului dvs. Dar sa stiti ca nu am avut nici o intentie seo. Un link nofollow pe pe pr 0 nu cred ca imi aduce prea mari beneficii SEO. In plus, linkurile din comentarii nu cred ca aduc, in nici o situatie, ceva bun dpdv SEO, pe termen lung Din cate am observat, pana acum ati acceptat linkuri in comentarii, iar prin acel link am incercat sa-i indrum pe cei interesati de incalzirea cu panouri radiante, catre siteul meu.
        Pe aceasta cale, imi manifest si dorinta de a posta un articol xu link pe blogul dvs. Ma intereseaza, in primul rand, dpdv al traficului. V-am contactat si prin email dar nu am primit nici un raspuns.

    2. @Eduard: In ceea ce priveste incalzirea cu panouri radiante cu infrarosu parerile sunt inpartite. Unii fac glume pe seama lor (ca de exemplu Eduard), altii le divinizeaza, unii isi spun si ei parerea fara sa isi dea seama de ce…..
      In realitate, acest sistem de incalzire este unul foarte bun, nu miraculos asa cum spun altii, dar nu este nici o pacaleala cum le catalogheaza ceilali.
      Eu le-am experimentat si sunt foarte multumit. Daca intelegi principiul de funcionare iti dai seama de calitatea sistemului inainte de a-l experimentai. Niste articole bine concepute pe aceasta tema gasiti aici: http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/

    1. Asa este. Chiar ieri citeam un comunicat de presa care vorbea despre interesul romanilor pentru aceste panouri, in ultima vreme: http://www.comunicatedepresa.ro/popa/incalzirea-cu-panouri-radiante-infrarosu-soarele-din-casa-ta/ . Pana la urma, daca sunt chiar asa de economice cum spun vanzatorii, este de inteles. Nu ai nevoie de autorizatie, se instaleaza usor……..Si pe mine ma bate gandul sa imi achizitionez macar unul in dormitor sa vad cam in ce consta.
      Imi poate spune si mie cineva cat consuma un astfel de panou (ma intereseaza pentru o camera de 10mp)? Vreau o parere a unei persoane care foloseste panouri radiante. Exclus distribuitori. Parerile distribuitorilor le stiu, dar nu am certitudinea ca sunt 100% reale.
      Va multumesc!

      1. Mi-am achizitionat panala urma un panou radiant cu infrarosu de 950w pentru living. L-am gasit la un pret foarte bun la cei de la http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/. Acum sper sa fiu si multumita. Voi reveni cu un comentariu cand ma voi convinge si, daca intradevar voi fi multumita, imi voi achizitiona in toata casa. Mi-a scos peri albi incalzirea de la RADET. Platesc 450 lei/luna si mor de frig :).

  2. Eu am la cabana la munte niste panouri.. unul jos in living si unul sus, pt 2 camere ce comunica printr o usa.. sunt bes ti a le! ma refer aici doar ca sursa de incalzire, ce de pret si costuri n am idee.. sunt geniale, simti cum te incalzesti instant. nu mai spun ca totul in jur e cald-pat, covor, pereti..Le am ales din lipsa de alternativa pt ca in varful muntelui nu este retea de gaze dar a fost o supriza nemaipomenita.

  3. Hmm…si sa aflam peste 10-20 ani ca nu sunt sanatoate pentru organism, ca nu stiu ce boli declanseaza si nu stiu cate si mai cate.Mai bine nu ne incalzim in cuptorul cu microunde?!…Hai ma ce draqu mai tot incercam ba aia,ba aia…la gura sobei cu totii!

    1. @ceas:

      Eu personal nu sunt impresionat de aceste panouri radiante pentru ca stiu cum functioneaza…sunt mai eficiente insa decat caloriferele electrice pentru ca incalzesc prin radiatie(nu radioactivitate!) si nu prin convectie.

      Insa aberatie mai mare decat cea auzita de tine nu cred ca am auzit. Ia ghici cum incalzeste Soarele Pamantul? Ia ghici cum te incalzeste focul rosu din soba? Hint: vezi emisia solara si ai sa observi ca cea mai mare parte din energia emisa e sub forma de radiatie in infrarosu!

      „Sunlight’s composition at ground level, per square meter, with the sun at the zenith, is about 527 watts of infrared radiation, 445 watts of visible light, and 32 watts of ultraviolet radiation.”

  4. Nu este deloc ieftin curentul pe care trebuie sa-l platesti pentru aceste panouri. Desigur, cu cat este mai bine izolata casa cu atat consumi mai putin… Eu am renuntat la ideea de a inlocui centrala pe lemne cu panouri radiante.

    1. @George: Centrala pe lemne inca este mai economica decat incalzirea cu panouri radiante, dar confortul este mult mai mare cu incalzirea prin panouri radiante.

  5. Cunosc si eu un caz. Sunt eficiente doar folosite la maxim. Altfel e frig de mori ! Si consuma … suficient cat sa renunti la idee. Vedem dupa ce se scumpeste gazul ..ce devine mai accesibil. Momentan e buna centrala. Daca vrei panourile .. poti opta pentru un boiler care sa-ti asigure apa calda.

  6. Nu stiu ce sa spun. Eu unul inca sunt reticent fata de mancarea incalzita la microunde. Iar cu toate retelele wireless, se poate vorbi despre o poluare cu tot felul de unde.

  7. Cei care vreti sa stiti cat ar costa incalzirea pe panouri, puteti face calculul:

    1 MWh de gaz (echivalent) e cam 100 de lei
    1 MWh de curent e cam 300 de lei

    Eficienta centrala pe gaz: cam 90%
    Eficienta panouri infrarosu: sa zicem 100%.

    Eficienta centrala/panouri~90%=0.90

    Sa zicem ca mai castigi 10% la panouri datorita datorita modului mai eficient de distributie a caldurii, deci 0.80. Asadar:

    Cost panouri/centrala=(pret MWh curent/gaz)*(eficienta centrala/panouri)=(300/100)*0.80~2.4.

    Daca ai plati 100 de lei pe luna la gaz pentru incalzirea pe baza de centrala, ai plati de 2.4 ori mai mult (cca 240 lei) pentru incalzirea pe baza de panouri.

  8. Panourile radiante folosesc, bineinteles, radiatii.
    Asta inseamna ca ele nu dau caldura ci dau radiatii care incalzesc anumite corpuri (podea, mobilier etc). Daca stai in zona de actiune a panouluii te incalzesti (la propriu). Problema se pune atunci cand te muti un metru mai la stanga. De aceea nu suport aceasta solutie.

  9. Pentru apa calda exista instant electric. Consumul e de 5 kw, dar pentru dus si uz curent la bucatarie/ baie, nu ajunge sa consume asa de mult (din experienta proprie). Mai aiurea e cand vrei sa faci baie in cada…

    Nu stiu insa daca ACUM merita, fata de centrala. Inca este ieftin gazul…

    1. @zaqk: de la anu o sa fie mai scump cu 80%… Si pe mine m-au interesat panourile astea, de mult vreau sa scap de calorifere. Treaba e ca, pentru garsoniera mea care e destul de mare, imi trebuie vreo 3. 2 in camera si unul in bucatarie + hol si pretul este destul de mare, aprox 800E unu. Mai costa si treaba aia de incalzit apa vreo 3-4 mil. Deci 2500E ca sa ce ? Sa nu mai platesc 3 luni pe an cate 2 mil la caldura ? Nu merita, parerea mea, cel putin nu pt mine.

  10. N-am auzit pana acum dar pare interesant.Aici(UK) o optiune sunt si panourile solare.Am vb cu un client de al meu si mi-a zis ca sunt foarte eficente chiar si cu vremea din Albion.Nu mai plaste curentul ci dimpotriva companiile de electricitate il platesc pe el ca un mic furnizor in retea.Acand in vedere ca Romania are o clima care nu inseamna 90% din ani nori…

  11. Am asa ceva acasa… sunt foarte bune daca ai apartamentul izolat , daca nu ai nevoie de varianta Dualtherm (au convectie in ele si radiante pe partea frontala) care sunt mult mai eficiente.
    Pentru apa calda folosesti un boiler de 20 litri la bucatarie si 100 litri in baie… Scapi de sunetul centralei si ai apa calda instant nu trebuie sa astepti pana ajunge apa din bucatarie …

  12. A completare legat de costuri… Am varianta simpla fara convectie , si am abonamentul de curent ridicat la 500 KW pe luna… asta inseamna ca platesc in felul urmator … din 3 in 3 luni la regularizare platesc 220 lei iar intre luni in functie de folosinta (vara imi vin 2 luni cu 0 sau cu – , iar iarna imi vine cam intre 150-200 lei pe luna)
    Consumul real e pe undeva pe la 260lei pe luna de iarna si cam 50 lei pe luna de vara, pentru apa incalzita de boilere.
    Daca as izola ar scadea pe undeva pe la 180-200 lei luna de iarna ( un prieten in scara vecina , izolat)
    Temperatura este de 20-21 grade in camera mare si bucatarie si 23 grade in camera mica la copil.
    Am sistemul de 2 ierni

    1. @Suminona: buna Suminona ai putea sa-mi spui ce tip de panouri ai si au fost necesare modificari la curent ? au aparut destul de multe firme pe net in ultimul timp .. cu diferente destul de mari de preturi si nu stiu la care sa ma opresc :).. ms

      1. @deedee: @deedee: Salut! Vreau sa spun ca eu locuiesc in ap cu 3 cam si sunt la a 3-a iarna cu panouri radiante. Sunt foarte multumit. Iarna trecuta, de pilda, am platit cca 240-260 lei/luna (adunat regularizarea + celelalte doua luni de estimare), incluzand 3 boilere (2 bai si o bucatarie) de 1500W, respectiv doua de 1200W. Daca vrei sa-ti cumperi panouri radiante iti recomand ferm SUNJOY. Sunt primele panouri aparute pe piata mondiala, sunt originale si primele de altfel care au 10 ani garantie! Eu le-am cumparat de la o firma din Cluj, ii spune Arcom Team si sunt foarte seriosi tipii. Intra aici sa vezi despre ce-i vorba http://www.panouricluj.ro

  13. Salutare.
    Depinde foarte mult de dimensionare si de apartament. Locuiesc intr-un apartament de 2 camere la parter si am o inaltime atipica pentru bloc 3msi 16 cm (standard de magazin).
    Apartamentul este rece si umed.
    Am avut panouri si le-am inlocuit cu o centrala pe gaz.
    Panourile erau dimensionate prost si consumau mult si cu randament mic.
    Ma costa incalzierea in 2010-2011 in februarie 500 lei (apa calda de la boiler electric incluasa in acesti bani).
    Cu trecerea la centrala pe gaz am crescut confortul (pe panouri nu am reusit sa incalzesc casa la 21 de grade) si pretul a scazut cam cu 15%.

    Panourile in schimb sunt ok pentru apartamente uscate, calduroase (daca nu-l incalziti deloc ar trebui sa fie iarna cca 17-18 grade, la mine scade si sub 13). Atentie panourile nu modifica nicicum umiditatea aerului spre deosebiere de centrala. Daca apartamentul are mucegai acesta va prospera.

    Partea buna a panourilor este confortul. este ca si cum ai sta la soare. (desigur si aici am auzit critici de gen microunde cancer…)
    dar caldura este foarte placuta.

    1. @paulbv:
      Salut. Din pacate cine a sugerat aceasta optiune nu a vrut decat sa isi vanda produsul. Trebuie consulati oamenii care stiu cum se folosesc aceste sisteme. Comteaza foarte multa daca incaperea e izolata, si mult detalii.

      Nu este absolut nici un risc legat de sanatate. S-au facut studii si Nemtii au afirmat ca sistemele de incalzire prin infrarosu / panourile radiante nu au efect negativ asupra organismului.

    1. @Alex Tenea:
      Alex, da-mi voie te rog sa te contrazic. Daca citesti caracteristicile panourilor termoglas (care un panou de 600W incalzeste o suprafata cuprinsa intre 6 – 12 mp si au 10 kg) compara cu un sunjoy care un panou de 500W acopera aceiasi camera si are undeva la 3-4 kg.

  14. Pingback: Castigatorii concursului "Castiga un panou radiant personalizat in valoare de 1449.99 lei si vouchere pentru cumparaturi de la Heat-X!" | BlogAwards
  15. Metoda incalzirii cu panouri radiante cu infrarosu va castiga tot mai mult teren fata de celelalte metode de incalzire odata cu scumpirile masive a gazelor ce vor avea loc incepand cu ianuarie 2013.
    Incalzirea cu panouri radiante este pe departe cea mai eficienta metoda de incalzire, reducand pierderile de caldura la minimul, datorita faptului ca obiectele se incalesc inaintea aerului. Eficienta panourilor radiante cu infrarosu ajunge pana la 99%.
    In ceea ce priveste consumul, un panou radiant de 800w bine dimensionat are un consum mediu de 80 lei/luna ceea ce este ok avand in vedere randamentul dat. Calculul consumului l-am facut raportandu-ma la panourile radiante Dragus, panouri radiante ce au capacitatea ca dupa 5-10 minute de la punerea in functiune sa isi reduca consumul cu 20%. Pentru mai multe detalii despre panourile radiante Dragus puteti accesa: http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro , de unde pe puteti si achizitiona.
    Am vazut unele comentarii cu privire la efectul acestora asupra sanatatii. Am citit multe articole si rapoarte de cercetare cu privire la efectul radiatiilor infrarosii asupra sanatatii si peste tot am gasit raspunsuri pozitive. Ba mai mult, cu ajutorul radiatiilor infrarosii se fac terapii in tratarea anumitor boli (nu putine).
    Panourile radiante sunt mai ales recomandate pentru camerele cu igrasie, putand reduce igrasia, pana la eliminare.
    Pe internet circula diferite opinii in ceea ce priveste incalzirea cu panouri radiante. Parerea mea despre cei cu opinii negative este fie ca sunt rau intentionati, fie ca au luat contact cu neprofesioniti, instalandu-si panouri necorespunzatoare camerei privita in detaliu, luandu-se in calcul toate caracteristicile individuale care ar influenta pozitiv sau negativ incalzirea.
    Intradevar, daca se instaleaza un panou de 400w la o camera de 15mp, nu vom avea eficienta si consum bun. Pentru a face fata panoul va functiona continuu si consumul va fi pe masura.
    Nu luati in serios parerile neprofesioniste. Documentativa.

    1. @Popa Ion Bogdan PFA: problema e ca persoanele care vand produsele se feresc sa dea date concrete asupra sudiilor care s-au facut pe randamentul panourilor versus alte surse de incalzire. de ce?? eu nu cred ca nu exista comparatii intre sistemele de pe piata. numai ca nu le pune nimeni pe net….

  16. Eu mi-am luat anul trecut 3 panouri de pe un site. Daca e cineva interesat las si link-ul http://www.panouriradiantepersonalizate.ro si pana acum sunt multumit. Nu am avut centrala pe gaz ca sa compar dar ca si costuri platesc 150-200 lei/luna pentru cele 3 panouri.Depinde cat de frig este. Cel mai mult mi-a placut ca sunt facute tablouri,cu pozele mele.

  17. Eu am panouri SUNJOY in casa de 3 ani de zile si sunt foarte multumit. In primul rand pentru confort, design si economie la factura de incalzire. Locuiesc la etaj 4 din 8 intr-un ap cu 3 cam. Iarna trecuta am platit cca 260-270 lei/luna tot ce inseamna consumator de energie electrica, (+3 boilere de 1500W, respectiv 2*1200W) pe cand vecinii mei care au centrala termica plateau cca 200-220 lei/luna + factura de lumina de cca 100-140 lei/luna. Am iesit cu mult mai bine decat ei. Intra pe sit-ul acesta, am vazut ca au reduceri mari http://www.panouricluj.ro. Eu de la ei mi le-am cumparat.

    1. @Ruxandra: Deci, multi vad arunca niste cifre astronomice pe aici…in sensul ca: Nu inteleg cum… daca ai consumatori in total de 6900 W intr-un apartament si pe luna platesti 270 lei pe luna mi se pare de domeniul fantasticului. In primul rand la puterea solicitata trebuie sa fi la retea trifazata (cost in plus la distribuitor fata de monofazat) si daca le folosesti in mod constant si normal toate acele aparate intr-o luna, este imposibil sa ai o factura asa mica. Sa fim seriosi. De cand curentul in Romania este „moca”. Sau..poate ca ai acele aparate dar le ti pe post de obiecte de muzeu, asa da, se explica factura infima la care se face referire. De exemplu spun ca si eu am 5 panouri de cate 800W fiecare, 4 boilere a cate 1500W , nimic altceva in plus si sunt legat la retea monofazata. Cu toate acestea platesc 150 lei pe luna. Cine ma crede? Concluzia? Abureli pentru naivi.

  18. Primul si cel mai important aspect este Calculul termic corect al incaperii dorite a fi incalzita, indiferent cu ce sursa de incalzire.

    Calculul facut dupa „ureche” atrage nemultumirea utilizatorului si renuntarea la panourile radiante pentru cei care nu inteleg si nu au rabdarea sa inteleaga tehnologia.
    Uitati-va pe site-urile de anunturi si o sa vedeti majoritatea anunturilor pentru panourile radiante de putere mica, ceea ce inseamna ca nu au acoperit necesarul termic al camerei.
    La cele de putere mai mare nu se renunta asa usor !

    Al doilea : Radiatia infrarosu de lungime lunga de unda a panourilor radiante este de 4-14 microni.
    Cea a microundelor este peste 1000 microni.
    Tehnologia de incalzire a cuptoarelor cu microunde este diferita de cea a panourilor radiante. Acestea NU au magnetron in compozitia lor.

    Soarele incalzeste Pamantul – Radiatie Solara de lungime scurta de unda infrarosu ca la lampile cu infrarosu.
    Pamantul radiaza caldura si incalzeste in final aerul – Radiatie Terestra – infrarosu de lungime lunga de unda, folosita la panourile radiante.

    Studii comparative sunt : Asa cum au fost facute comparatii intre apartamente similare unii pe clasic (convectie) si altii pe panouri radiante (radiatie).
    La costurile actuale, panourile radiante sunt cu 30-40 % mai economice.

  19. Am lucrat la o firma care comercializa panouri radiante de toate felurile: nemtesti, chinezesti, romanesti etc… Sunt cea mai mare teapa de la Caritas incoace. Patronul e acum in tot felul de procese cu cumparatorii nemultumiti de randamentul lor termic, ca sa nu mai spun ca cele chinezesti crapau dupa 4=5 luni de functionare.
    Da! Daca stati in Spania sau in Italia unde temperatura minima o fi de -3 grade poate ca fac fata. Noi aveam in birou panouri pentru incalzire si toamna reuseam sa ne incalzim cu ele, insa iarna le complatam cu 2 aeroterme de 2500 W.
    Daca vreti Totusi sa va cumparati vreodata luati unul mai intai pentru cea mai mica camera din casa si luati poanoul supradimensionat macar cu 200W fata de cat va recomanda firma de la care il achizitionati. Apoi in toiul iernii cand vor fi -10 grade sau chiar mai putin o sa il demontati cu grija si o sa va duceti sa il dati de cap vanzatorului. Administratorul firmei la care lucram asa a patit.

  20. Marius, ma poti pune in legatura cu acele persoane sau poti da vreun link catre vreun dosar de pe portalul instantelor de judecata, in care sa se judece acele persoane cu fostul tau angajator? Te intreb pentru ca eu am panouri Prima, facute in China si firma de la care le-am luat nu vrea sa imi dea banii inapoi, desi ele se ingalbenesc daca sunt folosite indelung.

  21. Am achizitionat astfel de panouri insa sunt inca reticent zis-a vis de modul de propagare a radiatiei infrarosu si lungimea de unda a aceteia . Cred ca aceasta depinde de puterea generatorului de unda . Daca lungimea de unda este mare atunci putem fi linistiti . Am depasit momentul de ambiguitatea si am achizitionat un panou datorita avantajelor multiple . La prima vedere pare o investitie buna . Zic la prima vedere pentru faptul ca numai de 2 zile imi functioneza sistemul .

  22. Eu stau momentan intr-un apartament care are panourile respective, nu sunt multumita deloc, nu e frig, dar nu e nici cald, pe termostat apare ca ar fi 21 de grade dar cred ca sunt vreo 19 grade in casa. De baie nici nu mai zic, am pus termostatul din baie pe 21 de grade dar mai mult de 18.5 grade nu se face nicicum. Nu va recomand deloc, nu cred ca face nici mare economie, dar inca astept prima factura. Plus e cald doar daca stai sub un panou, daca te duci intr-un colt al camerei nu mai este cald……e o abureala….. Iar in coltul bucatariei si al holului incepe sa se faca mucegai… hainele intinse se usca greu, in 3-4 zile, si se face o umezeala de curge condensul pe geam… poate sunt potrivite pentru hale, sau birouri, dar pentru locuinta nicidecum…

    1. @ornella: @ornella: @ornella: @ornella: @ornella: Ce firma sunt panourile? Daca poti, te rog sa ne dai si noua niste detalii despre una din camere . Este posibil sa fie dimensionarea gresit facuta si atunci va fi si consum mare si nici nu vor face fata.
      Ce ar fi important de stiut:
      – la ce etej se afla apartamentul (din cate)?
      – este izolat sau nu? (ce izolatie?)
      – cati pereti exteriori are camera?
      – exista alte camere invecinate neincalzite? (inclusiv la vecini, daca se cunoaste)
      – exista geamuri termopan?
      – ce putere are panoul respectiv si marca? (daca nu se stie puterea, macar marca si dimensiunile).
      Eu comercializez panouri radiante cu infrarosu de un an si jumatate si in general clientii sunt multumiti. Sunt multi care revin entuziasmati si mai cumpara. Cei drept, am avut si doi nemultumiti: in cazul unuia acesta nu a fost sincer cand mi-a spus dimensiunile si i-am dat panoul nepotrivit. Am mers personal sa fac masuratorile si sa verifica daca panoul functioneaza corespunzator si am constatat ca respectiva camera avea cu 10 mp mai mult. In ceea ce il priveste pe cel de-al doilea nemultumit, aici a fost greseala mea. Considerandu-ma sigur pe mine, nu i-am mai cerut toate detaliile legate de camera si i-am dat panoul nepotrivit. In ambele situatii m-am considerat eu vinovat si am rezolvat problema.

      Deci, in principal, probleme cu panourile apar datorita dimensionarii gresit facute (din nestiinta sau voluntar, din dorinta de a vinde cat mai mult).
      Dimensionari gresite mai apar si datorita faptului ca unii producatori, respectiv importatori isi supraestimeaza produsele, spunand ca acopera o suprafata mult mai mare decat pot ele acoperi in realitate.

      Din experianta mea (nu foarte mare, ce-i drept) am mai constatat urmatoarele:
      – nu se merita sa pui panouri radiante intr-o baie, deoarece fiind multa gresie si faianta nu se obtine maximum de la acestea; aici se face mai multa treaba cu un convector.
      – nu se merita sa pui panouri radiante la casa (nu apartament) neizolata, cu mai multi pereti exteriori, sau daca doresti sa incalzesti doar o singura camera (cum se face in special la tara). In aceste cazuri cea mai sfanta este soba de teracota.

  23. Multumesc pt. detaliile si sinceritatea cu care ai explicat despre aceste panouri radiante .
    Si eu sunt in dilema si nu stiu ce sa aleg : Am facut o casa la tara, 120 mp locuibili cu pereti de 2,6 m inaltime , este si izolata , iarsingura sursa de incalzire ar fi centrala pe lemne sau pe curent. A treia varianta ar fi aceasta cu panouri (, care de fapt mi se pare cea mai buna).. Totusi ,parerile sunt impartite , unii consumatori se arata nemultumiti !
    Dumneavoastra ce ma sfatuiti ?
    Multumesc !

    1. @Victoria Conesa: Avand in vedere toate avantajele incalzirii cu panouri radiante cu infrarosu (sanatate, economie, confort, aspect placut, usurinta la instalare, temperatura uniforma, etc.) putem spune ca incalzirea cu panouri radiante cu infrarosu reprezinta cea mai buna metoda de incalzire dintre metodele existente la ora actuala pe piata romaneasca.

      Intr-adevar sunt si nemultumiti.

      Este posibil ca aceste persoane sa se numere printre victimele comerciantilor neseriosi care, din dorinta de a vinde cat mai mult, au recomandat clientilor panouri radiante subdimensionate, care nu au facut fata si au generat costuri ridicate.

      Printre cei care isi manifesta nemultumirea este posibil sa se numere si concurenta (comercianti de sisteme de incalzire concurente), invidiosi sau panicati ca pierd teren.

      Totodata, am intalnit unii oameni care asteptau ca panourile radiante sa le incalzeasca locuinta foarte prost izolata si sa consume mai nimic. Nu este posibil asa ceva. Este o metoda foarte buna de incalzire, dar minuni nu face.

      Si pana la urma, existenta nemultumitilor nu este ceva anormal. In toate domeniile exista multumiti si nemultumiti.

      Important de stiut ca, pentru incalzirea cu panouri radiante dimensionarea este extrem de importanta.

      Pentru mai multe detalii puteti consulta blogul nostru: http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/blog/ ,

      Daca vreti sa vedeti modele si preturi intrati in magazinul nostru: http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/magazin/

      Daca doriti dimensionere profesionala si oferta personalizata contactati-ne. Datele de contact le gasiti aici: http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/contact/

    2. @Victoria Conesa: Mai aduc o completare privitoare la consum.
      Aici va recomand doua linkuri:
      http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/panouri-radiante-infrarosu-consum/ – aici gasiti rezultate obtinute de oameni care au utilizat panouri raidante cu infrarosu;
      http://www.panouri-radiante-infrarosii.ro/dimensionare-costuri-studiu-caz-panouri-radiante-infrarosu/ – aici gasiti estimari facute de noi cu privire la o anumita locuinta, cu anumite caracteristici.

      Sper sa va ajute !

  24. Bună ziua!
    Interesant, se discuta mai ales despre beneficiile acestui sistem de încălzire însă nici un comerciant nu am observat să aibă încredere în marfa sa și să o promită 3-5 zile perioada de încercare doritorilor, să și le monteze singuri cu ușurința acasă, așa cum sunt descrise, fără ajutorul unui specialist, și să le returneze fără obligații în cazul în care sunt nemulțumiți de rezultat.

    1. Părerea mea este că sunt încă destul de scumpe pentru cât sunt de eficiente. Ai nevoie de un panou destul de mare pentru o cameră medie, așa că îți ocupă unperete, consumă curent și mai și costă multișor. Dar ai avantajul că nu mai instalezi calorifere sau sobe sau alte aparate de încălzit. Mai ales acolo unde nu ai la îndemână o centrală pe gaz.

Dă-i un răspuns lui deedee Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.